Despre stele

Cand pamantul se desface sa te inghita, ai doua posibilitati: sa cazi inauntru sau sa-ti iei zborul. (Petra Mikutta, Sie Werden Lachen. Mein Mann ist Tod)


Stelele care cad nu pier...

https://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s

Rostul femeilor

Unele femei au rostul sa ramana o viata intreaga fetite; se joaca de-a printesele. Orice petitor bate la usa nu se ridica la nivelul asteptarilor. Dar s-ar "juca" cu drag cu jucaria vecinei/prietenei/colegei: "normal ca Alexandra e fericita cu Sandu. Un barbat jos-palaria. Ah, unele femei au noroc in viata, altele nu. Si basta!"
 
Alte femei au rostul sa devina mame; toata viata asteapta fericitul eveniment al nasterii, al primului zambet, al iesirii dintisorilor, al primilor pasi... Iar daca soarta se indaradniceste sa le ofere un pui, se lupta atat de mult, pana reusesc macar sa infieze unul.

Alte femei au rostul sa devina pedagog; de mici dadacesc papusile, fratiorii/verisorii mai mici, dau dupa caz sfaturi/comenzi/palme dupa ceafa, cearta, dojenesc, incurajeaza.

Alte femei au rostul sa devina medic/astronaut/inginer/pictor/poet/bucatar (mai nou chiar si popa/episcop, politician sau presedinte de stat). In ochisorii lor curiosi, inca din primele clipe ale vietii, stralucesc luminite calde la auzul/vazul/pipaitul unor lucruri care le duc, in fiecare zi, mai aproape de implinirea acestui rost.

Alte femei, insa, au rostul de a fi batute. La propriu. Le vezi umbland cu capul im pamant, iarna/vara cu ochelari de soare ce nu reusesc sa acopere in intregime petele verzi-palide-albastrui... Cand le prinzi cu chef de vorba, iti povestesc cu o obiectivitate dura ca iubesc un om care nu inceteaza sa le bata. Iara ele, cu gandul la dragostea ce-o poarta, se agata in fiecare zi de un fir-de-praf-de-speranta ("cand nu ma bate imi spune ca eu sunt totul pentru el", "e ciudat, dar stiu ca ma iubeste...", "e asa mandru de copiii nostri...", "imi cere iertare in genunchi, stii, nici el n-a avut o copilarie usoara; mai are si el scaparile lui", "imi promite iar si iar c-o sa ne casatorim, dar cand? Ca el nici macar nu e divortat de actuala nevasta..."). Eu nu zic nimic, stau asa ca (ta)b(l)ou'. Si rostul lor sparge tacerea: "Elena, daca pana acum iti paream cel mult misterioasa, de-acum inainte n-o sa mai fiu in ochii tai decat o imbecila banala".

Degetul in rana

Aici cititi mai multe. Sa va fie de bine!

elEna

(Ne)fericirile

Fericiti parintii ce daruiesc odraslelor lor, odraslelor altora, fara limita si fara masura.

(Si mai) fericiti parintii ce daruiesc odraslelor, tot ce n-au avut ei (parintii) in copilaria lor nefericita.

(Cei mai) fericiti, insa, copiii, ce nu primesc in dar tot soiul de chestii pe care "ar fi vrut el tati sa le aiba, pe cand era copil" ci chestii care li se potrivesc. Si de care au nevoie.




PS
Inca mai stai pe ganduri de ce naiba copilului tau ii vine sa se zgarie pe ochi de cate ori merge la lectia de pian?

Ciudat

In tara soarelui se coc:
cafeaua, vanilia, cacaua,
ceaiul negru, cuisoarele, chimenul
si cate si mai cate...
Manute aspre aduna zilnic
tone de boabe, tone de frunze
Alte manute aleg bunele de rele,
iar altele impacheteaza.
Maini mari, puternice,
incarca totul pe vapor


In tara soarelui-apune
rasar de-toate pe rafturi:
praline, uleiuri, esente, iepurasi de pasti
mos-craciuni si globuri de ciocolata
(avem arome naturale pana si in cremele de piele)
Si daca nu se vand la timp,
ajung cu toate in cosul de gunoi...
(de multe ori inca inainte de a expira.
Nu credeti? Cercetati!)


