Despre responsabilitate

In urma cu ceva zeci de ani buni, oamenii se nasteau, cresteau si mureau intr-un cerc geografic cu raza de cativa kilometrii.  “Educatia” unui copil era responsabilitatea familiei (extinse) in care crestea, eventual a scolii/ comunitatii din care facea parte. Rezultatele unei “proaste cresteri” se faceau simtite DIRECT asupra comunitatii in care acesta crestea, imediat dupa ce copilul ajungea la varsta majoratului, a preluarii responsabilitatilor,  a hranirii propriei familii: copilul pe care-l crescusesi lenes, mincinos, nespalat te facea de ras.

In loc sa ajute, intr-un continuu gest umil de “multumesc ca m-ai crescut”, comunitatea, familia avea de dus in spate o capusa. Unfel de “cum iti asterni, asa vei dormi”. Fair, ca sa zicem asa.

Traim intr-o lume in care crestem copii si nu stim “cine se va folosi de ei” (va rog sa-mi scuzati obraznicia), “pe care continent vor trai”, “cine ii va indruma pe unde vor merge”, cine ii va lua “de suflet”, “de invatacei”, sau de ce nu “de prosti”. (Ingrijim batrani, dar nu pe-ai nostri; ai nostri sunt uitati sau ingrijiti de un strain in tarile noastre de bastina. Ingrijim nepotii cuiva, ca ai nostrisunt la mii de kilometrii distanta. Adunam de-a lungul vietii si-a perindarii cand ici cand colo,colegi noi, vecini noi, prieteni noi. Le dam si ne dau inapoi la randul lor, bunatate, bun-venit, aroganta, ajutor, ne sunt solidari sau nu. Noul grup “adoptiv” nu ne poate inlocui familia, radacinile, locul in care am crescut… dar parca zambind unei vecine in varsta ii zambesc “lu' buna”, jucandu-ma cu nepotii colegului de serviciu imi amintesc cu drag de copiii surorii mele, pe care nu-i vad cu anii…)

“Cum iti asterni” asa “vor dormi mii de oameni” ce vin in contact cu copiii tai pret de secunde, saptamani sau poate ani la rand. Reciproc, venim noi insine in contact cu mult mai multi oameni, provenind din sute de culturi diferite, crescuti de parinti normali sau dusi cu pluta, complexati, creativi, bogati sau saraci, speriati, manipulati sau manipulatori. Indiferent ca sunt soferi in autobuzul cu care circulam zilnic, medici, sau femei de serviciu, AVEM NEVOIE DE EI, depindem de ei. Avem incredere ca soferul ne duce in statie, nu o ia razna, ca medicul opereaza COMPETENT, ca femeia de serviciu curata si dezinfecteaza toaleta. Ca educatoarea isi face treaba, ca moasa isi face treaba, ca mecanicul auto isi face treaba, indiferent din ce tara provin(e).

Pe de-oparte culegem ceea ce semanam, chiar daca nu de la proprii copii. Exact cum ma port cu copiii altora se vor purta si altii cu mine. Si cu copiii mei. Pe de alta parte, mii de oameni culeg ceea ce am semanat in proprii copii... Si bune si rele.

Intr-o lume in care gura satului, traditia, bunul-gust sau legea nu prea mai au multe de zis, ramanesa ne stabilim noua insine etalonul, sa ni-l imbunatatim regulat: parinte, dascal, formator, “prieten de weekend”, “mentor de perioada scurta”, vecin, coleg, OM. Viata plateste totul inapoi. Pana la ultimul banut. Pana la ultima clipa.