luni, 29 martie 2010

Despre viata din Germania. Interviu unica.ro

De ce ati ales sa plecati la studii in Germania, mai ales ca, spuneati intr-un alt mail, nu stiati prea bine nici limba?
In 2002 am fost studenta in Cluj la constructii de masini. Impreuna cu alti 4 sau 5 colegi am primit o bursa DAAD pentru un semestru la univ. in Stuttgart. Cu toate ca facusem germana la scoala si un curs intensiv de 6 saptamani inainte de a veni incoace, nu cunosteam decat "vocabularul de facut piata" si 2-3 reguli gramaticale de baza; puteam forma propozitii simple, dar erau arareori corecte. (Interviul de bursa l-am trecut in engleza...)

Intr-adevar mi-a fost frica de faptul ca notele pe timpul bursei o sa fie mici, ca poate am sa pic unele examene... Mi-era teama mai ales sa nu dezamagesc oamenii care credeau in mine: vorbesc aici nu numai de familie si de cunoscuti, ci mai ales de profesorii de la Cluj care m-au incurajat sa vin. Calculat la rece, aveam sa "dau gres cu succes" asa ca, nu mult dupa trecerea interviului am renuntat la bursa.


Dar acesti oameni, de care mi-era teama ca o sa-i dezamagesc, m-au incurajat sa ma razgandesc: "poate fi singurul tren care trece prin gara ta, de ce sa-l ratezi?". Si pana la urma am venit...


Cum a fost perioada bursei?
Profesorii si doctoranzii care ne erau indrumatori de projecte au fost foarte indulgenti cu noi. Si ne-au incurajat si ne-au sfatuit. Nu ma asteptam de la atat de multa rabdare de la ei.
Iar in rest acomodare, acomodare, acomodare.
- In Cluj in tramvai, din centru pana la Universitate pe Bulevardul muncii, auzeai toate stirile zilei de ieri: oamenii vorbesc unii cu altii, chiar daca nu se cunosc. In Germania in tramvai auzi rareori ca cineva vorbeste: omul citeste, asculta muzica, atipeste, lucreaza la laptop, scrie sms-uri...
- in Romania biletele de autobuz/tramvai se vand de UN OM. In Germania se vand de la un automat; numai in garile mari gasesti ghisee de bilete
- mancarea este foarte aspectoasa, dar are cu totul alt gust aici. La inceput nu puteam manca mai nimic.
- camera din caminul studentesc nu o imparti cu nimeni. Vi acasa de la cursuri si esti singur-cuc. Noroc ca ne mai adunam noi intre noi (colegii din Cluj ma refer) dup-amiaza, sau mergeam la cumparaturi impreuna


Dupa ce s-a terminat bursa am hotarat sa raman aici ca sa termin studiul in Stuttgart. Asa am facut cunostinta cu "adevaratul" studiu in Germania, cand nu mai ai statutul de bursier privilegiat.

Din pacate, decizia mea de a ramane si a studia aici si dupa terminarea bursei, a dezamagit toate asteptarile, mai ales cele ale fostilor mei profesori din Cluj: incercasera si altii inaintea mea acelasi lucru si chiar ca au dat gres de tot. Au fost nevoiti sa se reintoarca acasa si sa termine facultatea in Romania, pentru ca aici nu facusera fata...



Cum arata studiul in Germania fata de cel din Romania?

Un student strain care alege sa invete in Germania (nu ca bursier ci ca student obisnuit) si anume la un profil cu predare in limba germana, trebuie sa stapaneasca aceasta limba: inainte de a fi student "intreg" treci prin sita examenului de limba pentru nivel universitar. Acesta, cu toate ca mi s-a parut destul de greu, nu este decat inceputul procesului de invatare a limbii, deci greul incepe abea dupa trecerea examenului. Imediat dupa trecerea acestui test, esti considerat "student intreg" nu mai ia nimeni in considerare ca esti incepator, sau ca vi din alta tara si poate ai nevoie de mai multa indulgenta din partea lor. Odata acest examen trecut, pe foaia ta de examen va sta intotdeauna un numar matricol, la fel ca oricare alt student: perioada de indulgenta a cadrelor didactice fata de tine ca student a trecut.

Apoi mai exista si problema finantarii: orice student strain are nevoie de un sponsor sau o bursa pentru a fi acceptat la studiu in Germania.
Unii studenti straini au noroc sa poata fi finantati de-acasa, sau unii au burse pe perioada intregului studiu. Cei care nu au aceasta posibilitate (exista multe cazuri cand studentii au sponsor doar pe hartie) trebuie sa munceasca si sa invete in acelasi timp. Munca iti ia energie, timp, iti toaca nervii, si nu arareori frustreaza: faci cea mai prost-platita munca si esti tratat/"respectat" ca atare. Eu am avut norocul -Dumnezeu e mare- sa pot lucra la facultate (de la munca de secretariat, traduceri de texte tehnice, biblioteca, etc. pana la munca din hala de experimente am facut de toate). Aceasta posibilitate de munca pentru studenti exista la majoritatea universitatilor, locurile insa sunt limitate.

Inafara de bariera de limba si (dupa caz) de faptul ca (alegi sa) te intretii singur la facultate, studiul in Germania nu este mai usor sau mai greu decat cel din Romania, dar este cu totul altfel. Uneri dureaza pana te dumiresti cum stau lucrurile, alteori le intelegi abea cand ai terminat facultatea.
De ce spun ca este altfel decat cel din Romania?
In primul rand cursurile nu sunt intr-un "orar fix" pe care trebuie sa il urmezi, si nu exista un numar de examene obligatorii intr-un anumit semestru . Poti alege sa dai intr-un semestru cate examene vrei (inclusiv 0). Asa se face ca unii termina facultatea in 4-5 ani, altii in 10-11, poate si mai mult, (altii nu apuca sa o termine niciodata).
In al doilea rand, inafara cursurilor de baza (cam 8 in tot studiul la inginerie) nu exista cursuri obligatorii. Majoritatea cursurilor sunt impartite in 10-12 grupe si din fiecare grupa trebuie sa iti alegi 1,2,3 cursuri -in functie de numarul de credite pe care trebuie sa il intrunesti din grupa respectiva de examene. Asadar ai o libertate mai mare de alegere decat in Romania

Apoi proiectele au intotdeauna ca tema o problema de actualitate din cercetare; la terminarea unui proiect, studentul este mult mai informat decat indrumatorul sau de proiect. (Sansa de a putea copia de la cineva vre-un proiect este aproape zero pentru ca teme identice nu exista in literatura de specialitate.)

Mai e apoi accesul la dialog: ca sa pui intrebari unui profesor/ asistent trebuie sa iti faci programare, nu poti merge scurt intr-o pauza, asa cum faceam in Romania la facultate sau in liceu.

Partea cea mai dura a studiului, din punctul meu de vedere este ca: un examen picat de 3 ori aduce cu el exmatricularea din universitate si iti interzice inscrierea la un studiu cu profil similar in toata Germania (exista si exceptii, dar foarte putine). Asa ca, daca ai ghinionul sa ti se intample asa ceva prin anul 2 sau 3, toate eforturile tale de pana atunci sunt egale cu zero. Cunosc studenti care au trebuit sa renunte la studiu si sa se intoarca in tara de origine cu mana goala, tocmai din cauza aceasta.

Ca sa treci un examen (nota 5 in sistemul Romanesc) trebuie sa intrunesti cam 70 din 100 de puncte (nu stiu cum e la alte facultati, dar la constructii de masini in Cluj, cam 30 din 100 de puncte iti aduceau un 5). Examenele scrise dureaza in medie 2 ore, nu am vazut examene ca in Romania, sa poti sta in sala de examen 7-8 ore...


Cum v-au privit germanii la inceput si cum va privesc acum? Colegii de serviciu au o atitudine diferita fata de dumneavoastra?

Mai putin de jumatate din elevii din Germania ajung sa faca liceul si sa dea un bacalaureat (din ziarul Frankfurter Rundschau(http://www.fr-online.de)). Statisticile spun ca majoritatea acestor elevi provin din familii de imigranti. Cand spui ca esti din Romania si esti student, se arata destul de surprinsi (pozitiv)... In general studentii straini au o imagine pozitiva in ochii nemtilor.

Legat de colegii de serviciu, am norocul sa spun ca lucrez cu niste oameni prietenosi, deci nu e vorba nici pe departe o alta atitudine fata de mine sau de noi, cei care venim din-afara Germaniei. Am mai intalnit si alti Romani care lucreaza ca si mine si mai toata lumea imi spune acelasi lucru. Am tras un loz norocos...


Cum ati ajuns sa lucrati ca inginer? Banuiesc ca nu este usor, ca strain, sa ai o meserie buna.
Intr-o vreme am fost convinsa ca n-am sa pot termina facultatea aici. Era prea greu, prea mult, nu mai treceam examene. Aveam senzatia ca toata lumea face pasul in fata, numai eu il bateam pe loc... Doua din fostele colege de facultate si sotul meu, m-au scuturat bine... asta mi-a dat de gandit, dar eram cu puterile pe sfarsite. In plin proces de a abandona totul, un domn profesor m-a trecut de mila, pentru ca ma vazuse prezenta in sala de curs in prima banca, la toate cursurile... (Dadusem examenul respectiv de 2 ori in scris si il picasem. Ultima sansa a fost examenul oral -daca-l picam si pe asta urma exmatricularea. Sincer va spun, nu am meritat sa trec acest examen). Omului i s-a facut mila de mine... La asa ceva nu m-am asteptat niciodata...

Te lupti 2 ani sa descui o usa si intr-o buna zi pui mana pe clanta si e deschisa... Sa nu-mi spuna careva ca NUMAI NOI decidem in ce directie ne duce viata...

Am prins curaj si am mers mai departe. La un pas de terminarea facultatii incepusem foarte increzatoare cu aplicatii de job trimise in Romania, dar n-am primit nici un raspuns: nici alba nici neagra. Dupa ce am vazut care e treaba, majoritatea le-am trimis in Germania, cateva in China si Emirate, vre-o 15-20 in Anglia.)
Am scris in jur de 140 de aplicatii de job, peste tot in lume; ca sa fac o aplicatie de la cap la coada imi lua uneori 2-3 zile: idei, nesomn, cum sa formulez mai bine, ce ar mai lipsi, etc. Si cum de peste tot veneau numai raspunsuri negative, devenisem foarte disperata... Am avut DOUA interviuri de job: la primul nu m-au luat pentru ca le trebuia pe cineva urgent, iar eu mai aveam 2 luni pana la terminarea lucrarii de dipoma. La al doilea interviu "m-au luat". La inceput n-a fost usor pentru ca aveam permanent senzatia sau teama ca n-o sa fiu inde-ajuns de buna, de harnica, de inteligenta... De cateva ori "am dat-o in bara" in sensul ca am facut greseli in locuri unde nimeni nu se astepta; am fost mustrata (mi se pare corect) si mi s-a dat de inteles cum sa ma corectez. De-atunci n-a mai fost cazul, dar asta nu neaparat pentru ca nu am mai facut greseli: greseli face oricine. Dar am invatat sa imi cunosc bine colegii si sefii si asteptarile lor, am invatat sa comunic eficient, ( de ex. sa spun la timp cand cred ca ceva nu e in regula)... Si mai ales am inteles ca atitudinea ta determina atitudinea celorlalti fata de tine: daca esti mereu crispat, sau cu capul plecat, DETERMINI tu singur oamenii din jur sa iti vada numai greselile; aceasta atitudine nu inspira incredere. Cand reusesti sa vezi lucrurile lejer, cand esti sigur pe tine, fara sa fi arogant, dai de inteles ca cu tine se poate lucra in echipa, ca esti de incredere, ca poti duce o treaba la bun-sfarsit fara ca cineva sa te controleze la fiecare pas.

Chiar daca esti geniu al tehnicii (eu nu sunt, ca prea mult imi place sa visez cu ochii deschisi), daca nu reusesti sa te integrezi in echipa cu care muncesti, mai devreme sau mai tarziu o sa trebuiasca sa pleci. Cat de bine poti lucra impreuna cu ceilalti este CEL MAI IMPORTANT FACTOR DE DECIZIE cand firma se hotaraste sa te tina/ sa te dea afara/ sa-ti mareasca sau nu salariul, etc.

O teama imensa aveam cand trebuia sa lucrez intr-un team nou sau cand am de-aface cu clienti ai firmei pe care inca nu i-am cunoscut, pentru ca nu sti peste ce fel de oameni dai, ce caracter au sau cat de mult asteapta de la tine. Dar o cutie de bomboane sau o doza de fursecuri pe care o duci cu tine in noul birou, poate sparge gheata cu succes. :)


Cum este viata ca Roman in Germania?

Am vazut si partea dificila si cea -sa zic asa- lejera (vezi lozul norocos de mai sus) a vietii aici. Nu numai ca am lucrat in munca "de jos", dar cunosc foarte multi Romani care au facut sau fac acelasi lucru... Atata vreme cat esti in aceasta categorie, esti tratat ca atare... asta le da unor Romani curajul sa faca un pas in fata, pe altii ii complexeaza, ii deprimeaza, ii macina si ii fac sa cada si mai jos...

Multi vin incoace cu gandul de a face un viitor copiilor, si paradoxal copiii raman departe, acasa, cu cineva apropiat din familie. Si-si duc dorul unii altora. Vezi mame la biserica ce-si plang in pumni, ca nu si-au mai vazut odraslele cu lunile, cu anii. Se intorc acasa incarcati cu cadouri, cu bani, cu sperante... nu stiu ce sa zic. E greu. Pentru oamenii astia cu un picior aici si unul in tara e cel mai greu...

Unii reusesc sa se stabilesca aici si sa-si aduca incoace familia. Multi dintre ei se acomodeaza bine, dar si mai multi raman sa se planga o viata intreaga ca le pare rau de cele lasate balta in Romania, de colegii de munca, de casa, de parinti, de respectul ce si l-au castigat acolo si pe care aici nu-l mai gasesc... Vad asa de multi care trag si trag si trag si sfarsesc singuri intr-un azil de batrani: copiii in toate partile tarii/lumii, cu jobul, cu fuga, cu familia lor, nu mai au timp sa vada de parinti.

Am intalnit oameni care sacrifica foarte mult ca sa ajunga "la nivelul" nemtilor: muncesc, strang bani (sau spera sa stranga, dar nu apuca), isi cauta un job "mai sigur", un apartament mai frumos... pe la 45 de ani apuca sa aiba copii, pentru care insa, nu mai au energie... la 50 au deja nu stiu cate operatii, un implant la genunchi, un bypass la inima, duc cu ei urmele unui preinfarct, sau se injecteaza zilnic cu insulina...

Sunt multe capitole la care Romanii veniti incoace au probleme: limba, mentalitatea (nemtii sunt mai rezervati, si fiecare e "pentru el"), birocratia, criza de timp, creditele cu doua taisuri, mobbing si altele si altele, ca peste tot in lume...


Ce v-a atras la aceasta tara de ati luat hotararea sa ramaneti acolo? Prin ce difera de Romania?

Germania este o tara in care poti invata multe si aduna experienta: profesional, social, economic. Este un mediu aparte. Pentru mine a fost si este un fel de ANTRENAMENT permanent; viata aici o recomand cu caldura celor care vor sa se maturizeze (nu numai din punct de vedere tehnic) si celor care vor sa experimenteze un nou univers din punct de vedere al vietii sociale.


In comparatie cu Romania, oamenii isi permit -economic vorbind- mai multe: masina, haine noi in mod regulat, mobila, concedii. (Chiar si cei care traiesc din bani de la social duc o viata buna in comparatie cu multi pensionari din Romania care abea traiesc de la o luna la alta), dar ei nu vad ceva special in asta, nu se considera extraordinar de norocosi, sau ca traiesc in puf... (as face o comparatie: nici noi, Romanii, nu vedem nimic special in faptul ca avem apa la toaleta. Si altii nu au apa curata sa bea...).
Lumea merge la medic daca are ceva, fara sa-si puna problema "cu ce platesc consultatia?";
nu ai (ne)voie sa dai mita medicului ca sa te opereze sau sa iti faca analize...


Eu personal m-am hotarat sa raman aici in momentul cand numai aici mi-am gasit de lucru, nu din alte considerente; daca imi venea raspuns pozitiv in China, sau din Romania, sau din Honolulu, incolo mergeam. Acum lucrez de 3 ani. N-o sa raman aici; mi-e bine, nu imi lipseste nimic, dar aici nu ma simt acasa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu