sâmbătă, 4 mai 2013

Buni

O femeie simpla si retrasa, cu zambet cald pe obraz... Nu stiu ce varsta are, dar dupa vocea molcoma si felul cum isi dramuieste vorbele -INAINTE de a le scoate pe gura- banuiesc ca ar putea sa-mi fie bunica. Micuta, cu parul nins tuns simplu scurt si ochelari cu rama de plastic, nu vorbeste mult si nu vorbeste cu toata lumea. Dar de zambit zambeste in continuu, tuturor, zilnic, de la 7 pana la 1...

Ne saluta intotdeauna prima, cu toate ca, majoritatea dintre noi i-am putea fi nepoti... cu zambet atat de bland si de cald cum numai bunicile intelepte si bune pot avea.

In fiecare zi repeta ritualul curateniei in  birouri, holuri, toalete, sterge geamuri, mese, monitoare... Impinge un carucior mai mare decat ea in care stau cuminti, "ca in blidar la sasi" aspiratorul, mopul, teancuri de carpe curate, suluri de hartie igienica, sticle cu solutii, suluri cu saci de plastic... In urma ei ramane intotdeauna podeaua usor umeda cu miros de toporasi.

Lumea ii zice "die Russische Putzfrau" (Rusoaica, femeia de serviciu). M-am intrebat de multe ori daca o fi chiar Rusoaica adevarata, sau urmasa de-a nemtilor deportati in Rusia... Dar n-am indraznit niciodata s-o intreb... De cate ori ma gandesc la ea ma napadesc lacrimile; cum stau eu linistita si sa beau cafea, cand Buni isi indoaie spatele obosit de ani, sa-mi goleasca mie cosul de gunoi, sa-mi stearga masa, sa dea cu aspiratorul pe jos?

Intr-o dimineata, am nimerit una langa alta pe drumul dintre parcare si cladirea firmei. O salut, vorbim de vreme. Prind curaj.
- Dumneavoastra sarbatoriti Pastele Catolic sau cel Ortodox?
- Noi sarbatorim Pastele Catolic. Si pe vremea cand am fost deportati in Rusia, ne-am pastrat obicieiurile, desi, mai mult in ascuns, de teama regimului...
- Stiti, bunica imi povestea cum Sasii deporati din satele transilvanene, au avut voie, intr-un tarziu, sa se intoarca acasa... Dar n-au mai avut voie sa locuiasca in casele lor, ca erau deja ocupate, au fost nevoiti sa stea, desi in aceleasi curti, in grajdurile de animale... Tot ce avusesera mai de valoare prin casa, disparuse cu mult inainte de revenirea lor: animale, haine, vin, cereale, panza, unelte, impartisera localnicii intre ei, imediat ce sasii au fost deportati catre Rusia...
- O, doamna, asta inca e noroc curat. Intr-o vreme, in Rusia, ne-au obligat sa muncim fortat, intr-un fel de lagare, departe de satele si comunitatile noastre. Cand ne-au dat voie "sa ne intoarcem", n-am avut voie nici sa ne apropiem de satele din care veneam, ci am fost plasati, desi in aceeasi regiune, in cu totul alte localitati... Cazurile din Transilvania au fost norocoase...


Am mers mai departe tacute, una langa alta, pana la cladire... Femeia adancita in ganduri din alte vremi, eu, blocata de imensitatea catorva fraze... Oare de cate ori a fost nevoita femeia asta s-o ia de la zero? Si cat de mare i-a fost si ii este dezamagirea, cand, reintoarsa in tara de origine, lumea o vede tot ca pe o "vinitura"?

Doamne, nu da omului cat poate rabda...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu