Printre zecile de tarabe care imbiau "care-mai-decare" cu dulciuri si cadouri, vreo 5-6 ponei curati si cuminti-cu copilasi calare- se invarteau in cerc intr-un cort cu nisip pe jos. In fruntea lor, un nene cu un bici; nu-l folosea, il taraia numai... 5 minute la rand. Apoi pauza, alti copii, un nene strange banii si alte 5 minute. Ce bine ca se face si noapte, or apuca si ei sa-si traga sufletul. "Saracii ponei" aud in spate "ce viata mizera"...
Dimineata in drum spre serviciu, alergam innebuniti dupa tramvai, dupa tren, dupa autobuz. O zi lumina, poate si mai mult, cladim, stricam, vindecam, calculam, imbunatatim, "mai bine", "mai mult", "mai repede". Nu exista nici un bici concret ce ne fugare, exista "criza", "grija de maine", "visez la un job mai bun", "vreau o masina", "concurenta", "trebuie sa ramanem competitivi", "nu mai avem asa vanzari bune"... Ce bine ca se mai face si noapte, om apuca sa ne tragem sufletul, ori ne facem planuri o noapte intreaga... Sau fugim nebuni de la un part-time job la altul... In spatele acestul haos, nici o voce nu spune "ce viata mizera", suntem prea ocupati si groaza cu gandul la bici ne face sa ne invartim in acelasi cerc, in fiecare zi, fara ragaz...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu