Articolul (click pe titul acestui post si il vedeti in intregime) e foarte convingator si foarte potrivit mentalitatii in care traim (cand "ne regasim atat de bine" simtirile sau frustrarile intr-unul sau alt serial modern). Si tot serialul respectiv "ne spune" ca daca:
- el nu rezista cu noi prin magazine cel putin 5 ore la cumparaturi aiurea,
- nu ghiceste de ziua noastra ceea ce ne-am dorit,
- are si el probleme la serviciu si nu e intotdeauna atent la ce zicem, daca, daca, daca, atunci E CLAR ca nu ne iubeste, "mars afara, (boule) imi iau viata de la capat". (Dar daca noi ar trebui "sa ghicim" ce roti de iarna sau spoilere isi doreste la masina, sau sa rezistam macar 3 ore la o expozitie de masini sau unelte, sau la meciuri de fotbal :) cum ar fi, doamnelor?)
Ce se intampla insa cand chiar am un iubit in sensul ADEVARAT al cuvantului, cand nu ma mai regasesc intr-unul sau alt rol al femeii "moderne" din vest? Cand nu mi-e frica de rutina pentru ca descopar in fiecare zi ceva nou la el -si el la mine- fara sa ne mintim pe noi insine cu false simtiri? Cand viata lui se invarte in jurul meu si a mea in jurul lui fara sa stranglam, sa exageram sau sa uitam sa iubim si pe cei din jur?
Si ce inseamna "cel mai bun prieten"? Sau avem numai unul singur? Mama mi-e cea mai buna prietena cand e vorba de suflet, tata mi-e cel mai bun prieten cand am nevoie de cineva care sa-mi explice: bani, ierarhie, putere de convingere. Melinda ma sfatuieste cum sa fac cea mai delicoasa prajitura, deci imi e cea mai buna prietena intr-ale artei culinare. Cand am nevoie de critica -la modul constructiv- vorbesc cu Robert si invers...
Dar nimeni nu ma face sa ma simt bine-venita, frumoasa, cuminte, obraznica, in siguranta, intreaga... decat un singur om. Si intr-adevar, el nu mi-e "cel mai bun prieten", imi e Iubit. Si odata cu el iubesc oamenii lui, ai mei, vecinii, colegii, copiii galagiosi pe strada, batranica de la semafor, vanzatoarea de la brutarie, colegul de birou cu care nu sunt mereu de acord, pe doamna Stela ca a scris acest articol -altfel unde imi scriam eu parerea?-... iubesc o lume intreaga. Si abea cand am ajuns "sa iubesc o lume intreaga" sunt constienta ca il iubesc intr-adevar.
Recomand cu caldura Erich Fromm (psiho-analist, filosof, socio-pshiholog): "Arta iubirii".
Cu prietenie,
elEna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu