Ciudat

In tara soarelui se coc:
cafeaua, vanilia, cacaua,
ceaiul negru, cuisoarele, chimenul
si cate si mai cate...
Manute aspre aduna zilnic
tone de boabe, tone de frunze
Alte manute aleg bunele de rele,
iar altele impacheteaza.
Maini mari, puternice,
incarca totul pe vapor


In tara soarelui-apune
rasar de-toate pe rafturi:
praline, uleiuri, esente, iepurasi de pasti
mos-craciuni si globuri de ciocolata
(avem arome naturale pana si in cremele de piele)
Si daca nu se vand la timp,
ajung cu toate in cosul de gunoi...
(de multe ori inca inainte de a expira.
Nu credeti? Cercetati!)


Asta in timp ce
in tara soarelui, copii nu prea vad ciocolata.
Iara vanilia din biscuitii lor e "artificial flavor".

Sa nu-mi mai zici ca nu suntem nebuni!

The Veterans of Stuttgart, Came to Greet Majidu

We thank all from the football team, who came to visit and spend some time with us. Special thanks for the good wishes and for the presents; we feel like being a familiy of theirs now.

Departe, in Uganda

(Vreau sa va marturisesc sincer ca in capitala Ugandei, in Kampala, am vazut in total 3 sau 4 copii ai strazii, cu toate ca am locuit aici vreo doua saptamani... Va rog sa nu va inchipuiti aceasta tara asa cum apar multe din tarile africane in mass-media)

Am vrut neaparat sa vad un orfelinat, pentru ca stiam ca orfani sau copii abandonati exista -asa cum exista si in alte tari, civilizate sau nu. Am vrut sa vad cu ochii mei cum traiesc, unde se joaca, unde dorm, cine ii mangaie cand isi julesc genunchii... Am urmat un indicator ce ne ducea spre "sanyu babies", casa copiilor fericiti. O curte imensa, cladiri frumoase, spatii verzi ingrijite, groapa cu nisip, jucarii, hinti... totul imprejmuit de un gard inalt de beton. O doamna pe care o gasim la birou, ne arata poze pe hol: copii nou-nascuti... "sanyu babies" are in jur de 25-30 de copii, de la cei de cateva saptamani, pana la cativa anisori...

Hai sa intram inauntru sa vedem cum e. O curatenie ca in farmacie. Niste camere primitoare, racoroase cu patuturi. Intr-o camera mai mare, niste doamne -pe post de mamici- hraneau cu biberonul sugarii (am vazut si "mamici" adolescente albe, probabil faceau voluntariat). La doua masute, niste ghemotoace cu ochii de carbune mancau cu manuta lor. Clipeau atat de rar ca-mi pareau impietriti cu ochii pe noi... Atat de mici si de cuminti...

Pentru o fractiune de secunda, mi-am vazut si puiul ca fiind unul dintre ei, sezand la masa cu degetele in farfurie. Asa ca, dintr-o data, au devenit copiii mei. I-as fi strans pe toti la piept, le-as fi mangaiat crestetul, i-as fi hranit cu mana mea... Numai sa ma fi tinut balamalele.

Incepusera sa-mi arda ochii, mi-am strans tare puiul la piept si-am iesit afara plangand ca o descreierata... In urma mea, am simtit cum ma mustra in gand barbatu-meu: "nu tu ai vrut sa vii aici? Acum stai si te uita, de ce fugi?"

-De ce plange doamna, Sir?
-Nu stiu... se balbaie barbatu-meu
-Copiii de aici o duc tare bine, vedeti si dumneavoastra: lor nu le lispeste absolut nimic... Avem aici un colt de rai pentru ei... Doamna nu are de ce sa-si faca griji... Eh, de-ar creste totii copiii din lume ca cei de-aici... Nici ai mei acasa, nu au asa ceva...

"E drept doamna, nu au lux, dar au..."
...ah, are vre-un rost?

Poate intr-adevar copiii o duc bine... poate nici o "mamica" nu-si face treaba ca pe-un job de 8 ore, ci se ingrijeste de ei cu trup si suflet. Poate...
http://www.sanyubabies.com/Casestudies.html

PS
Daca aveti vre-un orfelinat langa voi, si daca aveti un gram de caldura de daruit, jertfiti-va 10 minute din viata si mergeti pana acolo... Poate maine, copiii nostri sunt cei care sed la masute... si tare s-ar bucura sa vada macar un zambet...

Sa nu legi gura boului care treiera. Da' sa i-o legi aluia, de-i zice "3rd class citizen"

Lami e azilant. In Germania. Daca esti azilant, nu ai nici un drept de munca. Primesti un loc de cazare, niste bonuri cu care iti poti cumpara de-ale traiului si un numar de dosar... care n-o sa fie solutionat niciodata -cel putin atata vreme cat n-ai un avocat. Si cum n-ai bani, n-ai nici avocat...

Lami sta in dormitor si numara scamele de pe covor...

Intr-o buna zi, a ajuns la concluzia ca ramanand astfel, are sa innebuneasca.  La fel cum a innebunit colegul de la etaj."...Si ce s-or face ai mei, acasa?" Un coleg ii spune ca exista posibilitatea sa lucreze la McDonald. Pentru maxim 400 de euro pe luna curata noaptea fritteuse, dusumele, mese, frigidere, goleste containere de gunoi... "E bine orice, decat sa stau aici sa..." ii e si teama sa duca gandul mai departe. Nu orice azilant are astfel de "noroc": firma la care urmeaza sa lucreze, trebuie sa demonstreze  oficiului X ca NU A GASIT (alti) OAMENI (adica ne-azilanti)  DISPUSI SA FACA ACEASTA MUNCA...

(In Germania, munca "cu hartii" e platita cu minim 7 euro pe ora. Daca lucrezi noaptea, sau in weekend, se adauga sporuri...)

Lami lucreaza noapte de noapte, uneori 2-3, alteori 5-6 ore... (deci in medie primeste 3€ si ceva pe ora...) Pentru maxim 400 de euro pe luna curata noaptea fritteuse, dusumele, mese, frigidere, goleste rafturile de mancarea ramasa, pe care TREBUIE SA O ARUNCE LA GUNOI si de care nu are voie sa se atinga...

La orice intrebare ii pui (ce mai faci? cum iti merge?), raspunsul lui e maxim tri-silabic... Sta cu ochii in pamant si framanta in mainile noduroase o caciula scamosata. As vrea sa-l iau in brate "sti, eu sunt femeia aia de zice ce-i fericita... totul o sa fie bine, nu-ti fa ganduri". Dar raman asa, cu nodul asta idiot in gat si cu ciorile de pe biserica tremurand a neputinta...

sursa poza: aici

Is there life after mom's death?

Arround one year ago, the sister of a very good friend of ours, died.
She was 32 years old (or something like that) and she left behind her husband and 2 sons (one 3 years old and the other one 7 month old).
The story is very short: she gave birth to the second child with cezarian -because of health reasons- and after the operation they could not stabilize her blood pressure, but otherwise everything was OK. When the child was 3 month old, she felt sick a little, but not big deal. Afterwards, she started vomiting, so they decited to call ambulance. As it came, the situation was already critic. Arriving at the hospital, she fell in coma: brain stroke. And she remained in (this) coma for almost 4 month long, then she died...

Tragic, painful, hopeless, however you can call this situation, it is not enaugh... I was there, I saw her, I saw them. Words are useless...

Yesterday, I saw her husband and the youngest boy again. The kid has grown, like nothing bad in this world has happened: he is handsome and friendly... The husband has in between a lot of gray hairs and he is a bit confused... He told me that in between he found another girlfriend... and I had the feeling that he was trying to justify this to me... "she likes the children and she likes me. Besides, I remained faithful to the skincolour: my girlfriend comes from Kenya" (the late wife was from Cameron)

I stood without a whisper, bloked (what the hell is this guy talking? the wife recently...). Then (what the hell did you expect, Elena, you wanted him better to go mad on the thomb of his late wife?) I said "you know what, Rolf, you are biggest fighter and the biggest winner I saw in my life". I mean it.

Intre alb(a) si negru. Interviu Unica.ro

Preambul
Am adunat in acest text informatii, amintiri, emotii, critici. Dar mai ales am incercat sa relatez partile pozitive al unui colt de lume, care, la fel ca alte parti ale Africii, apare in mass-media cu aspecte preponderent negative... Va doresc lectura placuta!

1. Cum au ajuns sa se indragosteasca o femeie din Romania si un barbat din Uganda? Povestiti-ne un pic despre inceputul relatiei dumneavoastra.
A fost o data ca niciodata...

Vanatoarea de vrajitoare

Am citit un articol azi si mi s-a zbarlit parul:
http://www.unica.ro/detalii/articole/vanatoarea-de-vrajitoare-3243.html

Am tot respectul pentru doamna sau domnisoara care a sris acest articol si a adunat informatii de la mass-media cu traditie, dar acest articol nu este decat o exagerare. In primul rand Africa este NU UN SATUC, NU O TARISOARA este un continent. Cu milioane de oameni, mii de triburi si mii de traditii.

La fel de fals cum e sa generalizezi ca romania e o tara de hoti, copiii strazii, de lenesi, samd-cum apare tot "subinteles" in unele emisiuni la BBC, tot atat e de fals cand e vorba de generalizari-legate de exemplu de traditie-la nivelul unui continent. Nu mai vorbesc ca se dau foarte putine exemple concrete de femei omorate, in ciuda faptului ca titlul suna de parca ar fi vorba de masacru in masa...

Nu vorbesc din basme, sunt casatorita cu un african (UGANDA) de 4 ani, ne cunoastem de 8 si avem un baietel. Avem o multime de prieteni din toata Africa, incepand de la "sangele arab" pana la cei de culoare. Am avut ocazia sa cunosc pe viu- nu numai aici in Europa, dar si in Africa- traditii, oameni, locuri.

Africa NU e un loc al mizeriei materiale/morale, nu mor oamenii pe capete de SIDA, nu se omoara intre ei ca chiorii, etc., etc., etc. Poate vorbesc degeaba, dar daca aveti ocazia o data in viata sa vizitati acest continent, s-ar putea sa nu mai vreti sa va intoarceti.

Cu prietenie,
Elena