luni, 6 februarie 2012

Diferenta dintre plus si minus

Am zis de multe ori ca mi-e groaza de mate. Mi se intampla de multe ori (mai ales in liceu) sa zic plus si sa scriu minus, sa zic sapte si sa scriu trei. Ciudat, pentru ca diferenta dintre plus si minus e... vitala, nu-i asa? Bine, am putea zice, poetic vorbind, ca nu e vorba decat de o diferenta de nuanta. Adica la +30°C stai lejer la soare, iar la -30... ai vrea soare si n-ai de unde... Adica ori plus, ori minus, tot de soare e vorba.

Sa stiti ca pana si in Germania ingheata tevile de apa, canal&Co hihhihih. Si asta mai ales daca esti destul de idiot si nu le izolezi INAINTE sa vina cele minus 25 de grade, intr-o noapte, pe furis. (Pe furis pe naiba, se anunta minusuri MARI de cateva saptamani incoace, da' unii stiu mai bine decat meteorologii ca "n-o sa fie chiar asa de grav").

Acum stiu de ce bunicii mele nu-i ingheta niciodata apa in aceste minunate piese de metal: pentru ca nu le avea! Ma gandesc ca iarna viitoare sa renunt si eu la ele, daca nu sunt in stare sa le izolez la timp. Pana una alta astept sa se deschida magazinele sa cumpar apa... Si sa se faca ziua sa-mi sun vecinii. Poate exista careva mai destept si inca mai are apa potabila. Si poate ma lasa sa fac un dus. hihhiihih

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu