Despre stele

Cand pamantul se desface sa te inghita, ai doua posibilitati: sa cazi inauntru sau sa-ti iei zborul. (Petra Mikutta, Sie Werden Lachen. Mein Mann ist Tod)


Stelele care cad nu pier...

https://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s

Recomandare de carte

  "In cadrul unui experiment (pe vremea cand psihologii se imbracau in halate albe si cercetau soareci in laboratoare...), niste sobolani au fost inchisi intr-o cusca. Aveau de mancare, apa si un maner. Au mancat, au baut si dup-aia... oare ce-o fi cu manerul ala? Asa ca au inceput curiosi sa apese pe maner (asa cum copiii vor sa incearce tot ce e in jurul lor). Cand apasau pe manerul respectiv, se deschidea o usita prin care puteau vedea un film proiectat pe peretele laboratorului. Usita se inchidea la scurt timp dupa, asa ca sobolanii trebuiau sa apese intr-una manerul respectiv, ca sa poata vedea mai mult din film. 

   Sobolanii sunt in stare sa ridice/apese sarcina foarte grea pentru a putea vedea filmul. Lucru care ne duce la prima concluzie: fapturile inteligente (precum sobolanii sau copiii) VOR SA AIBA CEVA INTERESANT DE FACUT. Numai asa pot stimula cresterea creierului propriu.

   Apoi sobolanii au fost inchisi intr-o cusca in care era numai mancare si apa, dar nici o manivela, nici o usita. O vreme au stat cuminti, dar dup-aia au devenit agresivi, rodeau la peretii custii, se muscau unul pe altul, RAU de tot! Treaba care ne duce la alta concluzie: fapturi inteligente (precum sobolanii sau copiii) fac ORICE ca sa scape de plictis, chiar daca acest "orice" pare TAMPIT, NASOL sau DISTRUCTIV.

   La urma, sobolanii au fost inchisi intr-o cusca cu mancare si apa, in care erau trase niste sarme neizolate. La atingerea acestor sarme, sobolanii erau curentati, destul de tare incat se se sperie (fara ca asta sa le afecteze sanatatea).

   Dup-aia sobolanii au fost lasati liberi sa aleaga in ce cusca vor sa mearga: 

- cusca 1: mancare+apa+manerul cel greu (film)

- cusca 2: mancare+ apa

- cusca 3: mancare+apa+socuri electrice

Iata ce au ales sobolanii:

- locul 1: cusca cu filmul

- locul 2: CUSCA CU ELECTROSOCURI

Psihologii au ajuns la urmatoarea concluzie, de fapt cea mai importanta dintre toate: fapturile inteligente precum sobolanii (sau copiii) prefera sa sufere/ sa treaca prin ceva cu totul neplacut, decat sa stea intr-un loc/ sa nu se intample nimic. Orice stimulent e mai bine-venit, mai iubit, mai interesant (CHIAR DACA DOARE) decat NICIUNUL."  

                                                                           
Tradus, prescurtat si adaptat din Steve Biddulph: Das Gehemnis glücklicher Kinder              

Degetul in rana

Aici cititi mai multe. Sa va fie de bine!

elEna

Diaree (nemteasca), vaccinuri&Co

Inainte s-ajung in Germania n-am stiut ca p-aci exista o diaree ciudata. Adica da, si in Romania auzisem de diaree, da' nu asa cu voma si stat la pat zile in sir pana iti revii. Nici nu stiam ca unii oameni ajung la perfuzii in urma unei asemenea diarei. Si nu stiam ca in lumea asta exista diarei contagioase (or fi fost, pe vremuri, sau poate exista si azi, in saracie si mizerie, da' nu in ditai tara civilizata, mandria occidentului?!). Ce stiam io in Romania era ca facem diaree de la maini/fructe/legume nespalate. Si de la fructe-prea-stropite de la livezile CAP-ului. Si ca tinem regim 2-3 zile si gata, am scapat.

Mai nou toata lumea vorbeste p-aci de nu-stiu-ce-virus care produce muuulte treburi prin stomac/intestine. Cica ar fi nu stiu cate zeci de persoane deja decedate (ca cei decedati ar fi peste 80 de ani, ca deja aveau la activ sute de boli, sau ca deja erau oricum pe moarte nu zice nimeni). Si nu stiu cate sute ar fi "in stare grava" la spital.
(Habar n-am cine face astfel de statistici. Eu stiu una si buna: si eu -ca si majoritatea dintre voi- am facut statistici la viata mea. Muuulte. Si rezultatele care "nu corespundeau" temei sau tendintei care trebuia justificata prin statisticile respective erau pur si simplu NE LUATE IN CALCUL. Din fericire pentru mine si pentru noi, eu n-am lucrat niciodata in industria pharma...)

Ciudat imi pare numai, ca la primul control al bb-ului nostru proaspat-nascut (Martie a.c.), doctorita de copii mi-a zis:  de anul asta, bebelusilor li se face in plus nu stiu ce vaccin pentru diaree/dezinterie. Pai da, sa se faca, treaba lor. Sa se faca cui ii convine. Da' nu puiului pe care m-am chinuit sa-l port si sa-l cresc 9 luni cat mai sanatos posibil. Haoleu, doctorita se uita din nou la mine ca la o descreierata. (Deh, mai bine descreierata decat cu copilul mutilat. Zic io.).

(Aproape off topic)
Apropos vaccinuri, de la Luci am primit un email: potrivit "natural-news"Bill Gates sustine sus si tare ca populatia globului poate fi redusa cu ajutorul lor (a vaccinurilor). Asta in conditiile in care, el si nevasta-sa sunt implicati in proiecte pharma (campanii de testare/cercetare/administrare de vaccinuri) de lunga durata.

Dar revin la povestea cu diareea.
Acum peste tot panica. Azi auzim ca virusul a aparut pe rosii si castraveti. Pac, nu mai baga nimeni nici un fruct in gura. La chioscurile unde pana ieri se vindeau sandwich-uri cu tomate/salata/ etc. nu mai vezi nici urma de chestii verzi pe chiflele cu salam (habar n-am cine si cati fermieri sunt deja falimentari in jocul asta tampit). Maine ne zice ca a aparut din nu-stiu-ce germeni de soia. Peste o saptamana ca ar fi din carne. Hahaha, si-acum ce mai mancam?

Ciudat

In tara soarelui se coc:
cafeaua, vanilia, cacaua,
ceaiul negru, cuisoarele, chimenul
si cate si mai cate...
Manute aspre aduna zilnic
tone de boabe, tone de frunze
Alte manute aleg bunele de rele,
iar altele impacheteaza.
Maini mari, puternice,
incarca totul pe vapor


In tara soarelui-apune
rasar de-toate pe rafturi:
praline, uleiuri, esente, iepurasi de pasti
mos-craciuni si globuri de ciocolata
(avem arome naturale pana si in cremele de piele)
Si daca nu se vand la timp,
ajung cu toate in cosul de gunoi...
(de multe ori inca inainte de a expira.
Nu credeti? Cercetati!)


Asta in timp ce
in tara soarelui, copii nu prea vad ciocolata.
Iara vanilia din biscuitii lor e "artificial flavor".

Sa nu-mi mai zici ca nu suntem nebuni!

Ambalaje

Vindem.
In fiecare zi, vindem.
Cat mai mult, cat mai bine.

(Ne) vindem (unul altuia)
(sau unii pe altii; totuna)
de unele, de altele...
Vindem. "Ma vand bine"
"Vand, deci exist"...
Succesul se masoara
pe contorul vanzarii

Vindem.
Pana cand
nu mai ramane nimic de vandut
decat pleava.
Da, stiu, si pleava are valoare. Biologica. Nutritiva.
Dar nu pentru vertebrate.


                                                   femeia fericita, Iunie 2011

Again About Happiness (din nou despre fericire)

Happiness is not something ready made. It comes from your own actions.” Dalai Lama...

(In traducere de doi lei: fericirea nu e ceva gata preparat/ gata produs/ gata fabricat. Fericirea VINE din faptele tale)

Nu recomand: Birou de avocatura Höss, Stuttgart

Am avut demult un avocat. Buuuuuuuuun. Stia tot, ce prezicea intocmai se intampla. Numai ca era batran. Batraaaaaaaan. Si a intrat in pensie. Asa ca am cautat un altul. Ca de anul trecut din iunie i-am platit unuia ceva marfa si a uitat sa o livreze pana in ziua de azi. Nu, nu de multi bani. Nu pe dracu. Deci fug la alt avocat.

Ianuarie 2011
Sun. Primesc programare urgent sa vorbesc cu avocatul. Ii explic problema. Cadem de acord in privinta strategiei pe care are s-o foloseasca. Intreb cat ma costa. Zice ca NIMIC. Ca tot ce e de platit o sa plateasca cel care ne-a pagubit. Ba, ceva nu-i in regula. Cum dracu' sa nu platesti nimic la avocat? Da' daca asa zice el...

Sfarsit de Ianuarie 2011
Imi vine factura de platit 900 de euro. Sun sa cer explicatii. Avocatul "e foarte ocupat". Secretara lui zice ca noi sa platim factura ca banii ni-i scoatem la proces. Achit factura in 29, la fata locului, adica la ei in birou. Imi pare ca secretara lui ia droguri, ca se uita la mine ca prin sticla.

Februarie 2011
Primesc scrisoare ce-mi zice ca n-am platit factura. Plus alte acte de semnat. Semnez, sun. Doamna, am platit in 29 in birou. Am aici chitanta. Ah, ma scuzati, cei de la contabilitate au facut o greseala.


Sfarsit de Februarie 2011
Sun. Vreau sa vb. cu avocatul. Avocatul "e foarte ocupat". Secretara lui zice ca nu sunt noutati. Si cand o sa fie, ne scrie un mail.

Romani emigrati in Germania PAZEA! Sistemul scolar german e o teapa

Romania a micsorat salariile profesorilor pentru a taia cheful (de a deveni dascal) celor care au un pic de creier. La naiba cu vocatia de dascal. Oamenii se fac informaticieni, ingineri, sau orice altceva -cat de cat platit- numai profesor nu. Pentru ca Romania vrea niste viitori absolventi de scoala sub forma de vite. Mari, tari si usor de dus cu presul. Si-apoi las' ca ne zice noua televizorul ce e bine in viata. Ca doar cutare e profesor, si zice asa si asa. Ei si? E un tampit! Stiu io mai bine, ca am citit pe net.

Ai emigrat in Germania impreuna cu familia, ca sa le oferi copiilor un viitor mai bun?

Frustrare.

Mai de multisor scriam aici despre scoala din Uganda, unde in scolile de stat sunt cam 100 de elevi intr-o clasa... Si un cititor m-a intrebat despre cea din Germania. Am scris atunci o data, dar mai repet:

Oameni dedicati sanatatii, partea I

O stiu de treizeci de ani.

Venea la noi rar, pentru ca inclinatiile ei religioase se bateau cap in cap cu traditia casei (cand ortodoxa cand greco-catolica -inca nici azi nu s-au hotarat prea bine ai mei cui apartin- dar nicidecum protestanta). Si de cate ori venea se lasa cu scantei: ba infailibilitatea Papei, ba imposibilitatea popilor de a "ierta cuiva pacatele", ba "inchinarea la idoli". Astea si inca vreo 2-3 teme erau polemica zilei. Era ciudat, o femeie atat de firava si draguta, sa se ia la discutii aprinse cu sora ei mai mare -maica-mea- sa ridice glasul... sa devina antipatica...

Nu prea indrazneam sa-i vorbesc, copil fiind, pentru ca o respectam deosebit de mult. Este singura din familie (includ aici si pe cei din partea mamei, si pe cei din partea tatalui meu) care a terminat medicina (pediatrie).

Mancare, Mancare, Mancare. "Esti ceea ce mananci"

Un documentar recomandat de catre aceeasi matusa a mea despre care am mai vorbit (vezi label-ul "alimentatie sanatoasa")... Cred ca ne spune lucruri pe care le banuiam cu totii, dar care merita aduse aminte: corpul uman are capacitatea de a lupta singur cu bolile (cancer, prostata, tensiune, depresie, etc. etc.), fara ajutor medicamentos. Singura conditie e sa-i dai "carburantul" necesar. Filmul e aici.

Pentru femeile maritate, cuplate, (ne)fericite. Si nu numai...

Un articol ce mai da de gandit: "cine ne ia barbatii?"... Il gasiti aici.
Insanatosire grabnica!

Vecinul

Are parul alb si voce puternica de bas, ca-l auzim de la sute de metrii. Cei care vin la noi in vizita si-l aud prin curte, ne intreaba direct e nebun? Da, e un pic nebun. Dar e de treaba.

Uneori tipa la copii, alteori saluta cate un alt vecin, sau povesteste cu trecatorii despre gradina lui din fata casii. Despre gradina si plante, povesteste intotdeauna cu pasiune. Despre politica, sistemul de invatamant sau cel social din Germania vorbeste atotstiutor, afectat, din pozitia de victima, "sunt cu totii niste hoti, habar n-au cum traieste omul de rand, numai ei sa-si umple bunzunarele".


Nu stiu cum il cheama; noi il strigam "vecine!".
Vecinul are intotdeauna timp de doua-trei vorbe. O data demult, a fost gradinar, dar s-a oprit din lucru, tot demult, cand i s-a imbolnavit nevasta... Ne arata gradina, ne povesteste despre rosii, arbusti, struguri, mirodenii. Din roadele lui, imparte cu drag oricui ii trece pragul.

Nevasta vecinului nu prea vorbeste mult, sta prin curte, fumeaza. Vecinul n-o poate lasa singura nici un minut; saptamana trecuta si-a ras singura parul cu masina de tuns... "Vecine, cum va descurcati cu nevasta?" "Ce sa fac, vecina, n-am ce sa-i fac, asa e ea. S-o bat? Nu-i o solutie. S-o omor? Sa ma omor?... Trebe sa traim cu povara asta". Intr-o zi stateam de vorba cu copiii pe strada. Copiii lui erau si ei acolo. O fata povesteste ca fratele ei e in clasa a 3-a. "Da' Onur in ce clasa e?" intreaba nevasta Vecinului. Am ramas paralizata; Onur e baiatul ei. O fi nebuna...

Aseara, Vecinul ne-a trimis frigaurui calde de pe gratarul din curte. Am vrut sa le platesc. M-a certat: "vecina, eu nu pentru bani vi le-am adus..." Imi cade greu sa primesc. Oamenii astia abea traiesc din banutii de la social...

REnastere

Aterizasem in spital cu o saptamana inainte: am prins o gripa (porcina n-o fost, da' o fi fost cabalina, ca a dat asa un animal peste cap) asa de fain, ca nici sa respir nu mai eram in stare...  Si cum gripa nu prea trecuse, nu-mi dadusera drumul acasa.

Intr-o noapte pe la 4, incep tata niste dureri. Nu erau mari sa zici ca muream de la ele, da' erau regulate. Semn bun, zic. (Ca data trecuta am trecut de termen si nici urma de durere. Si-apai cu licorile lor de "produs" nasteri, am tras-o o zi si ceva...) Poate in tura asta scap mai repede.

Mesaj primit azi pe emai (imi place, de-aia il postez)

Spânzuraţi-ne !!!

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps.

În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.

Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.

Confesiuni in sala de asteptare

 Nu stiu ce mananca de e intotdeauna vesela si bine-dispusa. Azi era mai putina lume la cabinet ca de obicei, asa ca am prins-o cu chef de vorba.

Vorbeam cu sora-mea la telefon -care e casnica si locuieste la tara, in Kazacstan, numai cu baiatul- si-mi zice ca are si ea nevoie de o masina de spalat vase. Zic esti nebuna, ce sa faci tu cu asa ceva? Masina de spalat vase pentru doi oameni? Pai da, zice, sa-mi traiesc si eu viata, sa ma uit si eu linistita la televizor... 

Am avut o clienta care la varsta de 47 de ani isi dorea in sfarsit un copil. (Doamna, la varsta asta femeia e bunica -psihologic, fiziologic, pe care parte vrem sa o luam- indiferent ca acceptam sau nu). Si-i povesteam socata surorii mele la telefon, uite ce tampita e lumea. La care sora-mea, vai draga, e normal, eu o pot intelege, la 47 de ani ai mei, inca sunt femeie. Mi-a cazut tavanul in cap: atat esti de tanara ca nu mai ai nici un dinte de-al tau in gura, numai proteze. Si zici ca e normal ca la varsta asta sa faci primul copil, da pentru ce draga, numai ca sa-ti impinga tie caruciorul cu rotile? Ca alta placere n-o sa aiba de la tine ca mama in lumea asta...

Cand eram de 20 de ani am intalnit atata lume, fiecare om era cu totul nou, cu totul diferit de ce vazusem pana atunci. Unul venea din est, unul din vest, unul de la tara, unul din cutare metropola... de la fiecare aveam ceva nou de invatat, ascultam cu gura cascata povesti ce nu le auzisem pana atunci. Dar in ziua de azi suntem cu totii la fel: McDonald's peste tot, acelasi gust in manacare (Maggi) indiferent ca esti aici sau in alta tara, aceleasi bube, aceleasi boli, aceleasi metehne. Pai si normal, suntem manipulati de acelasi televizor... Si am ajuns la concluzia ca prostiile astea nu numai ca prind bine la public, dar sunt  si contagioase... Azi e una in sat care gandeste asa, maine e tot satul.... Uneori imi vine sa-i omor pe toti: extremista ce sunt!

Sclavagism modern, made in Dumbraveni, Romania

Azi am sa va povestesc de "amenii de la camin".

Satucul in care m-am nascut a fost odata oras: tribunal, scoli, penitenciar, cazarma, biserici impunatoare, de dimensiunile catedralelor aduc aminte inca de acele vremi... Inca mai avem primarie si inca ne cheama "oras", dar locuitori nu prea mai avem... Bisericile-catedrale construite de armeni si maghiari sunt azi goale, in cladirea tribunalului s-a facut scoala speciala pentru fete handicapate (cel putin scoala asta inca mai functiona acum 7-8 ani...), penitenciarul (de marimea celui de la Gherla, daca am inteles bine) a ramas gol, iar in cladirea fostei cazarmi locuiesc azi cateva sute de oameni. Cu handicap -fie fizic, fie intelectual- fosti copii ai orfelinatelor ceausiste, sau oameni din familii cu vaza, atat de "cu vaza" ca se rusineaza cu ei...

La biserica stau intotdeauna in ultimele banci, la magazin sunt serviti in scarba, pe strada saluta, dar arareori sunt salutati. Inca de la inceputul existentei acestui camin, oamenii din satuc oras i-au pus la treaba: unii cateva ore pe zi, altii cu saptamanile muncesc pe la casele oamenilor. Femeile fac curatenie ("mi-am adus doau proaste de la camin sa-mi stearga geamurile"), sau ajuta in gradina, iar barbatii muncesc si ei, fie pe mici santiere, fie la camp... Unii sunt platiti. Vai de capul ei plata, dar se vad macar cu 2-3 lei in buzunar. Altii primesc numai mancare pe ziua respectiva. Altii nu primesc nimic, se-ntorc acasa flamanzi "doar la camin au ce manca"...

In ziua de azi,  nu exista casa in care sa nu fi transpirat macar unul din ei... Dumbraveniul n-ar fi ceea ce este, daca n-ar fi acesti oameni... doamnele n-ar avea atata timp sa bea cafea, iar domnii ar renova casele mai rar, daca n-ar avea acesti sclavi.

Cu toate astea, oamenii de la camin zambesc intotdeauna politicos, te saluta cu drag. Incearca din rasputeri sa nu deranjeze, sau sa creeze probleme si nu cauta sa para ceea ce nu sunt de fapt... Numai ca noi, ceilalti, n-o sa reusim niciodata sa intelegem. Abea cand ii cuprinzi in brate, ca ti-a fost asa de dor de ei, iti dai seama ca sunt oameni in carne si oase. N-ai sa uiti niciodata mirosul hainelor lor: de sapun de casa...

"Ce mai faci, nu te-am vazut demult?" si lacrimi in coltul ochilor raspund tacute "bine..."

Dana

Cand am intalnit-o avea 23 de ani de casnicie... imi povestea rar si apasat cum a decurs fiecare etapa a vietii ei, cum a luat-o peste nas de cate ori s-a ivit ocazia, cum a fost tinuta de fraiera ani si ani de zile, ba de familie, ba de rude mai indepartate, ba de colegi la serviciu. Avea doua tentative de sinucidere "la activ", mult simt, prea mult simt autocritic si era pasionata de carti si arta.

Avea o singura prietena foarte apropiata inafara de mine, care si ea la randul ei, se straduise ani de zile sa-i arate viata in lumina: Dana era mester in a vedea totul negativ, dureros, nevindecabil. Am mizat amandoua -eu si cealalta prietena- pe inteligenta ei, de-aia nu ne-am dat batute cu una cu doua... Uneori aveam senzatia ca n-o ajutam deloc, ca intra mai tare in rahat din cauza noastra... alteori eram atat de fericite s-o vedem ca mai face un pas inainte, ca i-am dat un licar de speranta macar pana sambata viitoare cand trebuia s-o luam de la capat cu explicatiile si logica: "Dana, tu nu esti bantuita de nici un demon", "Dana, tu ai si parti bune", "Dana, tu esti un artist sensibil"

Pe vremea cand am cunoscut-o, toata durerea de moment "curgea" din casnicia nefericita. Dumnezeu sa ne ierte, dar am sfatuit-o sa plece, sa lase totul in urma, sa o ia de la capat de una singura... Abea cand ruptura a avut loc -el a dat-o afara din casa in urma unor neintelegeri financiare; ea n-ar fi avut niciodata curajul sa plece- si a trebuit sa ia totul de la ZERO am rasuflat usurate: "acum o sa fie fericita". Cateva luni bune a fost ocupata cu decorarea/mobilarea noului apartament: in vreo trei luni de zile s-au facut praf cel putin 25.000 de euro, in conditiile in care, venitul ei lunar abea daca ajungea la 1000... Dupa ce totul a fost pus la punct, Dana a luat-o din nou pe "ulei"-ul bine cunoscut... miile de planuri ce le avusese la inceput, cu pictura, cu vioara, cu engleza, cu poezia, cu excursiile, toate s-au naruit peste noapte si Dana era din nou la pamant...

Ciorba de om

Nu-mi plac mancarurile in care nu mai poti deosebi legumele intre ele. De prea indelungata fiertura, nu mai intelegi -nici cu ochiul, nici cu limba- daca ceea ce ai inghitit a fost morcov, varza, cartof, ciuperca, sau mai rau, o bucata de carne ras-fiarta. Bucatarul care gateste asftel, e ori grabit, ori incompetent... ori gateste fara sa-si iubeasca clientii...

Nu-mi plac oamenii care ascund -dupa deget- ce sunt ei cu-adevarat... oameni pe care ii cunosti de luni sau ani de zile, pe care ii chemi la tine in casa si-i servesti cu ce ai mai bun, (pe care-i ajuti, sau care te ajuta, oameni pe care ii consideri apropiati sau prieteni), dar care n-au curajul sa spuna: "sunt milionar, dar fac pe saracul, sa adun mai mult", "sunt prostituata,  (nu) mi-e jena, dar asta sunt"...

Ieri si azi

In vremea "raposatului", vedeam 2 portocale pe an. De craciun. (Le primea tata de la sindicat...) Si pe langa portocale, se mai nimerea cate o ciocolata cat degetul mare, cu un tractor pe ea. Sau una un pic mai mare decat o pralina. Aia avea o poza cu scufita sau cu lupul... (Daca era un an bun, mai vedeam napolitane sau pufarini in pungulita de mos. Daca nu, nu.)

Azi ciocolata nu mai e un lux. Ai pofta, te duci si-ti cumperi, indiferent daca e Craciun, Paste sau o zi obisnuita... Iar daca tot vine -din cand in cand- Craciunul toti copilasii capata ciocolata. Muuuuulta. Piticiul meu a reusit sa "adune" cel putin 2 kile de ciocolata in zilele care au trecut. Sub toate formele: mosi craciuni, praline, ciocolata fina, bomboane de pom...

E frumos sa primesti cadouri, e delicioasa ciocolata... Dar nu mai are nimic special... Ajunge aruncata intr-un colt... expira, "se mahneste" si sfarseste in cosul de gunoi...

Iar cei care si-ar dori sa guste macar o bucata... la ei se mai gandeste cineva?

sursa: http://agenda-mea.blogspot.com
http://www.thechocolatestore.com