Cand conteaza prietenii?

Wann Freunde wichtig sind

Freunde sind wichtig
zum Sandburgenbauen,
Freunde sind wichtig
wenn andre dich hauen,
Freunde sind wichtig
zum Schneckenhaussuchen,
Freunde sind wichtig
zum Essen von Kuchen.
Vormittags, abends,
im Freien, im Zimmer ...
Wann Freunde wichtig sind?
Eigentlich immer!

aus: Georg Bydlinski, Wasserhahn und Wasserhenne
© 2002 Dachs Verlag GmbH, Wien

Rostul femeilor

Unele femei au rostul sa ramana o viata intreaga fetite; se joaca de-a printesele. Orice petitor bate la usa nu se ridica la nivelul asteptarilor. Dar s-ar "juca" cu drag cu jucaria vecinei/prietenei/colegei: "normal ca Alexandra e fericita cu Sandu. Un barbat jos-palaria. Ah, unele femei au noroc in viata, altele nu. Si basta!"
 
Alte femei au rostul sa devina mame; toata viata asteapta fericitul eveniment al nasterii, al primului zambet, al iesirii dintisorilor, al primilor pasi... Iar daca soarta se indaradniceste sa le ofere un pui, se lupta atat de mult, pana reusesc macar sa infieze unul.

Alte femei au rostul sa devina pedagog; de mici dadacesc papusile, fratiorii/verisorii mai mici, dau dupa caz sfaturi/comenzi/palme dupa ceafa, cearta, dojenesc, incurajeaza.

Alte femei au rostul sa devina medic/astronaut/inginer/pictor/poet/bucatar (mai nou chiar si popa/episcop, politician sau presedinte de stat). In ochisorii lor curiosi, inca din primele clipe ale vietii, stralucesc luminite calde la auzul/vazul/pipaitul unor lucruri care le duc, in fiecare zi, mai aproape de implinirea acestui rost.

Alte femei, insa, au rostul de a fi batute. La propriu. Le vezi umbland cu capul im pamant, iarna/vara cu ochelari de soare ce nu reusesc sa acopere in intregime petele verzi-palide-albastrui... Cand le prinzi cu chef de vorba, iti povestesc cu o obiectivitate dura ca iubesc un om care nu inceteaza sa le bata. Iara ele, cu gandul la dragostea ce-o poarta, se agata in fiecare zi de un fir-de-praf-de-speranta ("cand nu ma bate imi spune ca eu sunt totul pentru el", "e ciudat, dar stiu ca ma iubeste...", "e asa mandru de copiii nostri...", "imi cere iertare in genunchi, stii, nici el n-a avut o copilarie usoara; mai are si el scaparile lui", "imi promite iar si iar c-o sa ne casatorim, dar cand? Ca el nici macar nu e divortat de actuala nevasta..."). Eu nu zic nimic, stau asa ca (ta)b(l)ou'. Si rostul lor sparge tacerea: "Elena, daca pana acum iti paream cel mult misterioasa, de-acum inainte n-o sa mai fiu in ochii tai decat o imbecila banala".

De ce nu-mi doresc sa ma fi (fost) nascut in alt veac

De-aia, ca n-aveam masina de spalat haine, nice apa la robinet. Hihihihih

Imi imaginez cu placere cum ar fi fost de m-as fi nascut in alt secol. Frumos ar fi fost, zic eu. Tare frumos. Indiferent in care secol, numai sa fie unul trecut. Imi plac la nebunie rochiile de epoca, dantela, catifeaua, canapelele tapitate... Imi plac cartile legate manual, nasturii de argint, palariile cu boruri roase... Sau sa ma fii nascut "pe vremea cand era bunica fata". La propriu. Bunica purta haine de in si canepa tesute la "razboiul din tinda". Si fierbea "silvoi" de prune o noapte intreaga, pana se facea gros ca plastelina... Bunica juca la hora in sat, mergea la sezatoare, a fost petita, APOI cununata, APOI mama...

Demult-demult (da' poate nici nu asa demult cat credem) oamenii nu isi spuneau ca se iubesc, ci se iubeau pur si simplu. Parintii nu-si laudau copiii 24 din 24, ci acestia din urma intelegeau din priviri ca au facut o treaba numai buna de lauda...

Am senzatia ca-s nascuta intr-un timp in care vorbim atat de multe (cu dar mai mult fara sens)... Daca stau sa ma gandesc bine, chiar si in epoca pietrei era mai bine, ca se vorbea/gesticula muuuult mai putin. Si oamenii se mirau mai mult, nu luau lucrurile "for granted" asa cum facem noi...

Dar ca femeie fericita ce sunt, musai sa-mi placa mai ales secolul in care traiesc. Pentru ca am avut si am acces la muuulte carti, la muzica, chiar si la medicamente. Ca pot tine legatura cu oamenii la mii de kilometrii dinstanta. In timpurile de azi am invatat ca o alta cultura nu inseamna UN DUSMAN. Ca dracu' nu-i chiar asa negru cum ar vrea unii...

Am zarit lumina, M. Sorescu

Am zărit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

sursa: http://www.romanianvoice.com

Stiu (copiii mei nu sunt ai mei)

O sa plece.
Ca maine, scutecelul galagios o sa fie mare.
Si-o sa plece.

Doamne, sa-i ai in paza,
si-acum, si-atunci cand n-oi mai fi cu ei
Sa-i ai in paza
sa se ridice...

Stiu,
copiii mei nu sunt ai mei,
ci sunt ai Altcuiva...
Ma doare. Si ma bucur in acelasi timp.

Si-atata vreme cat inca
le mai schimb scutece,
le mai ung julituri,
ii mai dau hinta-hinta
nu zic nici clipa treci, nici clipa stai.
Dar clipa, ce frumoasa esti!

                                                                          femeia fericita, mai 2011

Oameni dedicati sanatatii, partea I

O stiu de treizeci de ani.

Venea la noi rar, pentru ca inclinatiile ei religioase se bateau cap in cap cu traditia casei (cand ortodoxa cand greco-catolica -inca nici azi nu s-au hotarat prea bine ai mei cui apartin- dar nicidecum protestanta). Si de cate ori venea se lasa cu scantei: ba infailibilitatea Papei, ba imposibilitatea popilor de a "ierta cuiva pacatele", ba "inchinarea la idoli". Astea si inca vreo 2-3 teme erau polemica zilei. Era ciudat, o femeie atat de firava si draguta, sa se ia la discutii aprinse cu sora ei mai mare -maica-mea- sa ridice glasul... sa devina antipatica...

Nu prea indrazneam sa-i vorbesc, copil fiind, pentru ca o respectam deosebit de mult. Este singura din familie (includ aici si pe cei din partea mamei, si pe cei din partea tatalui meu) care a terminat medicina (pediatrie).

Fericirea sta la usa si bate...

fericirea sta la usa si bate
n-am timp sa-i deschid
ca numar deceptii,
fac planuri.
"N-am bani de concedii"
si vad in gradina vecinului
o capra mai grasa...
si-mi zic: "Blestemul destinului"

fericirea sta la usa si bate
s-o ia naiba, ma deranjeaza din nou...
nu vede ca-s ocupat
cu... CAUTATUL fericirii?

fericirea sta la usa si bate...


                                          femeia fericita, mai 2011

Pentru femeile maritate, cuplate, (ne)fericite. Si nu numai...

Un articol ce mai da de gandit: "cine ne ia barbatii?"... Il gasiti aici.
Insanatosire grabnica!

Na, cum sa le fac pe toate de-odata?

Sa iert ca un copil. Si asta fara sa fiu naiv(a).

Sa fiu meticuloasa ca bunica. Fara sa enervez cu tempo-ul meu de melc.

Sa vorbesc in pilde -putine si cu sens adanc- asa ca un mosu' ce statea la umbra din fata casei, duminica. Fara sa repet pildele, ca si asta enerveaza.

Sa fiu harnica, dar umila, asa cum e Marcela, fosta mea colega din generala (singura din clasa a carei parinti aveau studii universitare; dar ea nu facea caz de asta). Fara sa fiu lasata balta de atatea ori de asa-zisele prietene...

Sa fiu originala, amuzanta si atoate-stiutoare ca Parintele Camil Peteu de la Biserica Bob din Cluj. Fara sa fiu trimis(a) in exil de catre mai-marii mei, de ciuda ca adun biserica plina (mai ales cu studenti ce iau notite!!!) la predici.

Si spontana ca domnul Petri, fostul meu diriginte din liceu. Ca el "ne tragea palme" si ne deschidea ochii, ba cu o figura, ba cu alta. Fara sa fiu dezamagita de proprii elevi.

Sa fiu lucida ca sora-mea Rodi cand e vorba de bani, finante, impozite. Si ca proful de fizica -la capitolul "de ce?". Fara sa le vorbesc oamenilor prea tarziu sau prea devreme.

Sa fiu frumoasa, buna manipulatoare si spiritula ca mama, fara sa permit durerii sa ma imbatraneasca mult, mult prea devreme.
 
Sa fiu calm(a) ca barbatu-meu, fara sa fiu luat(a) de pro(a)st(a).

Sa fac prajituri asa bune ca Simo, tot asa, fosta colega de liceu. Si sa biruiesc problemele de sanatate ale copiilor tot ca ea. Fara sa-mi dea lacrimile cand vorbesc...

Sa fiu optimista ca vara-mea, Laura. Fara sa ma ascund dupa deget cand iau decizii de om matur.

Sa fiu prietenoasa cu toata lumea -mai ales cu clientii- ca tata. Fara sa ma enervez asa des -paradoxal, nu?!- pe cei din casa...

Sa fiu tacuta, frumoasa si cuminte ca Vero, fosta colega din liceu, pe care o invidiam de moarte (n-o sa recunosc asta niciodata).

Fara cap si fara coada

A adormit puiul (dupa o juma' de ora de hintat in brate+cusut pantalonii in acelasi timp). Il pun jos. Iute, ce sa fac prima data? Am 45 de minute pana tre' sa fug sa-l iau pe celalalt de la gradinita. OK, mancarea pt. azi e facuta, in locuita e cat de cat curat, cumparaturile-s rezolvate. Mai tre sa dau vre-un telefon urgent? Nu. Mai tre sa pun ceva la posta? Nu. Asaaaa, in sfarsit la tastatura. Tulai, epilatul! Lasa, mai amanam doua zile ca n-o fi foc... Mai, cu ce naiba sa incep?

Fericirea la ea acasa

Concluzie la sfarsit de luna

Femeia de vis: MAMA. Scutece, sex putin si alte catastrofe.

Mie multe mi se intampla stand si asteptand la cozi. (Da, si in Germania sunt cozi. Azi am fost sa fac invitatie socrului, asa ca am stat la coada la primarie.) In tura asta am dat de un afis misto. Sper sa va placa si voua

Camasa fericitului (dupa Tolstoi)

Astazi o poveste arhi-cunoscuta de unii, model de viata pentru altii si complet necunoscuta de multi, prea multi altii. Sa nu fiu inteleasa gresit, mie imi plac banii, imi plac multe multe alte lucruri "lumesti". Dar cand e vorba de a fi fericit, gandul ma duce la altceva... (Am schimbat usor textul, sa-l aduc aproape de forma in care eu, copil fiind, l-am auzit prima data.)

In tinuturile indepartate ale nordului traia un ţar bogat si puternic. Imbolnavindu-se grav, fiii sai chemara pe cei mai faimosi medici si vindecatori. Folosira acestia toate leacurile cunoscute, inventara altele noi. In zadar,s anatatea ţarului se inrautatea cu fiecare zi care trecea. Cand ajunse vestea ca maritul ţar oferea jumatate din imparatie acelui care ii va reda sanatatea,venira doftori din toate colturile lumilor. Experimentara si acestia toate leacurile cunoscute si mai putin cunoscute. Zadarnica truda.

Intro zi,un menestrel care canta sub ferestrele maritului ţar, spuse ca el stia leacul pentru acesta. Si indata fu prezentat maritului suveran.
-Spune,crestine,care e leacul suferintei mele?
-Prea-marite si prea-luminate, cand vei imbraca dumneata camasa primului crestin fericit, vei fi salvat si iti vei reface sanatatea.
-Sa mearga, dar, ostenii, in toate colturile imparatiei si sa-mi gaseasca pe crestinul cel fericit!
Plecara ostenii sa caute, dar sarcina nu era usoara. Daca gaseau pe unul care avea bani, era nefericit ca nu are copii, daca avea copii, nu avea timp sa se bucure de ei si tot asa cautand, incepeau soldatii sa piarda speranta ca vor gasi omul cel fericit care avea sa redea sanatatea maritului stapan. Pana cand, intr-o zi, gasira un copil care pastea niste oi si se odihnea langa foc.
-Mai copile, tu esti fericit? au intrebat ostenii disperati
-Sunt!
-Nu mai spune, cum asa?
-Pai uite, azi-dimineata am reusit sa scot oita asta sura din gura lupului...

Cand il auzira, ostenii dadura veste la palat ca au gasit omul fericit. Vestea umplu de bucurie pe imparatul si pe toti supusii, pana la unul.
-Aduceti degraba camasa acestui om, zise fiul cel mare al imparatului. Ii veti oferi tot ce doreste in schimbul acesteia.
Toata imparatia se pregatea de sarbatoare cand ajunse vestea ca maritul stapan avea sa se vindece, dupa ce va purta camasa acelui fericit.
Cand ajunsera ostenii, se prezentara in fata suveranului cu mainile goale...  fericitul nu avea camasa!

sursa: http://www.conquiztador.ro

Una calda si una rece despre fericire

• Suferinta innobileaza omul; numai cine a suferit stie/ va sti ce e fericirea (Dalai Lama)

• Fericirea e ca şi cum ai face pipi pe tine. Toată lumea vede, dar doar tu simţi căldura (poanta de la Ligia)