Eu sunt normalitatea

Si numai cei care fac ca mine sunt normali.


Aia mai darnici decat mine sunt fraieri/usor de manipulat. Cei care sunt mai putin darnici decat mine sunt niste zgarcomani. Eu insa, sunt exact la mijloc, exact acolo unde e bine sa fii, unde e normal sa fii. Eu sunt normalitatea.


Cei cu mai putina scoala decat mine sunt niste analfabeti, iar cei care au invatat mai mult decat mine sunt niste cretini cu capul in carti ziua-noaptea, care nu mai au altfel de viata decat invatatul. Toti care au note mai bune ca mine sunt niste tocilari. Iar aia care au note mai slabe, niste lichele. Eu nu, eu am gasit calea de mijloc optima. Eu sunt normalitatea.

Ma rog. Uneori. Aia care se roaga mai des decat mine sunt niste cretini fundamentalisti. Aia care se roaga mai putin decat subsamnata sunt niste ignoranti. Si au sa fie astrasnic pedepsiti pentru asta. In curand. Sau in iad. Eu nu. Eu am ales religia corecta, drumul ingust, dar calea sigura catre cer. Eu nu fac compromisuri. Asa e normal.

Sunt atat de bine infipta cu picioarele in normalitatea asta, incat "imi bag picioarele" in parerea, viziunea, asteptarile altora. Zic adevarul in fata, mai ales cand deranjeaza. Le amintesc tuturor, de zeci de ori, faptul ca io am avut dreptate in situatia x, y, z. (Ok, uneori mai au si altii dreptate, da' e mai mult din intamplare.)


Ajut, caut, ma informez pentru altii, in mod voluntar. Uneori nu mi se cere, dar fac asta pentru ca asa e normal, nu? Sa ajuti... Si cand ajut, uneori trebuie sa pun punctul pe i. (Alteori pe j, depinde de situatie). Ei, dureroasa treaba, pentru ca unii nu suporta adevarul verde in fata, indruga ceva vorbe si... imi inchid telefonul in nas. Pe veci. Asa se face ca io nu mai am prieteni. Dar n-am ce face, asta mi-e soarta. Adevarul umbla cu capul spart. Da' nu-i nimic, io nu-s suparata, normalitatea incepe cu mine.