Ela, tu chiar te duci?

-    -    Elena, ce mai faceti?

-    -  … bine… voi?

-    -      …

-    -       …

 E Ionut. Vrea sa imi spuna ca vin la noi in concediu, el si Ela. Imi promisesera de multisor si-au tot amanat. Era si timpul… Ma ascund in baie (asta e singura incapere din casa ce-o poti incuia cu cheia. Si unde nu patrund simultan cele trei perechi de manute, care MUSAI vor sa tina telefonul. Si sa-l duca prin casa, evident.)

-     -      Spune-acuma, ca te aud.

-    -       Elena, am o veste tragica sa-ti spun… vocea gatuita de la telefon se ineaca in lacrimi

-          …

-          …

Mi-e rusine sa intreb. Mie- rusine. Asa cum mi-a fost luni de zile la rand. De groaza raspunsului dureros. De groaza, de durerea unui sot-spectator, inlemnit intr-un scenariu scris pentru altii…

O fi iar rau cu ea? O fi mai grav ca data trecuta? Ce poate fi mai grav decat o tumoare pe creier? O fi… Nu, nu poate fi. Numa’ asta nu. O fi bolnava, la spital. Or fi gasit din nou o tumoare?

…Ela, Ela aia pe care o stim cu totii, are 46 de ani, rade cu toata lumea si se ocupa de fiecare pui de om ce-I iese in cale.  Ela e o femeie iubita; numai femeile iubite pot radia iubire…

Acum un an, dupa chemoterapie si citostatice, Ela era tunsa ca un baietel. Si era un pic umflata la fata. In rest, acelasi om, aceeasi lumina din ochi. Acelasi zambet. Ela razbeste orice. Daca si dupa chemo mai poti rade in hohote… Ela e o femeie iubita; numai femeile iubite pot radia iubire…

Las‘ ca o sa vina si povestim in tihna.

Insa vocea de la telefon plange mai departe. Omul asta n-a plans in viata lui… O fi… O fi la spital. Si daca?!…

Minutele trec in sir.

Tacem aeeasi tacere…

Intr-un sfarsit se aduna:

-   -  Am spus tot. Sper ca ai inteles…

Tacem aceeasi tacere…

-   - Si ea unde-i acuma?

-   - In camera mortuara…

Cand pamantul se prabuseste sub tine, mai ai o singura optiune: sa te-afunzi.

Tacem taceri de piatra. Tacem…

Aveam apoi sa aflu detalii mai dureroase si mai sfinte decat moartea.

Rude si apropiati, veniti de departe, s-ajute vegheatul in spital.

Un sot ce-a stat tot timpul acolo, langa ea, sperand in miracole. Care si azi, desi o stie moarta, o asteapta sa se ridice din sicriu, sa rada, sa vorbeasca, asa ca dintotdeauna…

O femeie suferinda care –catre sfarsit- nu mai putea vorbi, dar putea strange in brate. Ca sa spui “multumesc” celor ce se-ngrijesc de tine, nici de voce n-ai nevoie..

…

M-am dus si eu la ei… cu muzica la maxim, sa n-adorm la volan. Ce nebuna-i viata… nici catre inmormantari nu pot merge in liniste. Din cand in cand am oprit, sa iau o gura de aer. Sau una de carburant. Dupa cum se uitau oamenii la mine, ma mir ca n-au alertat politia… Intr-un tarziu am vazut o oglinda. O nebuna cu ochii rosi si parul valvoi plangea si radea in hohote… 

Si-am ajuns…

Era vorba ca e inauntru, in camera mortuara. Nu, inauntru e altcineva, o femeie de cel putin 65 de ani, cu peruca. 

-  -  Ela, Ela! Ela tu esti? Intreb eu in soapta

Nu raspunde nimeni. Pai cum sa raspunda, daca nu e ea?!

Ciudat, pe usa scrie numele ei…Oamenii se mai incurca. Ce, groparii nu-s oameni?

Poate ca totul nu-I decat o gluma. Sa ne-adune pe toti la un bairam. Am auzit ca oamenii ce trec prin chemo au uneori apucaturi ciudate…

Dar oamenii vin, unul dupa altul, il saluta pe Ionut, il imbratiseaza. Si intra in camera cu numele ei. Si plang… Cred ca ar trebui sa dorm; incep sa halucinez de-atata oboseala…

Intr-un moment de liniste, cand noii veniti iesisera in curte, mi-am facut curaj. Si am intrat din nou.

Ionut vine din spate si saruta mainile si sicriul… cea mai frumoasa declaratie de dragoste...

-  -  Ela…  tu chiar te duci?

Cand pamantul se prabuseste sub tine, mai ai o singura optiune: sa te-afunzi.

Biserica plina ochi. Mii de flori aduse povestesc fara glas basmele unei iubiri si ale unui respect imposibil de pus in vorbe. Heini si Ionut stau in primul rand. Dupa cata povara duc pe umeri, ma mir ca nu se scufunda…

La predica finala, preotul cere iertare in numele ei. Normal era sa cerem noi iertare, toti cei de fata: sa ne ierti, Ela.  Tu sa ne ierti…

Cred ca esti foarte ocupata acolo, Ela, intre stele si sfinti.

Parca te si vad educatoarea milioanelor de copii-lumini ce-si asteapta cuminti mamicile. Ii iei pe rand  in brate si le spui povesti numai de tine stiute…

-   -        Ela, Ela, cand o sa vina mami la mine? Te-ntreaba un baietel de curand “scapat” de leucemie.

-   -        In curand, ingerasule, in curand…

Sau poate stai la un pahar de bere “made in RAI” cu Sfantul Petru…

-   -        Iti place?

-   -        Imi place spuma. N-am mai gustat-o de cand gratarul cu fetele si Doinita…

Dar te rog, Ela, te rog eu frumos, sa vii in vis la Ionut. Si la Heini. Sa le spui ca esti bine. Ca esti cu ei… Sa-i lasi sa spuna ce nu ti-au spus…

Cand pamantul se desface sub picioarele tale, mai poti face un singur lucru: sa te-afunzi.

Sau sa zbori?!