marți, 14 decembrie 2010

Departe, in Uganda

(Vreau sa va marturisesc sincer ca in capitala Ugandei, in Kampala, am vazut in total 3 sau 4 copii ai strazii, cu toate ca am locuit aici vreo doua saptamani... Va rog sa nu va inchipuiti aceasta tara asa cum apar multe din tarile africane in mass-media)

Am vrut neaparat sa vad un orfelinat, pentru ca stiam ca orfani sau copii abandonati exista -asa cum exista si in alte tari, civilizate sau nu. Am vrut sa vad cu ochii mei cum traiesc, unde se joaca, unde dorm, cine ii mangaie cand isi julesc genunchii... Am urmat un indicator ce ne ducea spre "sanyu babies", casa copiilor fericiti. O curte imensa, cladiri frumoase, spatii verzi ingrijite, groapa cu nisip, jucarii, hinti... totul imprejmuit de un gard inalt de beton. O doamna pe care o gasim la birou, ne arata poze pe hol: copii nou-nascuti... "sanyu babies" are in jur de 25-30 de copii, de la cei de cateva saptamani, pana la cativa anisori...

Hai sa intram inauntru sa vedem cum e. O curatenie ca in farmacie. Niste camere primitoare, racoroase cu patuturi. Intr-o camera mai mare, niste doamne -pe post de mamici- hraneau cu biberonul sugarii (am vazut si "mamici" adolescente albe, probabil faceau voluntariat). La doua masute, niste ghemotoace cu ochii de carbune mancau cu manuta lor. Clipeau atat de rar ca-mi pareau impietriti cu ochii pe noi... Atat de mici si de cuminti...

Pentru o fractiune de secunda, mi-am vazut si puiul ca fiind unul dintre ei, sezand la masa cu degetele in farfurie. Asa ca, dintr-o data, au devenit copiii mei. I-as fi strans pe toti la piept, le-as fi mangaiat crestetul, i-as fi hranit cu mana mea... Numai sa ma fi tinut balamalele.

Incepusera sa-mi arda ochii, mi-am strans tare puiul la piept si-am iesit afara plangand ca o descreierata... In urma mea, am simtit cum ma mustra in gand barbatu-meu: "nu tu ai vrut sa vii aici? Acum stai si te uita, de ce fugi?"

-De ce plange doamna, Sir?
-Nu stiu... se balbaie barbatu-meu
-Copiii de aici o duc tare bine, vedeti si dumneavoastra: lor nu le lispeste absolut nimic... Avem aici un colt de rai pentru ei... Doamna nu are de ce sa-si faca griji... Eh, de-ar creste totii copiii din lume ca cei de-aici... Nici ai mei acasa, nu au asa ceva...


"E drept doamna, nu au lux, dar au..."
...ah, are vre-un rost?

Poate intr-adevar copiii o duc bine... poate nici o "mamica" nu-si face treaba ca pe-un job de 8 ore, ci se ingrijeste de ei cu trup si suflet. Poate...
http://www.sanyubabies.com/Casestudies.html

PS
Daca aveti vre-un orfelinat langa voi, si daca aveti un gram de caldura de daruit, jertfiti-va 10 minute din viata si mergeti pana acolo... Poate maine, copiii nostri sunt cei care sed la masute... si tare s-ar bucura sa vada macar un zambet...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu