Iti multumim Doamne pentru toate cate ni le-ai dat si ni le dai, dar mai ales pentru tot ce nu mi-ai dat!

N-am stiut niciodata sa ma rog asa cum se roaga sfintii, din tot sufletul.  Am incercat tot soiul de "retete"-rugaciuni gata scrise de altii, le-am repetat pe fiecare in parte cate o vreme dupa care le-am abandonat. Spre rusinea mea, nici astazi nu stiu sa ma rog cum ar trebui. 

Macar am invatat sa las de-oparte rugaciunile cu "Doamne ajuta-ne sa..." pentru ca n-au nici un sens. E mult mai cuprinzator "faca-se voia Ta"... Exista totusi momente in care strig in mine "Doamne, Doamne!" in disperata cerere de ajutor: asta in clipele cand imi tin copilul lesinat in brate si am ajuns la limita neputintei. Secunda aia in care, chiar daca chemi un doctor nu-ti mai ajuta la nimic. Acolo numai Dumnezeu are loc...

Am vazut o data o femeie rugandu-se, in numele nostru al tuturor, la noi in casa, inainte de masa. A fost o rugaciune simpla, scurta, fara fandoseli. Femeia avea atata tensiune in voce, cu respiratia intretaiata de efort, si fiecare cuvant suna ca o povara imensa dusa in spate. (Aflasem mai tarziu ca femeia ramasese vaduva de tanara si a trebuit sa creasca si sa tina la scoala 3 copii intr-o tara fara sistem social. Oare asta sa-i fi fost secretul?)

N-am stiut niciodata sa ma rog asa cum se roaga sfintii, din tot sufletul. Dar nici n-am trecut prin incercarile lor, ca sa ajung la asa o intelepciune.