Nu stiu, Doamne, la ce te-aigandit
cand ne-ai creat.
Era vorba, c-ai facut
O femeie si-un barbat din (acelasi?!) lut
Un fel de „ne-ai facut egali“, nu-iasa?
Cum de-am
ajunsazi, unul bun, altul slut
Unul iubit, altul mandru,
altul frumos,
Eu nu stiu, imi pare ca totu-i pe dos.
Sincer…
Pe unii (`ntre care-s si eu)
ma mir ca-i mai rabda asfaltul.
(Sau ne-ai
facut pe unii dintr-un lut
si pe altii din altul?)
Nu stiu cum se
face, dar azi
Unii ne
nastem din mame, din tati cu pretentii,
cu cap
(vise de viata buna, un job, o masina,
“whazap?”)
Iar altii,
nici n-au apucat sa scoata primul scancet
ca se trezesc aruncati in mirosul de ranced.
Ori, mai bine de-atat; i-apuca durerea si foamea si friguri
in „refugee camps“ de corturi patate.
Si carpele-ziduri
formeaza “camere” unde zilnic se strang
manute, picioare si inimi ce plang.
Castiga unii-n ceas cat altii-ntr-o viata
determina unii “zafiuciar of others”
cutrei-patru cifre,
c-o tasta, c-un email, c-un rating, c-o
zdreanta.
(Degeaba graita-i lui Moses-
in munte-n Horeb?)
Am
gasit poza asta deunazi pe net
Sa ma ierti ca-ti scriu, dar as vrea sa te-ntreb…
(simt foamea cum
doare si ochii cum fierb)
cu puii (de tigru vargat, cu parul valvoi)
Ce cresc la mine-n casa.
(Nu tu mizerie, nu tu noroi…)
Parca de
cand ma stiu
Sunt mama. Nu numai celor ce-i am
cat si celor… “Altor” sa zicem asa;
mi-s ochii durere si mana balsam.
Stau asa dezorientata ca o cretina:
Oare unde e
granita binelui-rau?
Si cine falsifica lumea-n retina?
In fuga nebuna de ban peste ban
cum stau eu asa, priponita de-o tampla
(mananc ingetata, citesc un roman)
cand stiu ca se plange, nu vad ce se-ntampla?
Sa las totul balta? S-arunc ‘cele rochii?
Sa dau totul celor ce “n-au noroc(it)”?
Sa umblu desculta, cu parul padure
cu pruncii la braul de grau incoltit?
Oare daca maine, toti puii de om
ar avea macar apa curata sa bea,
un pat (fara muste) s-adoarma pe el
si-o mana pe crestet sa-I mangaie lin,
am ramane “noi astia” (cu mult) mai putin?
Cate oale de supa pot face cu banii
ce-i dau pentru crème
sa-mi mint zilnic anii?
Cati saci de porumb s-ar putea aduna
cu banii ce-arunc pentru lacul de ungii?
si cate gurite-as putea satura?
Nu pot stii, Doamne, la ce te-aigandit,
atuncea pe vremuri, cand ne-ai plamadit.
Stiu numai calumea-I intoarsa pe dos.
Cu “raul-e-bine”, cu “susul e jos”.
N-as sti cum sa-ncep si ce pot sa fac.
Singurul lucru pe care-l mai stiu
inchid iara ochii si iar ma
prefac
ca totul e bine, “si-asa-i prea tarziu”
si bag iar dreptatea si visele-n sac…
Sursa foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu