Cand conteaza prietenii?

Wann Freunde wichtig sind

Freunde sind wichtig
zum Sandburgenbauen,
Freunde sind wichtig
wenn andre dich hauen,
Freunde sind wichtig
zum Schneckenhaussuchen,
Freunde sind wichtig
zum Essen von Kuchen.
Vormittags, abends,
im Freien, im Zimmer ...
Wann Freunde wichtig sind?
Eigentlich immer!

aus: Georg Bydlinski, Wasserhahn und Wasserhenne
© 2002 Dachs Verlag GmbH, Wien

La inceput a fost disperarea…

Musai sa va mai spun azi inca o poveste adevarata.

A fost o data ca niciodata o mama. Mai ca toate mamele, nesigura, vorbareata, dezorientata, (uneori chiar) pieptanata eleganta (in vis). Bajbaia in intunecimeadintre “numai-caruciorul-asta e sanatos-pentru-spatele-copilului”, “in dieta copiilor, dulciurile nu au ce cauta” etc. si comentariile celor din jur “Doamne, iti omori copiii cu  atata strictete”, “trage-l de ureche daca nu te asculta”, “parca tie nu ti-au placut prajiturile cand erai mica…”

O mama ca toate mamele, cu mii de semne de intrebare si preaputine raspunsuri, cu temeri, cu frici, cu groaza ca ceea ce face ori nu e bine, ori nu e destul, ori e prea mult… Incerca ea “s-o lase moale”; uneori chiar reusea… (Semana mama asta al dracului de tare cu mine…)

Cu toate ca baietelul nu era bolnavicios, manca orice, se juca peste tot (uneori chiar pe la prize), cu toata incercarea ei de a da copilului mancare cat-se-poate-de-sanatoasa, la un moment dat lucrurile au luat-o razna. Rau de tot. Povestea incepuse cu niste bubite inocente la incheieturile mainii drepte, care produceau atata mancarime  ca bietul copil se scarpina ore in sir…

Ca mai defiecare data, pediatrul, medicul de familie si dermatologul te iau in ras (e primul copil, de-aia esti asa panicata din orice...) “n-are nimic, si pe mine ma mananca pielea din cand in cand. Va dau o crema pe care o folosesc si eu” Toate cremele sunt apa de ploaie. Din bubite se fac rani deschise, infectate. Dupa manastanga urmeazamana dreapta.Copilul se scarpina, ziua-noaptea, mai ales cand il certi/ e iritat/ plictisit.

Am incercat zeci de tincturi, crème, unsori, propolis, lapte de capra, lapte de mama. Am schimbat regimul: cand complet vegetarian, cand vegan, cand fara dulciuri. Nimic. Plaga apare in plus la lobul urechilor si se extinde peambii obraji. Din pacate sau din fericire nu am nici o poza din vremea respectiva, darcopilul arata cam ca in poza asta… (sursa poza: http://www.homeopathy.at/)

Ajungem din nou la dermatolog. Medicul specializat in (neuro-) dermatite. Ne da o crema. Pe instructiuni scria „a nu se administra mai mult de 10 zile, mai ales NU copiilor sub 5 ani“. Am citit lista ingredientelor active (cuvantul cortison va spune ceva?! Eu vomit numai cand il aud) si efectele secundare. Multe si late. Pe jumate convinsa, incerci sa nu innebunesti mai tare decat esti nebuna deja. Si-l ungi cu crema. Ranile dispar in mai putin de 24 de ore. Te iau toti draciisi n-ai cu cine vorbi: cum dracu‘ sa-i treaca in 24 de ore? Ceva nu-i in regula. Lasi crema 2 zile de-oparte, ranile revin. Ce dracu' sa fac?

Medicului pediatru ii explici ca una, ca alta (“stiti, copilul face diaree neintrerupt…”, “in scaun se vad bucati intregi de fructe nedigerate”). Se uita omul la tine de parca ai fi o cretina ce nu stie sa-I faca bietului copil o mancare de regim?! Il indupleci sa-I faca test de scaun si de sange. Rezultatele vin: totul in regula…

Langa copilul care, mai nou 20 din 24 de ore se scarpina continuu, ai vre asa dormi, dar nu te mai prinde somnul. Iar dacate-a prins, te trezesti transpirata, iar perna de langatine e plina de sange; ranile au aparut intre timp si pe fata, iar copilul se scarpina maimult si mai mult, pana da sangele.

Ai vrea satedai cu capul de perete, sa-ti tai o mana, daca asta arajuta puiului. Nu te sperie ranile, cat faptul ca se extind, ca nu le poticontrola, ca nimeni nu stie cat o sa dureze circul asta, “oare se va vindeca vreodata?”. Si lista cu efectele secundare ale cremei-minune... (Chiar daca l-ai unge cu cortizon, asta rezolva problema numai pe moment. Cu anii, corpul se obisnuieste, iar tu ai sa fii nevoita sa-I dai otrava din ce in ce mai concentrata.  Si ce-o sa tefaci cand…?!)

Colac peste pupaza, amintirile alea… cum te-ai intors la serviciu pe cand el abea avea cateva luni, cum plangeati, tu in tramvai si el la gradinita. Cum a cazut de-atatea ori in starea aia nebuna asemenea mortii, de fiecare data pret de cateva minute surori cu vesnicia, dar niciun specialist n-a gasit nimic in neregula… Cum te-aimutat intr-o ruina in care intr-un colt e frig si in altul e praf si se repara totul (cu ritmul melcului ca bani de altceva nu ai, iar credite te-ai incapatanat sa iei) iar copilul n-are nici pace nici loc sa se joace (asa cum ai visat candte-ai mutat din cutia de chibrituri in care locuiai inainte): afara ploua zi si noapte, gradina din fata casii nu mai poate fi folosita ca loc de joaca. La plimbare nu poti iesi pe ploaie; copilul celalalt abea are 7 luni. O sa-l imbolnavesti (sau nu?!). Si ce-o sa te faci cu atatea haine ude? Unde dracu' sa le usuci, can dsi cu alea care MUSAI trebe spalate nu le poti usca la timp…Cand  in sfarsit iesi la plimbare, n-ai timp sa vezi nimic in jur. Abea apuca un copil sa maraie ca incepi sa tipi ca o disperata, sa taca dracului din gura… Nu vezi nici c-a venit toamna, nici cum danseaza frunzele. Vezi numai mere cazute din pom, pe care n-apuci sa le faci marmelada, asa cum ti-ai planuit candte-ai mutat (n-apuci nici sa le-aduni macar pe cele stricate si sa le-arunci la gunoi, ca arata ca dracu' gradina)

…Exista perioade in viata -macar in weekendcand- cand te trezesti dimineata, –daca vrei, daca nu, nu. Cand daca n-ai chef (sau n-ai putere) nu faci mancare nici curatenie saptamani la rand. Dupa care, esti din nou cea de dinainte (ai bateriile incarcate cum s-ar zice), viata isi reia ritmul normal pentru cateva luni/ cativa ani…

…Acum insa…trebuia sa functionez: alaptezi de 3-4 ori pe noapte, te trezesti (la 4) mai obosita decat te-ai pus in pat. Faci focul culemne in 2 sobe si te pui inapoi in pat. Dupa ce se mai linistesc gandurile, intr-untarziu, te ia din nou somnul. E 6:30, ceasul suna din nou. Trezeste-te si pregateste puiul cel mare de gradinita. Daca ai noroc, in casa e caldut. Daca focul nu s-a pornit (bine), lemnele sunt inca nearse, iar in casa ai 15 grade la nivelul ochilor si 5 pe podea. Un vis, ce mai! Nu de alta, da’ puiul cel mic vrea sa umble musai in 4 labe prin casa, de cum se trezeste…

Disperata,  caut pe net si gasesc ca unii pacienti cu boala similara au gasit alinare/ vindecare pe la medici ciudati cu medicina naturista. Caut medic in zona, incepe analizele/ terapia, primesc un brat de suplimente nutritive menite sa restabileasca echilibrul in intestinul gros, grav afectat. La preturi care te ustura. Mi-e frica de medic (nu e medic, e o fosta doamna educatoare, care a facut un curs de vreo 3 ani ca sa aiba voie sa practice meseria asta), mi-e frica de terapie (daca-l imbolnaveste si mai tare?), mi-e frica sa dau inapoi. Imbunatatiri minore, dar nu de azi pe maine, ci abea dupa cateva luni... Intr-un tarziu, tipa respectiva s-a hotaratsa ne faca si analize de sange. 4 lucruri au iesit la iveala, cum ca nu le-ar tolera in alimentatie: lapte, faina de grau, alune de pamant si telina. Din prima zi de regim, imbunatatiri majore. Intr-o saptamana ranile au disparut de tot…Reapar din cand in cand, pana in ziua de astazi in cazul in care, pret de o infulecatura, din greseala sau voit, NU TINE REGIM.

PS

“Cel mai mult” te ajuta in momente critice comentariile celor din jur… “copilul e stresat”… Si denumire abolii NEURODERMITA (cand "neuro" te  duce cu gandul exact acolo unde nu-I necesar…)

Recomandare de carte

  "In cadrul unui experiment (pe vremea cand psihologii se imbracau in halate albe si cercetau soareci in laboratoare...), niste sobolani au fost inchisi intr-o cusca. Aveau de mancare, apa si un maner. Au mancat, au baut si dup-aia... oare ce-o fi cu manerul ala? Asa ca au inceput curiosi sa apese pe maner (asa cum copiii vor sa incearce tot ce e in jurul lor). Cand apasau pe manerul respectiv, se deschidea o usita prin care puteau vedea un film proiectat pe peretele laboratorului. Usita se inchidea la scurt timp dupa, asa ca sobolanii trebuiau sa apese intr-una manerul respectiv, ca sa poata vedea mai mult din film. 

   Sobolanii sunt in stare sa ridice/apese sarcina foarte grea pentru a putea vedea filmul. Lucru care ne duce la prima concluzie: fapturile inteligente (precum sobolanii sau copiii) VOR SA AIBA CEVA INTERESANT DE FACUT. Numai asa pot stimula cresterea creierului propriu.

   Apoi sobolanii au fost inchisi intr-o cusca in care era numai mancare si apa, dar nici o manivela, nici o usita. O vreme au stat cuminti, dar dup-aia au devenit agresivi, rodeau la peretii custii, se muscau unul pe altul, RAU de tot! Treaba care ne duce la alta concluzie: fapturi inteligente (precum sobolanii sau copiii) fac ORICE ca sa scape de plictis, chiar daca acest "orice" pare TAMPIT, NASOL sau DISTRUCTIV.

   La urma, sobolanii au fost inchisi intr-o cusca cu mancare si apa, in care erau trase niste sarme neizolate. La atingerea acestor sarme, sobolanii erau curentati, destul de tare incat se se sperie (fara ca asta sa le afecteze sanatatea).

   Dup-aia sobolanii au fost lasati liberi sa aleaga in ce cusca vor sa mearga: 

- cusca 1: mancare+apa+manerul cel greu (film)

- cusca 2: mancare+ apa

- cusca 3: mancare+apa+socuri electrice

Iata ce au ales sobolanii:

- locul 1: cusca cu filmul

- locul 2: CUSCA CU ELECTROSOCURI

Psihologii au ajuns la urmatoarea concluzie, de fapt cea mai importanta dintre toate: fapturile inteligente precum sobolanii (sau copiii) prefera sa sufere/ sa treaca prin ceva cu totul neplacut, decat sa stea intr-un loc/ sa nu se intample nimic. Orice stimulent e mai bine-venit, mai iubit, mai interesant (CHIAR DACA DOARE) decat NICIUNUL."  

                                                                           
Tradus, prescurtat si adaptat din Steve Biddulph: Das Gehemnis glücklicher Kinder              

Citesc

Dupa ce ani de zile n-am mai reusit sa iau carti in mana -NU MAI PUTEAM CITI NIMIC pentru ca toate cartile mi se pareau extrem de banale- zilele astea citesc (amestecand in cratite sau stand pe banca, langa groapa cu nisip):

Stupid white man: manipularea omului de rand, muncitor, platitor de taxe (economie). Faze de rasu-plansu' american.
Sacred Sparkle: manipularea parintilor (vaccinuri pe intelesul tuturor). Povestea unui copil autist (nascut supersanatos si imbolnavit de o serie de vaccinuri) si a (unei) mame(i) disperate sa-l insanatoseasca. Fetite si baieti, eu nu zic nu va vaccinati. Eu zic: informati-va inainte!
Eltern setzen Grenzen (habar n-am daca e foarte utila cartea -sau e numai bla-bla- ca inca nu pot judeca intregul continut. Va tin la curent)
Generation Me (de ce suntem asa cum suntem, ce-au facut parintii nostri ca sa scoata plozi ca noi si-apoi sa se planga ca suntem "de neinteles". Cateva din idei sunt geniale de tot, dar cam multa vorbaraie)
Kindern fördern uns heraus (cica ne provoaca copiii. Inca nu mi-am dat seama cine e baiul in ecuatia copil+parinte=chaos, dar dupa cum spune titlul am senzatia ca se adreseaza parintilor bolnavi de sindromul C.M.e.d.N."Copilul Meu e de Nestapanit" hihihhhihihihhi)
Micul print (prima jumatate din poveste a fost o adevarata dezamagire -dat fiind faptul ca povestea e "cartea de capatai" a multor adulti ce m-au format ca om- inafara de vreo 4 idei de-a dreptul bestial de adevarate si de bune de pus la inima...)

De fapt am reinceput cititul ceva timp in urma, dar zilele astea am reinceput sa citesc mai cu tragere de inima decat de obicei...

Romani emigrati in Germania PAZEA! Sistemul scolar german e o teapa

Romania a micsorat salariile profesorilor pentru a taia cheful (de a deveni dascal) celor care au un pic de creier. La naiba cu vocatia de dascal. Oamenii se fac informaticieni, ingineri, sau orice altceva -cat de cat platit- numai profesor nu. Pentru ca Romania vrea niste viitori absolventi de scoala sub forma de vite. Mari, tari si usor de dus cu presul. Si-apoi las' ca ne zice noua televizorul ce e bine in viata. Ca doar cutare e profesor, si zice asa si asa. Ei si? E un tampit! Stiu io mai bine, ca am citit pe net.

Ai emigrat in Germania impreuna cu familia, ca sa le oferi copiilor un viitor mai bun?

Frustrare.

Mai de multisor scriam aici despre scoala din Uganda, unde in scolile de stat sunt cam 100 de elevi intr-o clasa... Si un cititor m-a intrebat despre cea din Germania. Am scris atunci o data, dar mai repet:

Moartea caprioarei (Labis)

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Barbatul ideal

 Stie cand si cum sa munceasca

 Stie cand sa se relaxeze

 

Stie sa se respecte

Ieri si azi

In vremea "raposatului", vedeam 2 portocale pe an. De craciun. (Le primea tata de la sindicat...) Si pe langa portocale, se mai nimerea cate o ciocolata cat degetul mare, cu un tractor pe ea. Sau una un pic mai mare decat o pralina. Aia avea o poza cu scufita sau cu lupul... (Daca era un an bun, mai vedeam napolitane sau pufarini in pungulita de mos. Daca nu, nu.)

Azi ciocolata nu mai e un lux. Ai pofta, te duci si-ti cumperi, indiferent daca e Craciun, Paste sau o zi obisnuita... Iar daca tot vine -din cand in cand- Craciunul toti copilasii capata ciocolata. Muuuuulta. Piticiul meu a reusit sa "adune" cel putin 2 kile de ciocolata in zilele care au trecut. Sub toate formele: mosi craciuni, praline, ciocolata fina, bomboane de pom...

E frumos sa primesti cadouri, e delicioasa ciocolata... Dar nu mai are nimic special... Ajunge aruncata intr-un colt... expira, "se mahneste" si sfarseste in cosul de gunoi...

Iar cei care si-ar dori sa guste macar o bucata... la ei se mai gandeste cineva?

sursa: http://agenda-mea.blogspot.com
http://www.thechocolatestore.com

MAMA MEA ESTE CEA MAI BUNA

Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.

Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.

Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.

Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.

Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.

Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand nu merg.

Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.

Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.

Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.

Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.

Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.

Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.

Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.

Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.

Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.

Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.

Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.

Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.

Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.

Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.
I-ai multumit spunandu-i "Nu-i treaba ta!"

Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunandu-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"

Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.

Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.

Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!

Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.

Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunandu-i "Lucrurile sunt diferite acum"

Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor...

sursa: http://alicegeorgiana.blogspot.com/

Fetita cu chibriturile

Era un ger grozav; ningea şi incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe intunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci cand plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei ii rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, incat mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cat p-aci era să fie strivită intre două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt il luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, cand o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal ei are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu zdrente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.

Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou.

sursa: http://www.parinti.com

CRÃCIUNUL COPIILOR de Octavian Goga

Dragi copii din tara asta,
Va mirati voi cum se poate,
Mos Craciun, din cer de-acolo,
Sa le stie toate, toate.

Uite cum: Va spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zapada,
El trimite câte-un înger
La fereastra ca sa vada...

Ingerii se uita'n casa
Vad si spun, iar mosul are
Colo'n cer, la el in tinda,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil si ce purtare...
Si de-acolo stie Mosul,
Cã-i siret el, lucru mare.

Departe, in Uganda

(Vreau sa va marturisesc sincer ca in capitala Ugandei, in Kampala, am vazut in total 3 sau 4 copii ai strazii, cu toate ca am locuit aici vreo doua saptamani... Va rog sa nu va inchipuiti aceasta tara asa cum apar multe din tarile africane in mass-media)

Am vrut neaparat sa vad un orfelinat, pentru ca stiam ca orfani sau copii abandonati exista -asa cum exista si in alte tari, civilizate sau nu. Am vrut sa vad cu ochii mei cum traiesc, unde se joaca, unde dorm, cine ii mangaie cand isi julesc genunchii... Am urmat un indicator ce ne ducea spre "sanyu babies", casa copiilor fericiti. O curte imensa, cladiri frumoase, spatii verzi ingrijite, groapa cu nisip, jucarii, hinti... totul imprejmuit de un gard inalt de beton. O doamna pe care o gasim la birou, ne arata poze pe hol: copii nou-nascuti... "sanyu babies" are in jur de 25-30 de copii, de la cei de cateva saptamani, pana la cativa anisori...

Hai sa intram inauntru sa vedem cum e. O curatenie ca in farmacie. Niste camere primitoare, racoroase cu patuturi. Intr-o camera mai mare, niste doamne -pe post de mamici- hraneau cu biberonul sugarii (am vazut si "mamici" adolescente albe, probabil faceau voluntariat). La doua masute, niste ghemotoace cu ochii de carbune mancau cu manuta lor. Clipeau atat de rar ca-mi pareau impietriti cu ochii pe noi... Atat de mici si de cuminti...

Pentru o fractiune de secunda, mi-am vazut si puiul ca fiind unul dintre ei, sezand la masa cu degetele in farfurie. Asa ca, dintr-o data, au devenit copiii mei. I-as fi strans pe toti la piept, le-as fi mangaiat crestetul, i-as fi hranit cu mana mea... Numai sa ma fi tinut balamalele.

Incepusera sa-mi arda ochii, mi-am strans tare puiul la piept si-am iesit afara plangand ca o descreierata... In urma mea, am simtit cum ma mustra in gand barbatu-meu: "nu tu ai vrut sa vii aici? Acum stai si te uita, de ce fugi?"

-De ce plange doamna, Sir?
-Nu stiu... se balbaie barbatu-meu
-Copiii de aici o duc tare bine, vedeti si dumneavoastra: lor nu le lispeste absolut nimic... Avem aici un colt de rai pentru ei... Doamna nu are de ce sa-si faca griji... Eh, de-ar creste totii copiii din lume ca cei de-aici... Nici ai mei acasa, nu au asa ceva...

"E drept doamna, nu au lux, dar au..."
...ah, are vre-un rost?

Poate intr-adevar copiii o duc bine... poate nici o "mamica" nu-si face treaba ca pe-un job de 8 ore, ci se ingrijeste de ei cu trup si suflet. Poate...
http://www.sanyubabies.com/Casestudies.html

PS
Daca aveti vre-un orfelinat langa voi, si daca aveti un gram de caldura de daruit, jertfiti-va 10 minute din viata si mergeti pana acolo... Poate maine, copiii nostri sunt cei care sed la masute... si tare s-ar bucura sa vada macar un zambet...

Fromm, du lieber!

THEMA "ICH"

"Ich mach' das, worauf ich Lust habe. Ich tue das, was mich glücklich macht". GenerationMe ist in einer egoistischen Welt gebohren und groß gewachsen. Hier als Beweis, ein Lied die deren Kindheit begleitet hat:

"2 x 3 macht 4
Widdewiddewitt und Drei macht Neune !!
Ich mach' mir die Welt
Widdewidde wie sie mir gefällt

Hey - Pippi Langstrumpf
trallari trallahey tralla hoppsasa
Hey - Pippi Langstrumpf,
die macht, was ihr gefällt."


Einer hat aber schon lange her gewarnt: "Lust kann kein Wertkriterium sein, denn es gibt Menschen, die an der Unterwerfung und nicht an der Freiheit Lust empfinden". (Fromm, Psychoanalyse und Ethik)


KREATIVITÄT


Ich höre immer wieder, dass man nur dann kreativ sein kann, wenn man unter so gennannten "kreativen Stress" steht (das ist ein Zustand zwischen "sich bequem fühlen" und "destruktiver stress").

Tatsächlich? Sind auch die Künstler gestresst wenn sie was schöpfen? 

"Nichts fördert das Kreative mehr als die Liebe, vorausgesetzt, sie ist echt". (Fromm, Pathologie der Normalität)

The Importance of Pain

I think the worst feeling I ever have as a parent is when I see my children suffer. I know this is true for my mother, too: she never could stand to see me in any sort of pain. I saw this again last week, when I had my tonsils taken out; I wish the surgeon could have prescribed some narcotics for my mom, who was in almost as much pain as I was, and just at the sight of MY pain.

When kids' hurt, we parents feel it. This is perhaps even more true for kids' social and emotional pains than for their physical ones.

We naturally want to protect kids from pain and difficulty, but when we do this we deprive them of the challenges that will help them grow intellectually and emotionally. In my own research I found that happiness can actually come out of difficulty, not just in spite of it. The only thing that the low-income kids in my study had that brought them happiness that the rich kids didn't have was challenge. Having adequate challenges in their lives tended to lead to greater happiness among adolescents; while the most advantaged teens in the study had many more of the other factors that led to happiness, they tended not to feel adequately challenged.

I don't think our generation of parents has embraced the notion that it is okay for our kids to experience difficulty, especially when it comes in the form of pain and sadness. We want to step in and solve their problems at school and with their friends. Uber-involved parents talk to principals to ensure that our children are properly understood and supported; we "help" with homework to an extreme; we orchestrate playdates that manipulate who our children's friends are, and how those friendships are carried out.

This has had a measurable effect on our kids' generation: compared to people raised in the 1960s, kids today perceive their lack of control. Jean Twenge, a psychologist and the author of Generation Me, has shown that young Americans increasingly believe that their lives are controlled by outside forces rather than their own efforts. tools-icon-book.gif Ironically (from the viewpoint of parents trying to rig their kids for success), Twenge finds the implications of this belief are "almost uniformly negative:" they are connected to poor school performance, helplessness, ineffective stress management, decreased self-control, and depression. We might be preventing pain and protecting their innocence, but we are also depriving our children of the chance to know what they are made of, to learn to cope with life's inevitable difficulties and sadnesses, to develop their grit.

And it turns out that grit—this is the term researchers use when measuring stick-to-it-ness in the face of difficulty—is an important predictor of success. Want your kid to succeed in school? In a large study of college students, task-commitment—the perseverance, endurance, and hard work that make a person "gritty"—turned out to be the most important factor in predicting success in many different arenas, including science, art, sports, and communications. Grit was more important than SAT scores, high school rank, and high school extracurricular involvement.

Grit is also a core component of life-long happiness: when kids learn that they can't cope with life's difficulties—both because mom or dad always seem so hell-bent on making sure that they never occur, and because mom and dad are always solving kids' problems—they come to fear challenge. Mistakes become something to be avoided at all costs. This can create perfectionistic tendencies that are a particular form of unhappiness.

Although we can put a great deal of care and thought into creating the best possible lives that we can for our kids, they are still, gosh darn it, going to face pain and difficulty. Even so—or perhaps because they are allowed to face their own challenges—their lives can be happy. Maybe even wildly happy.


Source: Christine Carter

Copii ascultatori

Intrunirea secolului XXI

Dragi copii din cap de sat

Imi vine sa pleznesc de bucurie, si-l pup pe Ionut Iclanzan -in mod VIRTUAL- pentru ca a reusit niste invitatii trasnet. (Sincera sa fiu, il pupam la fel de tare, indiferent daca ar fi reusit asa frumos sau nu hihih: important e ca AVEM INVITATII) Aci un preview, sa nu ziceti ca va tin pe jar (dati click pe imagine pentru a mari):

Profesorii si fostii colegi (care sunt inca, sau care au parintii) in Dumbraveni o sa primeasca invitatiile de la maica-mea sau frate-meu. Cei de pe sate o sa le primeasca de la Simona (fosta Marcos).
Va pup si s-auzim de bine. A, era sa uit, cei care inca nu ati confirmat daca puteti veni sau nu, va rog sa o faceti cat mai repede posibil, ca sa putem avea o intalnire organizata impecabil.
Va pup din nou

Elena

Vorbe de duh partea a 2-a

Cine stie si stie ca stie, e un om treaz. Stai in preajma lui!
Cine stie si nu stie ca stie, e un adormit. Trezeste-l!
Cine nu stie, si nu stie ca nu stie, e o bomba. Fuuugi!
(proverb arab spus de Prof. Covaci. S-ar putea sa nu-l fi fost redat 100% corect)

High trees catch a lot of wind (proverb olandez)

Nu se arunca cu pietre decat in pomul cu fructe (de pe net)

Nu-i nimic nou in comportamentul vostru cand va machiati si va parfumati cat mai "bine". Doar si florile au culori frumoase si miros imbietor, cum altfel s-atragi fluturii? (prof. Traian Petri)

Radem si glumim, da' la vara iar' venim (colegu' Lulu)

Fa-i omului bine cu forta (Calin Macarie)

In viata trebuie sa (pre)vezi ziua de maine, cu schimbarile ei cu tot. Altfel ai pierdut jocul de la bun inceput (un tehnician din CUG Cluj)

O casa nu se repara/intretine cu o surubelnita si un cutit. Aveti nevoie de alte scule (acelasi tehnician din CUG)

Nu ase sa face? (da' cum?) Nu stiu, da' nu asa! (Mihai Macarie)

Pai sigur ca Dietmar poate. Doar' el are scule! (cumnatu-meu, Lita)

Calea catre iad e pavata cu bune intentii (Calin Macarie)

Si calu' ce-o zis? (varucu' Vasilica)

Am vazut io la televizor ca femeile mai trag cate o palma barbatilor. Da' barbatii nu dau inapoi (vara-mea Elena)

Munca este cel mai bun dezinfectant al unei natiuni (Prof. Iuliu Negreanu, citand N. Iorga, cred)

Daca plecati toti din tara, raman io sa sting lumina (de pe net)

Singurul principiu care mai conteaza in viata de toate zilele, e cel pe care nu l-am incalcat inca. (Si cel pe care tocmai l-am incalcat e important -da' io am voie sa-l incalc) (de pe net)

Deciziile noastre sunt luate in proportie de peste 90% din interior. Si anume de catre complexul de inferioritate (Arthur Weiss)

Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438

Perle... Perle... Perle... proaspat primite de la Daniel, caruia tin sa-i multumesc :)

Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai
conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

In nuvela "La vulturi" de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei
alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este
însarcinarea. !!!

Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul,
Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o
scot, vere?!

Gandurile lui Stefanel la botezul sau

"Dragii mosului, de curand am fost increstinat"

"Aci eram cu nasa acasa, inainte de botez"

Cum invatam teoria pentru scoala de soferi

Cam asa

Si daca asa stau treburile, nu prea imi fac sperante sa trec examenul prea curand... Bine ca macar la orele de conducere nu scartaie Moses Jr. ca vrea la mami in "batze". Adica bine ca nu-l iau cu mine la orele de conducere. Da' de fapt cred ca s-ar descurca mai bine ca mami...