La inceput a fost disperarea…

Musai sa va mai spun azi inca o poveste adevarata.

A fost o data ca niciodata o mama. Mai ca toate mamele, nesigura, vorbareata, dezorientata, (uneori chiar) pieptanata eleganta (in vis). Bajbaia in intunecimeadintre “numai-caruciorul-asta e sanatos-pentru-spatele-copilului”, “in dieta copiilor, dulciurile nu au ce cauta” etc. si comentariile celor din jur “Doamne, iti omori copiii cu  atata strictete”, “trage-l de ureche daca nu te asculta”, “parca tie nu ti-au placut prajiturile cand erai mica…”

O mama ca toate mamele, cu mii de semne de intrebare si preaputine raspunsuri, cu temeri, cu frici, cu groaza ca ceea ce face ori nu e bine, ori nu e destul, ori e prea mult… Incerca ea “s-o lase moale”; uneori chiar reusea… (Semana mama asta al dracului de tare cu mine…)

Cu toate ca baietelul nu era bolnavicios, manca orice, se juca peste tot (uneori chiar pe la prize), cu toata incercarea ei de a da copilului mancare cat-se-poate-de-sanatoasa, la un moment dat lucrurile au luat-o razna. Rau de tot. Povestea incepuse cu niste bubite inocente la incheieturile mainii drepte, care produceau atata mancarime  ca bietul copil se scarpina ore in sir…

Ca mai defiecare data, pediatrul, medicul de familie si dermatologul te iau in ras (e primul copil, de-aia esti asa panicata din orice...) “n-are nimic, si pe mine ma mananca pielea din cand in cand. Va dau o crema pe care o folosesc si eu” Toate cremele sunt apa de ploaie. Din bubite se fac rani deschise, infectate. Dupa manastanga urmeazamana dreapta.Copilul se scarpina, ziua-noaptea, mai ales cand il certi/ e iritat/ plictisit.

Am incercat zeci de tincturi, crème, unsori, propolis, lapte de capra, lapte de mama. Am schimbat regimul: cand complet vegetarian, cand vegan, cand fara dulciuri. Nimic. Plaga apare in plus la lobul urechilor si se extinde peambii obraji. Din pacate sau din fericire nu am nici o poza din vremea respectiva, darcopilul arata cam ca in poza asta… (sursa poza: http://www.homeopathy.at/)

Ajungem din nou la dermatolog. Medicul specializat in (neuro-) dermatite. Ne da o crema. Pe instructiuni scria „a nu se administra mai mult de 10 zile, mai ales NU copiilor sub 5 ani“. Am citit lista ingredientelor active (cuvantul cortison va spune ceva?! Eu vomit numai cand il aud) si efectele secundare. Multe si late. Pe jumate convinsa, incerci sa nu innebunesti mai tare decat esti nebuna deja. Si-l ungi cu crema. Ranile dispar in mai putin de 24 de ore. Te iau toti draciisi n-ai cu cine vorbi: cum dracu‘ sa-i treaca in 24 de ore? Ceva nu-i in regula. Lasi crema 2 zile de-oparte, ranile revin. Ce dracu' sa fac?

Medicului pediatru ii explici ca una, ca alta (“stiti, copilul face diaree neintrerupt…”, “in scaun se vad bucati intregi de fructe nedigerate”). Se uita omul la tine de parca ai fi o cretina ce nu stie sa-I faca bietului copil o mancare de regim?! Il indupleci sa-I faca test de scaun si de sange. Rezultatele vin: totul in regula…

Langa copilul care, mai nou 20 din 24 de ore se scarpina continuu, ai vre asa dormi, dar nu te mai prinde somnul. Iar dacate-a prins, te trezesti transpirata, iar perna de langatine e plina de sange; ranile au aparut intre timp si pe fata, iar copilul se scarpina maimult si mai mult, pana da sangele.

Ai vrea satedai cu capul de perete, sa-ti tai o mana, daca asta arajuta puiului. Nu te sperie ranile, cat faptul ca se extind, ca nu le poticontrola, ca nimeni nu stie cat o sa dureze circul asta, “oare se va vindeca vreodata?”. Si lista cu efectele secundare ale cremei-minune... (Chiar daca l-ai unge cu cortizon, asta rezolva problema numai pe moment. Cu anii, corpul se obisnuieste, iar tu ai sa fii nevoita sa-I dai otrava din ce in ce mai concentrata.  Si ce-o sa tefaci cand…?!)

Colac peste pupaza, amintirile alea… cum te-ai intors la serviciu pe cand el abea avea cateva luni, cum plangeati, tu in tramvai si el la gradinita. Cum a cazut de-atatea ori in starea aia nebuna asemenea mortii, de fiecare data pret de cateva minute surori cu vesnicia, dar niciun specialist n-a gasit nimic in neregula… Cum te-aimutat intr-o ruina in care intr-un colt e frig si in altul e praf si se repara totul (cu ritmul melcului ca bani de altceva nu ai, iar credite te-ai incapatanat sa iei) iar copilul n-are nici pace nici loc sa se joace (asa cum ai visat candte-ai mutat din cutia de chibrituri in care locuiai inainte): afara ploua zi si noapte, gradina din fata casii nu mai poate fi folosita ca loc de joaca. La plimbare nu poti iesi pe ploaie; copilul celalalt abea are 7 luni. O sa-l imbolnavesti (sau nu?!). Si ce-o sa te faci cu atatea haine ude? Unde dracu' sa le usuci, can dsi cu alea care MUSAI trebe spalate nu le poti usca la timp…Cand  in sfarsit iesi la plimbare, n-ai timp sa vezi nimic in jur. Abea apuca un copil sa maraie ca incepi sa tipi ca o disperata, sa taca dracului din gura… Nu vezi nici c-a venit toamna, nici cum danseaza frunzele. Vezi numai mere cazute din pom, pe care n-apuci sa le faci marmelada, asa cum ti-ai planuit candte-ai mutat (n-apuci nici sa le-aduni macar pe cele stricate si sa le-arunci la gunoi, ca arata ca dracu' gradina)

…Exista perioade in viata -macar in weekendcand- cand te trezesti dimineata, –daca vrei, daca nu, nu. Cand daca n-ai chef (sau n-ai putere) nu faci mancare nici curatenie saptamani la rand. Dupa care, esti din nou cea de dinainte (ai bateriile incarcate cum s-ar zice), viata isi reia ritmul normal pentru cateva luni/ cativa ani…

…Acum insa…trebuia sa functionez: alaptezi de 3-4 ori pe noapte, te trezesti (la 4) mai obosita decat te-ai pus in pat. Faci focul culemne in 2 sobe si te pui inapoi in pat. Dupa ce se mai linistesc gandurile, intr-untarziu, te ia din nou somnul. E 6:30, ceasul suna din nou. Trezeste-te si pregateste puiul cel mare de gradinita. Daca ai noroc, in casa e caldut. Daca focul nu s-a pornit (bine), lemnele sunt inca nearse, iar in casa ai 15 grade la nivelul ochilor si 5 pe podea. Un vis, ce mai! Nu de alta, da’ puiul cel mic vrea sa umble musai in 4 labe prin casa, de cum se trezeste…

Disperata,  caut pe net si gasesc ca unii pacienti cu boala similara au gasit alinare/ vindecare pe la medici ciudati cu medicina naturista. Caut medic in zona, incepe analizele/ terapia, primesc un brat de suplimente nutritive menite sa restabileasca echilibrul in intestinul gros, grav afectat. La preturi care te ustura. Mi-e frica de medic (nu e medic, e o fosta doamna educatoare, care a facut un curs de vreo 3 ani ca sa aiba voie sa practice meseria asta), mi-e frica de terapie (daca-l imbolnaveste si mai tare?), mi-e frica sa dau inapoi. Imbunatatiri minore, dar nu de azi pe maine, ci abea dupa cateva luni... Intr-un tarziu, tipa respectiva s-a hotaratsa ne faca si analize de sange. 4 lucruri au iesit la iveala, cum ca nu le-ar tolera in alimentatie: lapte, faina de grau, alune de pamant si telina. Din prima zi de regim, imbunatatiri majore. Intr-o saptamana ranile au disparut de tot…Reapar din cand in cand, pana in ziua de astazi in cazul in care, pret de o infulecatura, din greseala sau voit, NU TINE REGIM.

PS

“Cel mai mult” te ajuta in momente critice comentariile celor din jur… “copilul e stresat”… Si denumire abolii NEURODERMITA (cand "neuro" te  duce cu gandul exact acolo unde nu-I necesar…)

Rostul femeilor

Unele femei au rostul sa ramana o viata intreaga fetite; se joaca de-a printesele. Orice petitor bate la usa nu se ridica la nivelul asteptarilor. Dar s-ar "juca" cu drag cu jucaria vecinei/prietenei/colegei: "normal ca Alexandra e fericita cu Sandu. Un barbat jos-palaria. Ah, unele femei au noroc in viata, altele nu. Si basta!"
 
Alte femei au rostul sa devina mame; toata viata asteapta fericitul eveniment al nasterii, al primului zambet, al iesirii dintisorilor, al primilor pasi... Iar daca soarta se indaradniceste sa le ofere un pui, se lupta atat de mult, pana reusesc macar sa infieze unul.

Alte femei au rostul sa devina pedagog; de mici dadacesc papusile, fratiorii/verisorii mai mici, dau dupa caz sfaturi/comenzi/palme dupa ceafa, cearta, dojenesc, incurajeaza.

Alte femei au rostul sa devina medic/astronaut/inginer/pictor/poet/bucatar (mai nou chiar si popa/episcop, politician sau presedinte de stat). In ochisorii lor curiosi, inca din primele clipe ale vietii, stralucesc luminite calde la auzul/vazul/pipaitul unor lucruri care le duc, in fiecare zi, mai aproape de implinirea acestui rost.

Alte femei, insa, au rostul de a fi batute. La propriu. Le vezi umbland cu capul im pamant, iarna/vara cu ochelari de soare ce nu reusesc sa acopere in intregime petele verzi-palide-albastrui... Cand le prinzi cu chef de vorba, iti povestesc cu o obiectivitate dura ca iubesc un om care nu inceteaza sa le bata. Iara ele, cu gandul la dragostea ce-o poarta, se agata in fiecare zi de un fir-de-praf-de-speranta ("cand nu ma bate imi spune ca eu sunt totul pentru el", "e ciudat, dar stiu ca ma iubeste...", "e asa mandru de copiii nostri...", "imi cere iertare in genunchi, stii, nici el n-a avut o copilarie usoara; mai are si el scaparile lui", "imi promite iar si iar c-o sa ne casatorim, dar cand? Ca el nici macar nu e divortat de actuala nevasta..."). Eu nu zic nimic, stau asa ca (ta)b(l)ou'. Si rostul lor sparge tacerea: "Elena, daca pana acum iti paream cel mult misterioasa, de-acum inainte n-o sa mai fiu in ochii tai decat o imbecila banala".

Stiu (copiii mei nu sunt ai mei)

O sa plece.
Ca maine, scutecelul galagios o sa fie mare.
Si-o sa plece.

Doamne, sa-i ai in paza,
si-acum, si-atunci cand n-oi mai fi cu ei
Sa-i ai in paza
sa se ridice...

Stiu,
copiii mei nu sunt ai mei,
ci sunt ai Altcuiva...
Ma doare. Si ma bucur in acelasi timp.

Si-atata vreme cat inca
le mai schimb scutece,
le mai ung julituri,
ii mai dau hinta-hinta
nu zic nici clipa treci, nici clipa stai.
Dar clipa, ce frumoasa esti!

                                                                          femeia fericita, mai 2011

Oameni dedicati sanatatii, partea I

O stiu de treizeci de ani.

Venea la noi rar, pentru ca inclinatiile ei religioase se bateau cap in cap cu traditia casei (cand ortodoxa cand greco-catolica -inca nici azi nu s-au hotarat prea bine ai mei cui apartin- dar nicidecum protestanta). Si de cate ori venea se lasa cu scantei: ba infailibilitatea Papei, ba imposibilitatea popilor de a "ierta cuiva pacatele", ba "inchinarea la idoli". Astea si inca vreo 2-3 teme erau polemica zilei. Era ciudat, o femeie atat de firava si draguta, sa se ia la discutii aprinse cu sora ei mai mare -maica-mea- sa ridice glasul... sa devina antipatica...

Nu prea indrazneam sa-i vorbesc, copil fiind, pentru ca o respectam deosebit de mult. Este singura din familie (includ aici si pe cei din partea mamei, si pe cei din partea tatalui meu) care a terminat medicina (pediatrie).

Bolile parintilor

(Off-topic: imi pare ca si daca ziua ar avea 36 de ore, tot n-as apuca sa scriu pe blog mai des...)

Cica nu numai copiii se imbolnavesc... Elternkrankheiten e o carte de citit, ras/plans, rascitit si bagat la cap.

Pentru femeile maritate, cuplate, (ne)fericite. Si nu numai...

Un articol ce mai da de gandit: "cine ne ia barbatii?"... Il gasiti aici.
Insanatosire grabnica!

Na, cum sa le fac pe toate de-odata?

Sa iert ca un copil. Si asta fara sa fiu naiv(a).

Sa fiu meticuloasa ca bunica. Fara sa enervez cu tempo-ul meu de melc.

Sa vorbesc in pilde -putine si cu sens adanc- asa ca un mosu' ce statea la umbra din fata casei, duminica. Fara sa repet pildele, ca si asta enerveaza.

Sa fiu harnica, dar umila, asa cum e Marcela, fosta mea colega din generala (singura din clasa a carei parinti aveau studii universitare; dar ea nu facea caz de asta). Fara sa fiu lasata balta de atatea ori de asa-zisele prietene...

Sa fiu originala, amuzanta si atoate-stiutoare ca Parintele Camil Peteu de la Biserica Bob din Cluj. Fara sa fiu trimis(a) in exil de catre mai-marii mei, de ciuda ca adun biserica plina (mai ales cu studenti ce iau notite!!!) la predici.

Si spontana ca domnul Petri, fostul meu diriginte din liceu. Ca el "ne tragea palme" si ne deschidea ochii, ba cu o figura, ba cu alta. Fara sa fiu dezamagita de proprii elevi.

Sa fiu lucida ca sora-mea Rodi cand e vorba de bani, finante, impozite. Si ca proful de fizica -la capitolul "de ce?". Fara sa le vorbesc oamenilor prea tarziu sau prea devreme.

Sa fiu frumoasa, buna manipulatoare si spiritula ca mama, fara sa permit durerii sa ma imbatraneasca mult, mult prea devreme.
 
Sa fiu calm(a) ca barbatu-meu, fara sa fiu luat(a) de pro(a)st(a).

Sa fac prajituri asa bune ca Simo, tot asa, fosta colega de liceu. Si sa biruiesc problemele de sanatate ale copiilor tot ca ea. Fara sa-mi dea lacrimile cand vorbesc...

Sa fiu optimista ca vara-mea, Laura. Fara sa ma ascund dupa deget cand iau decizii de om matur.

Sa fiu prietenoasa cu toata lumea -mai ales cu clientii- ca tata. Fara sa ma enervez asa des -paradoxal, nu?!- pe cei din casa...

Sa fiu tacuta, frumoasa si cuminte ca Vero, fosta colega din liceu, pe care o invidiam de moarte (n-o sa recunosc asta niciodata).

Cum sa scapi de pacostea numita PAMPERS

Se ia copilul de trei luni (si mai bine) si i se face instructajul: "de-amu-nainte, mami are nevoie de o crema mai scumpa (stii tu bine CINE i-a cauzat ultimele riduri si pete pe fata, da?), de un parfum nou si de ceva haine ce-acopera mai generos slanina adunata in timpul sarcinii, da? Si cum suma totala a bugetului ramane constanta, singurul capitol de unde am putea lua acesti bani -spre a-i cheltui in scopurile mai sus amintite- este capitolul pampers. De azi incepand faci caca si pipi direct la veceu (nu, nici de olita n-avem bani), ca bani de pampers IOC. Haida, nu mai boci degeaba, am zis, am zis. Ce puii mei, sa mearga mami cu tine pe strada si sa te-ntrebe lumea daca aia e bunica-ta? Gata, plangi degeaba. Si iti stergi singur mucii, clar?"


Dupa care, bebe baga bine la cap si executa intocmai.
hihihihihhii, am vrea noi!

Inainte de a va spune ce si cum, din banii ce-o sa-i economisiti dupa citirea acestui articol VREAU 10%.hihihihhihih

OK, amu serios. Colegii mei de serviciu, cu copii intre 3 si 5 ani, ma intreaba ce am facut de am scapat de scutecele de unica folosinta (io le zic pampers la toate). Si cum am scapat de ele inca de pe cand copilul avea UN AN. Adevarul e ca maica-mea a fost cea care m-a dadacit. Ea a nascut SASE COPII in perioada de trista amintire, asa ca a fost NECESAR sa faca pe dracu-n patru ca sa scape de spalatul carpelor.

Unora le pare mult prea complicat ("na, daca e asa greu, atunci raman cu pampersii pana copilul are 10 ani"), altora dimpotriva, de-a dreptul genial. Cei din urma ar da orice sa scape de napasta, pentru ca li se pare inuman sa-si vada odrasla in zi de vara, la 25-30°C cu ditai punga de urina la fundulet...

De ce zic unii ca e greu? (Si le dau dreptate; treaba nu pare usoara cand o povestesti) Pentru ca pregatirea incepe de pe cand bebele are 2-3 luni. Exista doua treburi mari si late, care stau in natura, in normalitatea bebelusilor, care ne fac munca usoara:

Ce mancam de Paste fara sa ne facem cat usa?

Nu e asa de greu sa trecem de perioada Pastelui fara kile in plus. Detalii AICI

Fara cap si fara coada

A adormit puiul (dupa o juma' de ora de hintat in brate+cusut pantalonii in acelasi timp). Il pun jos. Iute, ce sa fac prima data? Am 45 de minute pana tre' sa fug sa-l iau pe celalalt de la gradinita. OK, mancarea pt. azi e facuta, in locuita e cat de cat curat, cumparaturile-s rezolvate. Mai tre sa dau vre-un telefon urgent? Nu. Mai tre sa pun ceva la posta? Nu. Asaaaa, in sfarsit la tastatura. Tulai, epilatul! Lasa, mai amanam doua zile ca n-o fi foc... Mai, cu ce naiba sa incep?

REnastere

Aterizasem in spital cu o saptamana inainte: am prins o gripa (porcina n-o fost, da' o fi fost cabalina, ca a dat asa un animal peste cap) asa de fain, ca nici sa respir nu mai eram in stare...  Si cum gripa nu prea trecuse, nu-mi dadusera drumul acasa.

Intr-o noapte pe la 4, incep tata niste dureri. Nu erau mari sa zici ca muream de la ele, da' erau regulate. Semn bun, zic. (Ca data trecuta am trecut de termen si nici urma de durere. Si-apai cu licorile lor de "produs" nasteri, am tras-o o zi si ceva...) Poate in tura asta scap mai repede.

Dosarele (pierdute fix pi)X

E analfabeta. Are 40 de ani si vreo 9 copii. Miroase a pamant reavan (probabil poarta cu ea mirosul casutei  de lut in care locuieste), are niste ochi mari, luminosi, zambeste si poarta intotdeauna un copil in brate. Locuiste intr-un satuc, la vreo 2-3 km distanta de parintii mei...

Ultimul copil e handicapat: are vreo 2 anisori, dar abea de curand sta in fundulet. Si e orb...

Lumea ii spune sa-i faca copilului pensie de handicapat. Asa analfabeta cum e, incepe lupta cu morile de vant: hartii peste hartii, adeverinte, inca o stampila, inca un aviz... Nu intelege nimic din toata harababura asta, dar cate o femeie in jur o incurajeaza sa nu se dea batuta si-i mai da cate un leu-doi sa aiba de hartii, de paine, de lapte pentru copilul handicapat.

In octombrie anul trecut a reusit in sfarsit sa-si predea dosarul complet. Doamna de la asistenta sociala din satuc i-a spus sa stea si sa astepte, ca o sa primeasca decizie in scris. Decizia urma sa vina de la un oficiu din Medias...

Prin februarie, satula de asteptari, se duce singura la Medias sa vada de ce nu i-a venit nici un raspuns. "Noi n-am primit nici un dosar cu numele Horvat" ii spune un domn de-acolo. Vine inapoi in satuc, la doamna de la social. "Nu stiu, nu stiu. Probabil DOSARUL S-A PIERDUT" (imi aduc aminte de dirigintele din liceu: nimeni nu-si asuma responsabilitatea sa zica sus si tare: "eu am stricat matura!" Pana si verbul s-a depersonalizat: "s-a stricat matura"). Ca atare, doamna de la social "s-a pierdut dosarul"...

 Dosar pentru care, amarata aia de femeie umblase un an si jumatate sa-l predea complet...

Floarea se aseaza jos pe banca si sta cu capu-n pamant... Copilul din brate gangure, ea-si aduce aminte de el si-i zambeste... Numai ca bietul nu-i poate zambi inapoi.

Si tot cu el in brate azi, maine, poimaine, saptamani intregi, merge la primarie sa vada daca nu "s-a gasit" dosarul... Dar dosarul nicaieri.

(Vreau sa spun ca la noi in satuc exista sute de oameni cu pensie de handicapat. Dintre care, poate 10% o merita. Ceilalti au stiut  ce comisie sa mituiasca, ce boli sa-si gaseasca, sa ia si ei pensie in plus fata de cea de varsta... (Nu-s de blamat, eu zic ca daca statul, oricum, ne fura, de ce sa nu-l furam si noi, nu?). Dar daca oameni FARA BOLI au pensie de handicapat, atunci o amarata de femeie cu biet copil nenorocit, de ce n-ar avea?)

Da, e o tampita, a facut noua copii, dintre care jumatate traiesc din mila satului, ca si ea. Da, e anormala, ca nu s-a straduit sa-i dea la scoli. E dusa cu pluta, n-are logica. Da. Toate astea, da. Dar are niste drepturi... iar doamna de la social are niste obligatii, ca de-aia isi ia salariul...

O femeie se hotaraste sa-i faca o plangere in scris catre primarie. Floarea o semneaza si o depune in aceeasi zi. In 24 de ore primeste raspuns in scris acasa: "s-a gasit dosarul". Merge bucuroasa la primarie sa-i multumeasca doamnei de la social. Si doamna: "nesimtita ce esti, de luni de zile ma lupt pentru tine sa-ti rezolv actele si tu asa imi multumesti, cu plangeri in scris? Uite, aveam de gand sa-ti dau 50 de lei azi -ii scoate din buzunar si-i arata- dar nu ti-i mai dau -ii baga inapoi- ca mi-ai ridicat primarul in cap. Sa-mi zici cine ti-a scris plangerea, ca te dau pe mana politiei, hoata jegoasa ce esti!"

Concluzie la sfarsit de luna

Femeia de vis: MAMA. Scutece, sex putin si alte catastrofe.

Mie multe mi se intampla stand si asteptand la cozi. (Da, si in Germania sunt cozi. Azi am fost sa fac invitatie socrului, asa ca am stat la coada la primarie.) In tura asta am dat de un afis misto. Sper sa va placa si voua

Confesiuni in sala de asteptare

 Nu stiu ce mananca de e intotdeauna vesela si bine-dispusa. Azi era mai putina lume la cabinet ca de obicei, asa ca am prins-o cu chef de vorba.

Vorbeam cu sora-mea la telefon -care e casnica si locuieste la tara, in Kazacstan, numai cu baiatul- si-mi zice ca are si ea nevoie de o masina de spalat vase. Zic esti nebuna, ce sa faci tu cu asa ceva? Masina de spalat vase pentru doi oameni? Pai da, zice, sa-mi traiesc si eu viata, sa ma uit si eu linistita la televizor... 

Am avut o clienta care la varsta de 47 de ani isi dorea in sfarsit un copil. (Doamna, la varsta asta femeia e bunica -psihologic, fiziologic, pe care parte vrem sa o luam- indiferent ca acceptam sau nu). Si-i povesteam socata surorii mele la telefon, uite ce tampita e lumea. La care sora-mea, vai draga, e normal, eu o pot intelege, la 47 de ani ai mei, inca sunt femeie. Mi-a cazut tavanul in cap: atat esti de tanara ca nu mai ai nici un dinte de-al tau in gura, numai proteze. Si zici ca e normal ca la varsta asta sa faci primul copil, da pentru ce draga, numai ca sa-ti impinga tie caruciorul cu rotile? Ca alta placere n-o sa aiba de la tine ca mama in lumea asta...

Cand eram de 20 de ani am intalnit atata lume, fiecare om era cu totul nou, cu totul diferit de ce vazusem pana atunci. Unul venea din est, unul din vest, unul de la tara, unul din cutare metropola... de la fiecare aveam ceva nou de invatat, ascultam cu gura cascata povesti ce nu le auzisem pana atunci. Dar in ziua de azi suntem cu totii la fel: McDonald's peste tot, acelasi gust in manacare (Maggi) indiferent ca esti aici sau in alta tara, aceleasi bube, aceleasi boli, aceleasi metehne. Pai si normal, suntem manipulati de acelasi televizor... Si am ajuns la concluzia ca prostiile astea nu numai ca prind bine la public, dar sunt  si contagioase... Azi e una in sat care gandeste asa, maine e tot satul.... Uneori imi vine sa-i omor pe toti: extremista ce sunt!

Lucruri ce te-ar putea ajuta dupa ce ai nascut

- din miile de sfaturi ce le primiti, faceti numai ceea ce va sta in putinta. Nu toate sfaturile sunt utile, iar instinctul de mama nu da gres.

- alegeti top-uri cu deschizatura in fata, care va permit sa alaptati usor (in caz ca vreti si puteti sa alaptati). Astea-s practice peste tot, nu numai cand sunteti acasa
- tot in caz ca alaptati, exista "tampoane" speciale  de pus in sutien, in caz ca laptele incepe sa curga. Aceste tampoane se gasesc in comert in varianta de unica folosinta, dar si in varianta reutilizabila (din bumbac sau molton- se spala foarte usor).

- bateti la usile moaselor si ale medicilor ginecologi, momiti, mituiti, faceti cadouri, cautati clipuri didactice pe youtube pana va arata si pricepeti CUM SE ALAPTEAZA. Si cum se alapteaza noaptea, cand sunteti pe jumate adormite. (Pe langa ca e sanatos, atat pentru mama cat si pentru bebe, chestia asta e mult mai comoda decat laptele praf, pentru ca nu trebuie pregatit si e intotdeauna cald si la indemana)

- nu incercati sa fiti politicoase cand nu trebuie; cand sunteti la capatul puterilor, SPUNETI clar ca aveti nevoie de somn si liniste, ca sa nu va bata la usa sute de cunoscuti si prieteni...
- dormiti cand doarme bebe. Altfel cadeti de pe picioare

- (pentru cele care au nascut normal) durerile de sezut (asemanatoare -sau asociate- cu senzatie groaznica de constipatie) se amelioreaza cu simple bai locale
- daca sunteti constipate: prune uscate, salata, fructe ne tratate termic, iaurt natur in care amestecati o lingurita de tarate, samburi de bostan, mancaruri cu maioneza

- lasati copilul din cand in cand in funduletul gol, sau folositi (chiar daca numai din cand in cand) traditionalele scutece de bumbac in locul celor impermeabile (pampers). (De asemenea, cand folositi pampers, nu puneti tone de crema pe fundulet, ci un strat subtire). Pielea TREBUIE SA RESPIRE

- servetelele umede pentru bebelusi sunt foarte bune inclusiv la scos pete de tot felul pe care bebe vi le face pe haine (lapte, gris, budinca, piure de fructe... caca). Important e sa actionati atata vreme cat pata e proaspata

S-ar putea sa-ti ajute in timpul sarcinii

- macar un control la dentist. Mai ales in cazul cand gingiile sangereaza exagerat, o curatare profesionala de tartru imbunatateste foarte mult situatia. (Dupa nastere o sa va gasiti mai greu timp sa ajungeti la medic, asa ca nu strica...)
- incaltari fara toc, mai ales daca picioarele retin apa. Apropos apa retinuta in corp, exista cateva lucruri care ajuta: castravetii, ananasul, orezul (daca se poate cel brun, nu cel alb), balacitul in apa (la piscina, cam 27°), faina integrala in loc de cea alba. Mancati zahar si sare pe cat de putin posibil.
-  haine ce pot fi folosite si in timpul alaptarii (evitati top-urile intr-o singura culoare si cele pe care se vad petele de apa, cautati lucruri care nu se pateaza sau se sifoneaza repede, bluzele si top-urile sa poata fi deschise la piept- cu nasturi de ex.)
- mersul pe jos + urcatul scarilor, mai ales in ultimele 6 sapt. de sarcina, asta in caz ca vreti sa nasteti pe cale naturala
- magneziu in caz de dureri insuportabile de toate felurile (muschi, oase... intrebati medicul, of course!)
- prune uscate in caz de constipatie
- rabdare, rabdare, rabdare

MAMA MEA ESTE CEA MAI BUNA

Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.

Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.

Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.

Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.

Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.

Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand nu merg.

Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.

Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.

Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.

Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.

Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.

Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.

Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.

Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.

Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.

Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.

Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.

Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.

Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.

Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.
I-ai multumit spunandu-i "Nu-i treaba ta!"

Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunandu-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"

Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.

Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.

Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!

Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.

Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunandu-i "Lucrurile sunt diferite acum"

Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor...

sursa: http://alicegeorgiana.blogspot.com/

...politicos...

Pe vremuri demult apuse, cand abea aterizasem proaspat in Stuttgart ma iritau cam multe.

Faptul ca in tramvai/autobuz oamenii nu vorbesc intre ei. Fiecare om are fie casti pe urechi, fie o carte in mana, unul se uita pe geam, altul atipeste... dar nu vorbeste nimeni cu nimeni... Iar pentru o guraliva ca mine... mda. (In Cluj in tramvai -de exemplu- din centru pana pe "muncii" auzeai discutate toate stirile din seara precedenta. Plus starea vremii. Plus scorurile de la meciuri...)


Ca politetea la ei, nu era aceeasi cu cea de la noi (in amfiteatre se mananca in timpul cursului-decent si in liniste, dar se mananca. Colegului de munca de varsta lu' tata i te adresezi "tu", nu "dumneavoastra", altfel il jignesti, etc. etc.)
O data m-am ridicat in tramvai sa cedez locul unei doamne mai in varsta... La care ea, indignata:
-Vai de mine, doar nu ma credeti intr-ATAT de batrana!
(Apropos, "politicos" are de-aface cu "politica"?)


Un baietel in fata mea se ridica sa lase locul unui doamne. La care maica-sa:
-Sezi binisor. Am platit bilet!
Dupa cateva statii, coboara amandoi. O doamna langa mine:
-Stiti, o femeie care isi impinge copilul la egoism nu stie ca in curand are sa devina victima acestei cresteri...

Departe, in Uganda

(Vreau sa va marturisesc sincer ca in capitala Ugandei, in Kampala, am vazut in total 3 sau 4 copii ai strazii, cu toate ca am locuit aici vreo doua saptamani... Va rog sa nu va inchipuiti aceasta tara asa cum apar multe din tarile africane in mass-media)

Am vrut neaparat sa vad un orfelinat, pentru ca stiam ca orfani sau copii abandonati exista -asa cum exista si in alte tari, civilizate sau nu. Am vrut sa vad cu ochii mei cum traiesc, unde se joaca, unde dorm, cine ii mangaie cand isi julesc genunchii... Am urmat un indicator ce ne ducea spre "sanyu babies", casa copiilor fericiti. O curte imensa, cladiri frumoase, spatii verzi ingrijite, groapa cu nisip, jucarii, hinti... totul imprejmuit de un gard inalt de beton. O doamna pe care o gasim la birou, ne arata poze pe hol: copii nou-nascuti... "sanyu babies" are in jur de 25-30 de copii, de la cei de cateva saptamani, pana la cativa anisori...

Hai sa intram inauntru sa vedem cum e. O curatenie ca in farmacie. Niste camere primitoare, racoroase cu patuturi. Intr-o camera mai mare, niste doamne -pe post de mamici- hraneau cu biberonul sugarii (am vazut si "mamici" adolescente albe, probabil faceau voluntariat). La doua masute, niste ghemotoace cu ochii de carbune mancau cu manuta lor. Clipeau atat de rar ca-mi pareau impietriti cu ochii pe noi... Atat de mici si de cuminti...

Pentru o fractiune de secunda, mi-am vazut si puiul ca fiind unul dintre ei, sezand la masa cu degetele in farfurie. Asa ca, dintr-o data, au devenit copiii mei. I-as fi strans pe toti la piept, le-as fi mangaiat crestetul, i-as fi hranit cu mana mea... Numai sa ma fi tinut balamalele.

Incepusera sa-mi arda ochii, mi-am strans tare puiul la piept si-am iesit afara plangand ca o descreierata... In urma mea, am simtit cum ma mustra in gand barbatu-meu: "nu tu ai vrut sa vii aici? Acum stai si te uita, de ce fugi?"

-De ce plange doamna, Sir?
-Nu stiu... se balbaie barbatu-meu
-Copiii de aici o duc tare bine, vedeti si dumneavoastra: lor nu le lispeste absolut nimic... Avem aici un colt de rai pentru ei... Doamna nu are de ce sa-si faca griji... Eh, de-ar creste totii copiii din lume ca cei de-aici... Nici ai mei acasa, nu au asa ceva...

"E drept doamna, nu au lux, dar au..."
...ah, are vre-un rost?

Poate intr-adevar copiii o duc bine... poate nici o "mamica" nu-si face treaba ca pe-un job de 8 ore, ci se ingrijeste de ei cu trup si suflet. Poate...
http://www.sanyubabies.com/Casestudies.html

PS
Daca aveti vre-un orfelinat langa voi, si daca aveti un gram de caldura de daruit, jertfiti-va 10 minute din viata si mergeti pana acolo... Poate maine, copiii nostri sunt cei care sed la masute... si tare s-ar bucura sa vada macar un zambet...

Secretul fericirii

Se ia una bucata coleg.
Care in viata lui n-a scos pe gura (catre tine) mai mult de salutul bi-silabic. Caruia i se rupea de tine si tie de el. Care, de cand esti insarcinata, e foarte bine-intentionat, iti bate apropos-uri sa mai iei cate un concediu medical, sa te mai relaxezi, ca parca nu prea arati bine si stressul nu prea-i face bine "lu ala micu" (-Elena, esti bolnava? -Nu. -Totusi, insanatosire grabnica iti doresc...). Care, de cand a intrat in firma se sileste -trup si suflet- sa fie apreciat -ba ore suplimentare, ba informatii cautate voluntar, ba training-uri. Care de-abea asteapta sa pleci in concediu -daca se poate de tot- sa stea pe scaunul tau (desi scaunul tau NU E MAI MOALE decat al lui).
Deci se ia colegul asta, impreuna cu prietenii lui, la fel de "spalati" ca si el si se pun parerile si apropos-urile lui/lor la categoria "trash- ma doare-n cot" din creierul tau, dupa care se trage apa de doua ori.

Separat se inghite (incet-incet) junatate de litru suc de portocale diluat cu apa, cate o muscatura de paine integrala, se arunca din cand in cand cate o gluma catre (toti) colegii -inclusiv cei din trash- pe rand, daca nu merge altfel. Tot separat se fac planuri de reorganizarea casii, pentru cand apare "ala micu"... Se zambeste tuturor, inclusiv portarului si femeii de serviciu. Se trece pe la bancomat si se scot ceva lei pentru cadoul nepotelului. Se fac planuri "de atac" pentru nastere. Gandurile bune se trec pe curat, iar cele ucigase se mai lasa o zi la inmuiat, poate maine nu mai sunt asa taioase.

Pofta buna!