Asta in timp ce
in tara soarelui, copii nu prea vad ciocolata.
Iara vanilia din biscuitii lor e "artificial flavor".

Sa nu-mi mai zici ca nu suntem nebuni!

Am zarit lumina, M. Sorescu

Am zărit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

sursa: http://www.romanianvoice.com

Ambalaje

Vindem.
In fiecare zi, vindem.
Cat mai mult, cat mai bine.

(Ne) vindem (unul altuia)
(sau unii pe altii; totuna)
de unele, de altele...
Vindem. "Ma vand bine"
"Vand, deci exist"...
Succesul se masoara
pe contorul vanzarii

Vindem.
Pana cand
nu mai ramane nimic de vandut
decat pleava.
Da, stiu, si pleava are valoare. Biologica. Nutritiva.
Dar nu pentru vertebrate.


                                                   femeia fericita, Iunie 2011

Stiu (copiii mei nu sunt ai mei)

O sa plece.
Ca maine, scutecelul galagios o sa fie mare.
Si-o sa plece.

Doamne, sa-i ai in paza,
si-acum, si-atunci cand n-oi mai fi cu ei
Sa-i ai in paza
sa se ridice...

Stiu,
copiii mei nu sunt ai mei,
ci sunt ai Altcuiva...
Ma doare. Si ma bucur in acelasi timp.

Si-atata vreme cat inca
le mai schimb scutece,
le mai ung julituri,
ii mai dau hinta-hinta
nu zic nici clipa treci, nici clipa stai.
Dar clipa, ce frumoasa esti!

                                                                          femeia fericita, mai 2011

Semne

Sa nu treceti cu vederea semnele. Nu ca ele n-ar mai veni intr-o buna zi; semne vin. Dar de le trecem cu vederea pe cele de azi, reusim sa le percepem tot mai rar pe cele ce-or urma.

Again About Happiness (din nou despre fericire)

Happiness is not something ready made. It comes from your own actions.” Dalai Lama...

(In traducere de doi lei: fericirea nu e ceva gata preparat/ gata produs/ gata fabricat. Fericirea VINE din faptele tale)

Fericirea sta la usa si bate...

fericirea sta la usa si bate
n-am timp sa-i deschid
ca numar deceptii,
fac planuri.
"N-am bani de concedii"
si vad in gradina vecinului
o capra mai grasa...
si-mi zic: "Blestemul destinului"

fericirea sta la usa si bate
s-o ia naiba, ma deranjeaza din nou...
nu vede ca-s ocupat
cu... CAUTATUL fericirii?

fericirea sta la usa si bate...


                                          femeia fericita, mai 2011

Pentru femeile maritate, cuplate, (ne)fericite. Si nu numai...

Un articol ce mai da de gandit: "cine ne ia barbatii?"... Il gasiti aici.
Insanatosire grabnica!

Na, cum sa le fac pe toate de-odata?

Sa iert ca un copil. Si asta fara sa fiu naiv(a).

Sa fiu meticuloasa ca bunica. Fara sa enervez cu tempo-ul meu de melc.

Sa vorbesc in pilde -putine si cu sens adanc- asa ca un mosu' ce statea la umbra din fata casei, duminica. Fara sa repet pildele, ca si asta enerveaza.

Sa fiu harnica, dar umila, asa cum e Marcela, fosta mea colega din generala (singura din clasa a carei parinti aveau studii universitare; dar ea nu facea caz de asta). Fara sa fiu lasata balta de atatea ori de asa-zisele prietene...

Sa fiu originala, amuzanta si atoate-stiutoare ca Parintele Camil Peteu de la Biserica Bob din Cluj. Fara sa fiu trimis(a) in exil de catre mai-marii mei, de ciuda ca adun biserica plina (mai ales cu studenti ce iau notite!!!) la predici.

Si spontana ca domnul Petri, fostul meu diriginte din liceu. Ca el "ne tragea palme" si ne deschidea ochii, ba cu o figura, ba cu alta. Fara sa fiu dezamagita de proprii elevi.

Sa fiu lucida ca sora-mea Rodi cand e vorba de bani, finante, impozite. Si ca proful de fizica -la capitolul "de ce?". Fara sa le vorbesc oamenilor prea tarziu sau prea devreme.

Sa fiu frumoasa, buna manipulatoare si spiritula ca mama, fara sa permit durerii sa ma imbatraneasca mult, mult prea devreme.
 
Sa fiu calm(a) ca barbatu-meu, fara sa fiu luat(a) de pro(a)st(a).

Sa fac prajituri asa bune ca Simo, tot asa, fosta colega de liceu. Si sa biruiesc problemele de sanatate ale copiilor tot ca ea. Fara sa-mi dea lacrimile cand vorbesc...

Sa fiu optimista ca vara-mea, Laura. Fara sa ma ascund dupa deget cand iau decizii de om matur.

Sa fiu prietenoasa cu toata lumea -mai ales cu clientii- ca tata. Fara sa ma enervez asa des -paradoxal, nu?!- pe cei din casa...

Sa fiu tacuta, frumoasa si cuminte ca Vero, fosta colega din liceu, pe care o invidiam de moarte (n-o sa recunosc asta niciodata).

Despre "eu"

Sunt cea mai buna prietena a mea.

• Pentru ca pe mine nu ma poate desparti nimeni de mine. 

• Pentru ca suntem mereu alaturi, iar cand nu mai stim incotro ne sfatuim contradictoriu pana ies scantei. Si daca nici asa nu merge ne-apucam sa batem capul altora cu intrebari.

• Pentru ca m-am dezamagit -eu pe mine- dar m-am iertat.

• Pentru ca imi spun eu mie secrete si nu le divulg nimanui.

To the one in Paradise, (E. A. Poe)

Thou wast all that to me, love,
         For which my soul did pine-
       A green isle in the sea, love,
         A fountain and a shrine,
       All wreathed with fairy fruits and flowers,
         And all the flowers were mine.

       Ah, dream too bright to last!
         Ah, starry Hope! that didst arise
       But to be overcast!
         A voice from out the Future cries,
       "On! on!"- but o'er the Past
         (Dim gulf!) my spirit hovering lies
       Mute, motionless, aghast!

       For, alas! alas! me
         The light of Life is o'er!
         "No more- no more- no more-"
       (Such language holds the solemn sea
         To the sands upon the shore)
       Shall bloom the thunder-blasted tree
         Or the stricken eagle soar!

       And all my days are trances,
         And all my nightly dreams
       Are where thy grey eye glances,
         And where thy footstep gleams-
       In what ethereal dances,
         By what eternal streams.

Moartea caprioarei (Labis)

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Cum am invatat din nou

De data asta, de la copiii vecinului. Faceam clatite si le placea cum le arunc in sus si le intorc cu tigaia. Un baietel mic intreaba:
-Elena, e greu sa le arunci?
La care celalalt baietel:
-Nu-i greu sa arunci, mai greu e sa (le) prinzi...

Camasa fericitului (dupa Tolstoi)

Astazi o poveste arhi-cunoscuta de unii, model de viata pentru altii si complet necunoscuta de multi, prea multi altii. Sa nu fiu inteleasa gresit, mie imi plac banii, imi plac multe multe alte lucruri "lumesti". Dar cand e vorba de a fi fericit, gandul ma duce la altceva... (Am schimbat usor textul, sa-l aduc aproape de forma in care eu, copil fiind, l-am auzit prima data.)

In tinuturile indepartate ale nordului traia un ţar bogat si puternic. Imbolnavindu-se grav, fiii sai chemara pe cei mai faimosi medici si vindecatori. Folosira acestia toate leacurile cunoscute, inventara altele noi. In zadar,s anatatea ţarului se inrautatea cu fiecare zi care trecea. Cand ajunse vestea ca maritul ţar oferea jumatate din imparatie acelui care ii va reda sanatatea,venira doftori din toate colturile lumilor. Experimentara si acestia toate leacurile cunoscute si mai putin cunoscute. Zadarnica truda.

Intro zi,un menestrel care canta sub ferestrele maritului ţar, spuse ca el stia leacul pentru acesta. Si indata fu prezentat maritului suveran.
-Spune,crestine,care e leacul suferintei mele?
-Prea-marite si prea-luminate, cand vei imbraca dumneata camasa primului crestin fericit, vei fi salvat si iti vei reface sanatatea.
-Sa mearga, dar, ostenii, in toate colturile imparatiei si sa-mi gaseasca pe crestinul cel fericit!
Plecara ostenii sa caute, dar sarcina nu era usoara. Daca gaseau pe unul care avea bani, era nefericit ca nu are copii, daca avea copii, nu avea timp sa se bucure de ei si tot asa cautand, incepeau soldatii sa piarda speranta ca vor gasi omul cel fericit care avea sa redea sanatatea maritului stapan. Pana cand, intr-o zi, gasira un copil care pastea niste oi si se odihnea langa foc.
-Mai copile, tu esti fericit? au intrebat ostenii disperati
-Sunt!
-Nu mai spune, cum asa?
-Pai uite, azi-dimineata am reusit sa scot oita asta sura din gura lupului...

Cand il auzira, ostenii dadura veste la palat ca au gasit omul fericit. Vestea umplu de bucurie pe imparatul si pe toti supusii, pana la unul.
-Aduceti degraba camasa acestui om, zise fiul cel mare al imparatului. Ii veti oferi tot ce doreste in schimbul acesteia.
Toata imparatia se pregatea de sarbatoare cand ajunse vestea ca maritul stapan avea sa se vindece, dupa ce va purta camasa acelui fericit.
Cand ajunsera ostenii, se prezentara in fata suveranului cu mainile goale...  fericitul nu avea camasa!

sursa: http://www.conquiztador.ro

Ciorba de om

Nu-mi plac mancarurile in care nu mai poti deosebi legumele intre ele. De prea indelungata fiertura, nu mai intelegi -nici cu ochiul, nici cu limba- daca ceea ce ai inghitit a fost morcov, varza, cartof, ciuperca, sau mai rau, o bucata de carne ras-fiarta. Bucatarul care gateste asftel, e ori grabit, ori incompetent... ori gateste fara sa-si iubeasca clientii...

Nu-mi plac oamenii care ascund -dupa deget- ce sunt ei cu-adevarat... oameni pe care ii cunosti de luni sau ani de zile, pe care ii chemi la tine in casa si-i servesti cu ce ai mai bun, (pe care-i ajuti, sau care te ajuta, oameni pe care ii consideri apropiati sau prieteni), dar care n-au curajul sa spuna: "sunt milionar, dar fac pe saracul, sa adun mai mult", "sunt prostituata,  (nu) mi-e jena, dar asta sunt"...

Parintele Tanase

"Trăim o criză foarte profundă, nu aceasta financiară de care se face atâta caz..."

"Toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea. Vă spun un lucru care m-a contrariat foarte tare. Persoanele care sunt demnitari, ocârmuitori în mari instituţii ale statului, la serviciu fac toate mizeriile astea de care vorbim, iar în particular merg la biserică, donează bani la mânăstiri, se închină prin pelerinaje şi altele asemenea. Este o duplicitate care derutează multă lume. În creştinismul primar lucrurile erau foarte precise: ori credeai, ori nu credeai. Dacă erai credincios, te omorau, dacă nu credeai, n-aveai probleme. La ora actuală, e voie să crezi, să mergi la biserică, să faci de toate, dar nu este voie să afectezi libertatea celuilalt. Care libertate?"

"Eu am pronunţat la televiziune cuvântul curvar. O doamnă psiholog m-a întrebat: „Părinte, în ce eră trăiţi dumneavoastră de vă pronunţaţi aşa?” „Dar cum să mă pronunţ?”, am întrebat eu, că vocabula asta este în dicţionar. A zis: „Relaţii sexuale”. Păi, relaţii sexuale au lăcustele. Oamenii, ori sunt cununaţi, ori sunt necununaţi. Cei cununaţi la biserică formează o familie, dacă nu, sunt doi care curvesc."

"E o problemă. Omul nu poate cu uşurinţă să aleagă binele de rău. Trăim vremuri de gravă amestecare, de confuzii ale valorilor şi reperelor. Cine are urechi de auzit, să audă, cine are ochi de văzut, să vadă! Din mila lui Dumnezeu, fiecare e zdravăn la cap, e integru fizic şi psihic, fiecare poate analiza şi alege soluţia cea mai potrivită pentru el."

sursa: http://www.provitaconstanta.ro