Milena nu ne permite sa-i spunem "doamna", ci trebuie musai sa-i spunem pe nume. Toate prietenele ei, indiferent de varsta, sunt "fete": "fetelor, haideti ca vine tramvaiul!". Langa ea, nu prea poti avea nici varsta femeii respectabile, nici toane de femeie avuta, nici fitze de studenta... Langa ea, suntem cu toate "fete".
Milena plange.
Rar.
Cu ochii calzi, plecati in pamant, Milena plange...
"am fost tanara, Elena, n-am stiut cum sa fac sa fie bine... au fost alte vremuri..." o anume parte a trecutului revine des in memorie, de fiecare data ca un fulger. "M-am rugat, Elena, atat de mult m-am rugat, sa ma ierte Bunul Dumnezeu si sa-l indrepte pe amaratul asta de baiat al meu. Ca bea, bea prea mult. Si cand bea, intrece masura. Parintele mi-a dat sa citesc potirul nesecat, zice ca rugaciunea asta a facut minuni. Nu stiu, Elena, nu stiu. Ca de ani de zile ma rog... si parca de la zi la zi se inrautateste totul. Si parca nu mai am nici putere, nici credinta..."
Imi povestestea despre cautarile ei zadarnice: "zice ca un parinte de la manastire, a fost vizitat de o mama. Se plangea biata femeie ca o bate baiatul, care -si el- avea patima bauturii. Si i-a zis parintele acela ca nici nu te bate destul. Pe medic si pe avocat l-ai avortat, ti-ai tinut numai betivul..."
Cu ochii calzi, plecati in pamant, Milena plange. Si parca nici lacrimi nu mai sunt, de-atata durere...
Si-mi doresc sa fi fost eu acel parinte din manastire, sa-i fi spus vorbe calde, care s-o intareasca, nu s-o darame. Cine esti tu, parinte, sa pui paie pe un foc atat de mare? Nu-i ajunge bietei femei cu crucea care o duce? Ce stii tu despre viata... despre durere... despre a fii o biata mama?
Si-mi doresc sa-i fi dat Dumnezeu un vis. Si sa-i spuna in visul acela "Milena, ia-ti patul tau si umbla..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu