- -
Elena, ce mai faceti?
- -
… bine… voi?
- -
…
- -
…
E Ionut. Vrea sa imi spuna ca vin la noi in
concediu, el si Ela. Imi promisesera de multisor si-au tot amanat. Era si
timpul… Ma ascund in baie (asta e singura incapere din
casa ce-o poti incuia cu cheia. Si unde nu patrund simultan cele trei perechi
de manute, care MUSAI vor sa tina telefonul. Si sa-l duca prin casa, evident.)
- -
Spune-acuma, ca te aud.
- -
Elena, am o veste tragica sa-ti spun… vocea
gatuita de la telefon se ineaca in lacrimi
-
…
-
…
Mi-e rusine sa intreb. Mie- rusine. Asa cum mi-a fost
luni de zile la rand. De groaza raspunsului dureros. De groaza, de durerea unui
sot-spectator, inlemnit intr-un scenariu scris pentru altii…
O fi iar rau
cu ea? O fi mai grav ca data trecuta? Ce poate fi mai grav decat o tumoare pe
creier? O
fi… Nu, nu poate fi. Numa’ asta nu. O fi bolnava, la spital. Or fi gasit din
nou o tumoare?
…Ela,
Ela aia pe care o stim cu totii, are 46 de ani, rade cu toata lumea si se ocupa
de fiecare pui de om ce-I iese in cale. Ela e o femeie iubita; numai
femeile iubite pot radia iubire…
Acum
un an, dupa chemoterapie si citostatice, Ela era tunsa ca un baietel. Si era un
pic umflata la fata. In rest, acelasi om, aceeasi lumina din ochi. Acelasi
zambet. Ela
razbeste orice. Daca si dupa chemo mai poti rade in hohote… Ela e o femeie
iubita; numai femeile iubite pot radia iubire…
Las‘ ca o sa vina si povestim in tihna.
Insa vocea de la telefon plange mai departe. Omul asta n-a plans in viata lui…
O fi… O fi la spital. Si daca?!…
Minutele
trec in sir.
Tacem
aeeasi tacere…
Intr-un sfarsit se aduna:
- - Am spus tot. Sper ca ai inteles…
Tacem aceeasi tacere…
- - Si ea unde-i acuma?
- - In camera mortuara…
Cand pamantul se prabuseste sub tine, mai ai o singura
optiune: sa te-afunzi.
Tacem
taceri de piatra. Tacem…
Aveam apoi sa aflu detalii mai dureroase si mai sfinte
decat moartea.
Rude
si apropiati, veniti de departe, s-ajute vegheatul in spital.
Un
sot ce-a stat tot timpul acolo, langa ea, sperand in miracole. Care si azi,
desi o stie moarta, o asteapta sa se ridice din sicriu, sa rada, sa vorbeasca,
asa ca dintotdeauna…
O
femeie suferinda care –catre sfarsit- nu mai putea vorbi, dar putea strange in
brate. Ca sa spui “multumesc” celor ce se-ngrijesc de tine, nici de voce n-ai
nevoie..
…
M-am dus si eu la ei… cu muzica la maxim, sa n-adorm
la volan. Ce
nebuna-i viata… nici catre inmormantari nu pot merge in liniste. Din cand in cand am oprit, sa iau o gura de aer. Sau una de carburant. Dupa
cum se uitau oamenii la mine, ma mir ca n-au alertat politia… Intr-un tarziu am
vazut o oglinda. O nebuna cu ochii rosi si parul valvoi plangea si radea in
hohote…
Si-am ajuns…
Era
vorba ca e inauntru, in camera mortuara. Nu, inauntru e altcineva, o femeie de
cel putin 65 de ani, cu peruca.
- - Ela, Ela! Ela tu esti? Intreb eu in soapta
Nu raspunde nimeni. Pai cum sa raspunda, daca nu e ea?!
Ciudat, pe usa
scrie numele ei…Oamenii se mai incurca. Ce, groparii nu-s oameni?
Poate ca totul nu-I decat o gluma. Sa ne-adune pe toti
la un bairam. Am auzit ca oamenii ce trec
prin chemo au uneori apucaturi ciudate…
Dar
oamenii vin, unul dupa altul, il saluta pe Ionut, il imbratiseaza. Si intra in camera cu numele ei. Si plang… Cred ca ar trebui sa dorm; incep sa halucinez de-atata oboseala…
Intr-un moment de liniste, cand noii
veniti iesisera in curte, mi-am facut curaj. Si am intrat din nou.
Ionut vine din spate si saruta
mainile si sicriul… cea mai frumoasa declaratie de dragoste...
- - Ela… tu chiar te duci?
Cand pamantul se prabuseste sub tine, mai ai o singura
optiune: sa te-afunzi.
Biserica plina ochi. Mii de flori
aduse povestesc fara glas basmele unei iubiri si ale unui respect imposibil de
pus in vorbe. Heini
si Ionut stau in primul rand. Dupa cata
povara duc pe umeri, ma mir ca nu se scufunda…
La predica finala, preotul cere
iertare in numele ei. Normal era sa cerem noi iertare, toti cei de fata: sa ne ierti, Ela. Tu sa ne ierti…
Cred
ca esti foarte ocupata acolo, Ela, intre stele si sfinti.
Parca
te si vad educatoarea milioanelor de copii-lumini ce-si asteapta cuminti
mamicile. Ii iei pe rand in brate si le spui povesti numai de tine
stiute…
- -
Ela, Ela, cand o sa vina mami la mine? Te-ntreaba un baietel de curand
“scapat” de leucemie.
- -
In curand, ingerasule, in curand…
Sau
poate stai la un pahar de bere “made in RAI” cu Sfantul Petru…
- -
Iti place?
- -
Imi place spuma. N-am mai gustat-o de cand gratarul cu fetele si
Doinita…
Dar te rog, Ela, te rog eu
frumos, sa vii in vis la Ionut. Si la Heini. Sa le spui ca esti bine. Ca esti
cu ei… Sa-i lasi sa spuna ce nu ti-au spus…
Cand pamantul se desface sub
picioarele tale, mai poti face un singur lucru: sa te-afunzi.
Sau sa zbori?!
