Fromm, du lieber!

THEMA "ICH"

"Ich mach' das, worauf ich Lust habe. Ich tue das, was mich glücklich macht". GenerationMe ist in einer egoistischen Welt gebohren und groß gewachsen. Hier als Beweis, ein Lied die deren Kindheit begleitet hat:

"2 x 3 macht 4
Widdewiddewitt und Drei macht Neune !!
Ich mach' mir die Welt
Widdewidde wie sie mir gefällt

Hey - Pippi Langstrumpf
trallari trallahey tralla hoppsasa
Hey - Pippi Langstrumpf,
die macht, was ihr gefällt."


Einer hat aber schon lange her gewarnt: "Lust kann kein Wertkriterium sein, denn es gibt Menschen, die an der Unterwerfung und nicht an der Freiheit Lust empfinden". (Fromm, Psychoanalyse und Ethik)


KREATIVITÄT


Ich höre immer wieder, dass man nur dann kreativ sein kann, wenn man unter so gennannten "kreativen Stress" steht (das ist ein Zustand zwischen "sich bequem fühlen" und "destruktiver stress").

Tatsächlich? Sind auch die Künstler gestresst wenn sie was schöpfen? 

"Nichts fördert das Kreative mehr als die Liebe, vorausgesetzt, sie ist echt". (Fromm, Pathologie der Normalität)

Atac de panica

Autobuzul plin ochi.
Stateam in picioare, tinand cu o mana un pusti ce-l duceam la scoala, iar cu cealalta mana ma tineam bine de-o bara...

Langa noi, o femeie de varsta medie, tot in picioare, dar cu fata catre doi copii ce sedeau. Si la fiecare curba, femeia "cadea" (cu pieptul) peste ei. Fara sa se scuze... cadea se ridica, apoi cadea din nou. La inceput am crezut ca-i gluma, poate asa au crezut si copiii... Dup-aia a-nceput sa li se faca frica: femeia se apleca spre ei -fara ca autobuzul sa se mai afle in vreo curba- sus-jos, sus-jos, ca un copil din orfelinat care se apleaca si se ridica ritmic... Asa ca si-au infascat ghizdanele si-au disparut mai in spate...

Incepuse sa tipe "n-am aer!" "nu pot respira!", "n-am aer!". In coltul ochilor ii dadusera lacrimi... si batea mai departe "mataniile" copilului parasit, urmarind parca o melodie trista, pe care nici unul din noi n-o intelegeam.

"prinde-te cu amandoua mainile de bara! Cu amandoua!" i-am ordonat pustiului cu care eram.
Am prins-o de mana "doamna, puteti sedea aici, vedeti, copiii v-au cedat locul".
"N-am aer! N-am aer" tipa ea cu ochii inchisi. Si se aseza intr-un tarziu pe scaun, mai mult impinsa decat cu voia. (Poate ca am gresit, dar imi-era teama ca o sa cada la vreo curba daca mai ramane in picioare...)

Pret de cateva statii, aceleasi miscari, aceleasi sunete, aceeasi panica. Si aceleasi raspunsuri, ale vocii ce-o mangaia pe mana:"Linistiti-va, doamna, e totul in regula. Nu va fie teama"
"Copiii rad de mine. N-am aer! Nu pot sa respir"
"Stati linistita, doamna. Stati linistita"

Intr-un tarziu a trebuit sa coboram. "Doamna, eu cobor aici..." i-am spus cu vocea gatuita de emotie...
"N-am aer! N-am aer! Copiii rad de mine" Si lacrimile curgeau mai departe din ochii inclestati de groaza...

Am urmarit, cu ochii, autobuzul...
"N-am aer! N-am aer!" de data asta, fara nici un raspuns...

De ce dam de mancare copiilor?

Citesc deunazi un titlu de articol intr-o revista glossy on-line (romaneasca) "de ce le citim copiilor?". (N-are sens sa numesc revista, cert e ca -dupa parerea mea- 15% din articole sunt deosebit de interesante, cam 10% sunt mediocre iar restu' e apa de ploaie. Cu toate astea, revista se afla la mare distanta de revistele "obisnuite" glossy, in care gasesti NUMAI apa de ploaie. si un articol bun o data la doi ani. Daca ai noroc.)

Iar am innebunit?) Cum adica de ce le citim? Pai problema cu cititul e la fel de vitala ca mancarea, somnul, aerul curat, comunicarea.

Intr-o buna zi, cand o sa uitam cu totul ce inseamna sa fii mama/parinte -ca o sa fim foarte ocupati/ocupate(e) cu emanciparea/ gasirea timpului pentru noi insine/ relaxarea/ etc.- o sa gasim alte articole in aceeasi revista. Care sa ne aduca aminte ca acesti plozi pe care i-am adus pe lume, au si ei anumite necesitati care trebuiesc satisfacute. Si n-o sa scrie "idiotilor, mergeti la ginecolog sa va sterilizeze, barem sa nu mai faceti alti copii" ci, "foarte provocator": "de ce ducem copilul la medic in caz de boala", "de ce au nevoie copiii de aer curat", "de ce e necesar sa vorbim cu copiii nostri?". Iar in editia speciala de Paste: "Foarte important: De ce hranim copii?"

Musafiri

"adica bine, io inca n-am gatat de mancare, si te-ai apucat TU bine-mersi sa mananci. tine copilu' pana gat si mananci si tu. dup-aia."

plangea ala mic in brate, de se se inroseau hainele pe tac'su. tipa mesteca incet, povestea, gesticula... de parca ar fi avut la dispozitie secole intregi sa gate: "e balonat, de-aia plange"... (o fi balonat de un mecanism cu senzori, ori io nu mai pricep: cand ea il lua in brate tacea copilu'!). eh, da' de ce sa-l ia in brate, de vreme ce, cu "muzica" din background, ne intelegeam intre noi ca mutul cu surdul... o adevarata placere!

"vai, am gasit asa o cura de slabire minunata: nu rabzi de foame si slabesti; regim disociat. de asta nu ma mai las, ca tre' sa dau jos kilele astea adunate in timpul sarcinii. eu una nu pot intelege femeile care, dupa ce au nascut, uita sa mai dea kilogramele jos si ajung sa arate ca niste vaci..."
copilul urla mai departe (eu incepusem sa slabesc -fara regim disociat- ca ma luasera transpiratille). intr-un tarziu se hotaraste sa-l ia in brate. si mananca in picioare, cu farfuria intr-o mana, iar in cealalta copilul. "nu pot sa-l vad cum plange, saracu'..." (cred ca se saturase mai degraba de mutrele noastre acre...)
"de ce nu sezi?"
"nu vreau sa sed, asa mananc mai bine"...


"frisca am voie, ca e numai grasimi" (de la ea am invatat o multime de lucruri, incepand de la produsele bio pana la cele "fair trade". de la ea am invatat sa mananc sare nerafinata si mancaruri fara adaosuri de "gust"... de la ea am auzit cum se duc banii primariilor locale pe proiectul stuttgart21. si multe multe altele. are un master in de-ale agriculturii, deci teoretic ar trebui sa stie mai multe lucruri legate de alimetatie decat oamenii de rand. da' pe moment uita complet ca-n frisca ar fi... proteine de exemplu, nu numai grasimi)
"n-are proteine, asa mi-a zis vara-mea si ea face dieta asta in mod regulat, de cativa ani buni"
"tu esti proasta, nu vezi ca-i si cu zahar pe deasupra?"
"vai de mine, uitasem complet"

"pireu am voie ca e numai carbohidrati"
"ii cu lapte. si cu unt" (Doamne, i-ai luat astiea pana si ultima picatura de creier?)
"ok, iau carne goala"
"am prajit-o in cuptor, are miere de-asupra"
"na bine, atunci imi iau numai salata"

dupa vreo 10 minute de mestecat verdeturi: "scheiß auf die Diät"...(s-o ia naiba de dieta!). si dai prajituri, si dai mancare de toate felurile...

copila, n-ai putut manca asa de la bun inceput si sa ne slabesti cu ifosele alea?!

The Importance of Pain

I think the worst feeling I ever have as a parent is when I see my children suffer. I know this is true for my mother, too: she never could stand to see me in any sort of pain. I saw this again last week, when I had my tonsils taken out; I wish the surgeon could have prescribed some narcotics for my mom, who was in almost as much pain as I was, and just at the sight of MY pain.

When kids' hurt, we parents feel it. This is perhaps even more true for kids' social and emotional pains than for their physical ones.

We naturally want to protect kids from pain and difficulty, but when we do this we deprive them of the challenges that will help them grow intellectually and emotionally. In my own research I found that happiness can actually come out of difficulty, not just in spite of it. The only thing that the low-income kids in my study had that brought them happiness that the rich kids didn't have was challenge. Having adequate challenges in their lives tended to lead to greater happiness among adolescents; while the most advantaged teens in the study had many more of the other factors that led to happiness, they tended not to feel adequately challenged.

I don't think our generation of parents has embraced the notion that it is okay for our kids to experience difficulty, especially when it comes in the form of pain and sadness. We want to step in and solve their problems at school and with their friends. Uber-involved parents talk to principals to ensure that our children are properly understood and supported; we "help" with homework to an extreme; we orchestrate playdates that manipulate who our children's friends are, and how those friendships are carried out.

This has had a measurable effect on our kids' generation: compared to people raised in the 1960s, kids today perceive their lack of control. Jean Twenge, a psychologist and the author of Generation Me, has shown that young Americans increasingly believe that their lives are controlled by outside forces rather than their own efforts. tools-icon-book.gif Ironically (from the viewpoint of parents trying to rig their kids for success), Twenge finds the implications of this belief are "almost uniformly negative:" they are connected to poor school performance, helplessness, ineffective stress management, decreased self-control, and depression. We might be preventing pain and protecting their innocence, but we are also depriving our children of the chance to know what they are made of, to learn to cope with life's inevitable difficulties and sadnesses, to develop their grit.

And it turns out that grit—this is the term researchers use when measuring stick-to-it-ness in the face of difficulty—is an important predictor of success. Want your kid to succeed in school? In a large study of college students, task-commitment—the perseverance, endurance, and hard work that make a person "gritty"—turned out to be the most important factor in predicting success in many different arenas, including science, art, sports, and communications. Grit was more important than SAT scores, high school rank, and high school extracurricular involvement.

Grit is also a core component of life-long happiness: when kids learn that they can't cope with life's difficulties—both because mom or dad always seem so hell-bent on making sure that they never occur, and because mom and dad are always solving kids' problems—they come to fear challenge. Mistakes become something to be avoided at all costs. This can create perfectionistic tendencies that are a particular form of unhappiness.

Although we can put a great deal of care and thought into creating the best possible lives that we can for our kids, they are still, gosh darn it, going to face pain and difficulty. Even so—or perhaps because they are allowed to face their own challenges—their lives can be happy. Maybe even wildly happy.


Source: Christine Carter

Astazi recomand

mamicilor (taticilor si tuturor celor care au nevoie de reimprospatarea memoriei) urmatorul articol:

Cea mai importanta meserie din lume

Saptamana vorbelor dulci. Azi despre pesti

-Pesti, fiti atenti, nada mea o sa-si faca efectul
-Apa asta e plina de nade, tot felul de nade, frumos colorate. Noi pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagiosi.
- Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa...
(Fragment din Iona, de Marin Sorescu)

Ştefan Augustin Doinaş Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Vorba de duh

Fericirea nu e un cadou al zeilor; e rezultatul atitudinii interioare. E. Fromm
As face o completare: e vorba de "rezultatul atitudinii", nu rezultatul minciunii "mama ce fericit sunt!" (cand realitatea e cu totul alta...)

Secretul fericirii

Se ia una bucata coleg.
Care in viata lui n-a scos pe gura (catre tine) mai mult de salutul bi-silabic. Caruia i se rupea de tine si tie de el. Care, de cand esti insarcinata, e foarte bine-intentionat, iti bate apropos-uri sa mai iei cate un concediu medical, sa te mai relaxezi, ca parca nu prea arati bine si stressul nu prea-i face bine "lu ala micu" (-Elena, esti bolnava? -Nu. -Totusi, insanatosire grabnica iti doresc...). Care, de cand a intrat in firma se sileste -trup si suflet- sa fie apreciat -ba ore suplimentare, ba informatii cautate voluntar, ba training-uri. Care de-abea asteapta sa pleci in concediu -daca se poate de tot- sa stea pe scaunul tau (desi scaunul tau NU E MAI MOALE decat al lui).
Deci se ia colegul asta, impreuna cu prietenii lui, la fel de "spalati" ca si el si se pun parerile si apropos-urile lui/lor la categoria "trash- ma doare-n cot" din creierul tau, dupa care se trage apa de doua ori.

Separat se inghite (incet-incet) junatate de litru suc de portocale diluat cu apa, cate o muscatura de paine integrala, se arunca din cand in cand cate o gluma catre (toti) colegii -inclusiv cei din trash- pe rand, daca nu merge altfel. Tot separat se fac planuri de reorganizarea casii, pentru cand apare "ala micu"... Se zambeste tuturor, inclusiv portarului si femeii de serviciu. Se trece pe la bancomat si se scot ceva lei pentru cadoul nepotelului. Se fac planuri "de atac" pentru nastere. Gandurile bune se trec pe curat, iar cele ucigase se mai lasa o zi la inmuiat, poate maine nu mai sunt asa taioase.

Pofta buna!

Fara titlu

Captivi, damnati, suntem ziditi in morti
Cum pruncul zidarit e-n carnea mamei
Ca sunetul in limbile aramei
Si ca padurea-n stalpii unei porti

Am inteles ca azi a murit Paunescu. Iubit, urat, controversat, superficial, tragator de sfori sau tras pe sfoara, ingamfat sau plin de emotie... Nu stiu cum a fost pentru voi. Mie mi-a placut.

Cugetare scurta

De doua saptamani, mami ma duce la kinda-aten (kindergarten). Si era asa fumos acolo - multi copii, sukelii (jucarii), ne jucam si pe-afara...- ca ma apucam de pans (plans) cand venea mama sa ma ia acasa. Iara lui mami, ii crescuse deja peptul de mandrie, cum ca eu, puiul ei, nu-s ca restu' puilor: plangacios, mamos, rasfatat.

De cateva zile, cand ajung eu si mami la la kinda-aten inca nu e nici un copil, numai cate o educatoare. Si eu pang (plang) si veau la mami in basi (in brate). Si mami imi ordona sa tac, asa ca imi inghit lacrimile. Ma jur ca nici sa ma ridic din pat dimineata nu-mi vine, nici sa mergem la brutarie sa luam cov-gei (covrigei). Nici masinute, nici sukelii nu viau. As manca -voluntar- tone de miere, desi nu ma mai doare gatul, as dormi 14 ore in loc de zece -desi pana de curand ii trezeam pe toti dimineata devreme ca nu mai aveam chef de somn- nu mai vreau nici sa clapaiesc pe tastaura -lucru pentru care ZILNIC luam bataie.

Viau acasa, cu mami, numai atata vreau. Asta nu poate fi un cap de lume, ca doar pana nu demult eram acasa... Da' ea disperata "gata, nu mai plange!" si pleaca. Poate daca ar sta doua minute pe ganduri, m-ar duce din nou acasa... Da' mami cand e disperata, nici sa cujete n-are timp...

In cautarea respectului pierdut

Am auzit o data, am crezut ca n-aud bine. Am auzit a doua oara, am zis "mai glumeste omul"...
De la o vreme aud intr-una: "ce bine e la serviciu. Acasa nici cafeaua n-o poti bea in liniste", (NN de galagia copiilor). Asta dupa ce, ani de zile se chinuie sa faca un copil, tremura de emotii la nastere, la primul dintisor, la primele sunete scoase de bebe... Dar dupa ceva luni/anisori, ii auzi cu "poezia" de mai sus. Mai omule, in cafeaua aia iti sta fericirea? Tu la ce naiba te-ai asteptat cand ai vrut musai si neaparat un copil?

Altii sunt de parere ca acasa, oamenii nu mai sunt respectati/doriti/asteptati/(iubiti?!)/luati drept exemplu. Si cum la serviciu ai reusit sa-ti impui un "image", fie el cat de mic (servilul, inteligentul, flexibilul, harnicul, sau mai stiu eu de care image ti-ai creat) tot e mai mult decat (ACASA=)nimic.

Nu stiu, ori imi mai trebuie ani sa ma "coc" si sa gandesc si eu ca ei, ori... da' chiar ne ducem cu totii de rapa? Pai daca ti-e groaza sa mergi acasa, la ce dreq te mai duci? Stai la serviciu 24 din 24 si bei -in liniste- cafeaua priceperii masii pana iti iese pe urechi. Sa te vad, esti fericit, servilule, inteligentule, flexibilule, harnicule...

True

A democracy made up of selfish people is more wicked and harmful than the worst dictatorship.

Banc

Un evreu: un bun comerciant, doi evrei: o afacere, trei evrei: un concern falimentat

Un neamt: un mecanic exceptional, doi nemti: o fabrica, trei nemti: un razboi mondial

Un roman: un poet, doi romani: un poet si-un filozof, trei romani: un poet sarac, un filozof sarac si-un politician prosper