Oameni dedicati sanatatii, partea I

O stiu de treizeci de ani.

Venea la noi rar, pentru ca inclinatiile ei religioase se bateau cap in cap cu traditia casei (cand ortodoxa cand greco-catolica -inca nici azi nu s-au hotarat prea bine ai mei cui apartin- dar nicidecum protestanta). Si de cate ori venea se lasa cu scantei: ba infailibilitatea Papei, ba imposibilitatea popilor de a "ierta cuiva pacatele", ba "inchinarea la idoli". Astea si inca vreo 2-3 teme erau polemica zilei. Era ciudat, o femeie atat de firava si draguta, sa se ia la discutii aprinse cu sora ei mai mare -maica-mea- sa ridice glasul... sa devina antipatica...

Nu prea indrazneam sa-i vorbesc, copil fiind, pentru ca o respectam deosebit de mult. Este singura din familie (includ aici si pe cei din partea mamei, si pe cei din partea tatalui meu) care a terminat medicina (pediatrie).

S-a apucat de facultate prin anii 70 cred, proaspat casatorita si proaspat alungata din familia parintilor ei (fusese insarcinata inainte de a se marita) si cu un singur copil. A terminat facultatea cu cinci. Cinci copii zic. (Si-apoi doctorat, si-apoi specializari si seminarii, tot ce inseamna munca unui om pasionat de ceea ce face...)

Intr-o vreme a avut un orfelinat cu vreo 10-12 copii. (Sponsorizat din-afara tarii, OK. Nu zic ca n-or fi fost si beneficiii economice acolo. Dar cati dintre noi ar veni acasa, dupa 8 ore de serviciu, sa lucreze mai departe, sa administreze, sa faca rost de bani, sa vada de angajati, sa fuga incolo si incoace dupa hartii? Stim cu totii ca lucrarile bietului Kafka sunt un strop de apa in comparatie cu oceanul birocratic romanesc...) Dupa o vreme, orfelinatul a fost preluat de una dintre fiicele ei, iar actualmente este, din pacate, pe cale de a fi desfiintat...

Cu toate ca ai mei o criticau la sange pentru comportamentul ei spiritual atipic, atunci cand era vorba de boli si afectiuni, ea era cea care era chemata/sunata/consultata. Mai ales dupa ce medicul nostru de familie dadea din umeri... Sfatul ei (medicamente, terapii naturiste, diete alimentare de scurta durata) era intotdeauna pus in practica de la cap la coada. Fara sa cranteasca nimeni. Frazele care incepeau cu "tusa Ana o zis" impuneau un respect deosebit; erau puse cu sfintenie la suflet si pastrate acolo pana era nevoie de o noua aplicare a lor.

De cativa ani, pe cand ai mei incepusera sa tolereze faptul ca ea e "de alta credinta" si parca certurile pe teme religioase au disparut, tusa-mea vine cu o noua teorie: ca laptele si ouale sunt cancerigene. Ca asa zice "Studiul china". Tatalui meu poti sa-i spui (aproape) orice, ca nu protesteaza. Bai, dar cand ii spui ca laptele ce-l mulge el de la Joiana e cancerigen, iti spune verde-n in fata "tu Ana, tu esti nebuna!". Degeaba incearca tusa-mea sa-i explice ca "studiul x de nutritie zice cutare", ca "experimentele cu sobolani au aratat ca", sau ca "doctorul x din America vindeca oamenii cu boli de inima numai pe baza dietei alimentare". Tata nu si nu. Mama parca-parca ar mai crede, ca ea toata viata si-a facut ciorbe si salate din urzici si papadie si "parca esti un alt om cand mananci asa ceva"...

Tata a facut diabet, asa cum i-a prezis ea lui de multi, multi ani. Numai datorita ei a scapat cu viata, pentru ca doctorita noastra de familie l-a tratat de aprindere la plamani. (Cred ca si aia avea, numai ca nu s-a prins nimeni ca ar avea si altceva... Pana a ajuns in coma). Dupa ce a revenit din spital (cu pungi pline de fiole in brate), tusa-mea i-a propus o dieta alimentara cu ajutorul careia sa scape de dependenta de insulina. Numai ca dieta ei era VEGANA. "Ana, io si daca numa' o zi mai am de trait, da' vreau sa manc carne". Asa a ramas taica-meu o viata cu injectiile in brate. Si-acum cataracta si maine-poimanine mai stie cucu ce se mai adauga...

Sincera sa fiu, n-am prea crezut in povestile ei prea mult. OK, e sanatos sa mananci legume, fructe, salate... Dar ca astea te-ar putea vindeca... Asa ceva e prea mult. Intr-o alta buna zi, unchiu-meu se imbolnaveste si trebuie operat. La inima. Ca se infundase nu stiu ce vena/artera habar n-am. Omul ajunsese peste noapte sa nu mai poata face 2-3 pasi fara sa oboseasca, sa transpire, sa nu mai poata respira... Disperat, inainte de ajunge "oricum" la cutit, nevasta-sa il duce la tusa-mea Ana. Si ea ii face o dieta STRICTA vreo cateva saptamani. Vreau sa zic ca s-a curatat artera/vena respectiva "singura", omul e din nou pe picioarele lui. Si din pacate s-a intors la regimul alimentar "obisnuit". (Odata scapat din ghearele operatiilor, nu prea te mai doare capul ca in 5 ani o sa se repete povestea...) Pe mine una, vindecarea asta m-a pus pe ganduri rau de tot.

Intr-o buna zi, matusa-mea a ajuns pe la noi. Mai mult din greseala decat din vointa. Si in cele cateva zile petrecute impreuna am invatat si-am auzit despre lucruri ce n-as fi crezut ca exista, sau ca sunt cu putinta. Incepand de la importanta folosirii carpelor in loc de pampers (ok, pe cat posibil, daca nu se poate 100%), pana la formarea pietrelor la rinichi, a cancerului, a procesului de solidificare a margarinei, pana la medicamentul cel mai bun impotriva durerii: apa. Matusa-mea e o enciclopedie.

De curand a scris o carte, despre care am mai scris pe scurt. Mancaruri gatite de ea, 100% sau 98% "vegan" am probat pe viu la noi acasa, au gust minunat si habar n-ai ca nu-s cu carne.

Ce sa mai zic?

E aproape de-o varsta cu mama, dar arata ca si cum i-ar fi fiica. Si nu, n-a avut o viata mai usoara, dimpotriva. Numai ca atunci cand povestesti cu ea, arareori aduce aminte de vreo problema sau alta... iti povesteste insa, entuziasmata, de felul in care -ingrijorata de sanatatea propriilor copii- a pornit sa caute esenta sanatatii pe drumuri adeseori ratacite. Iti povesteste de importanta miscarii,  de beneficiile sucului de morcov proaspat stors, de mecanismele de ardere de la nivelul celulelor, de substante cancerigene pe care le inghitim in fiecare zi... si de importanta unei gradini proprii, in care sa-ti sadesti, ca intr-un suflet tanar, cele mai sanatoase ganduri-mirodenii din lume.