Cum pierzi cand pierzi?

(Articolul asta  a fost scris in 2013, pe cand unele orase de la malul Dunarii au fost inundate...)

Am pierdut de cateva ori in viata, dar n-am pierdut cine stie ce –fizic vorbind- ca n-am avut prea mult. Punctul de varf, la 22 de ani. Nu pot zice ca am pierdut TOT ce-am agonisit intr-o viata, pentruca atunci inca nu traisem O VIATA: nu cladisem o casa cu efort propriu, n-am trecut prin foc, apa ori cutremur, care sa-mi fi furat haine, masina, gard, perna…

Nu stiu cum ii aia sa pierzi tot ce ai intr-o apa. Si nu stiu ce-as putea spune unui om care trece prin astfel de situatie. (Asa cum n-as sti ce sa spun unui om ce si-a pierdut sotia, fiul, mama; as sti numai sa-l iau in brate si sa tac…)

Inundatiile din Passau/ Deggendorf, la marginea Dunarii, au fost doar la cativa kilomeri de noi. N-am apucat s-ajut fizic pe nimeni, desi sute de voluntari civili au paricipat la curatarea zonelor afectate. Firma la care lucrez a organizat o sambata de “munca in echipa”: curatare a namolului. N-am mers; era ziua puiului cel mare si imi promisesem demult ca n-am sa fac nimic special sambata aia inafara de a sta cu el… N-am fost nici macar inspirata sa fac o prajitura pentrucolegii care au lucrat, sau macar sa le fi cumparat o lada de cola/bere…

Nu stiu ce-i aia sa pierzi tot. Dar cunosc cativa oameni care au pierdut in viata TOTUL. Unii din ei de mai multe ori. Si, cei care n-au innebunit, sunt de o intelepciune dementa. Nu-i afecteaza nimic, nu se lasa coplesiti de vorbe, de fapte, de gesturi…

Nici n-are rost sa ma mai intreb de unde, Doamne, atata apa, atata namol dintr-o data?!

Nu-i treaba magarului de unde beau (p)loile apa.

sursa foto:

www.news.de

Fara titlu

Un copil cu 2 clase nu e mai prost decat altul cu doctorat. Un altul nascut in familie modesta sau saraca nu-i musai mai nefericit decat altul nascut in familie de milionari.

O relatie de 40 de ani este intr-adevar mai lunga, dar nu e neaparat mai placuta, mai fructuoasa, mai inteleapta sau mai fericita decat una de 25 sau alta de 10. La fel, o relatie cu multe pupaturi pe metru patrat nu e intotdeauna mai reusita decat alta cu o imbratisare la un deceniu.

O casa cu 10 camere nu e neaparat mai primitoare, nici mai calda decat una cu o singura camera.

6 felii de tort nu te fac mai fericit decat o singura felie, si aia impartita cu cineva drag.

Uneori nota 2 (luata "pe cinstite" pentru copiat in extemporal) e mai valoroasa decat un 9 (copiat). (In catalog nu stau insa niciodata informatii aditionala despre CUM a fost obtinuta nota respectiva.)

Un cuplu cu 7 copii n-a facut neaparat mai mult sex decat altul cu unul singur, cu doi sau cu niciunul.

O masina care circula cu 200 km/h nu ajunge intotdeauna mai repede la destinatie decat alta cu 70. (Uneori nu mai ajunge niciodata. Dar intrebarea asta nu si-o pune nimeni la ora de fizica...)

Si vorbele mint. Ooo si inca ce frumos. Atatea da-uri inseamna NU, atatea "multumesc" care suna a "luate-ar dracu'!",  atatea "ce mai faci?" cu sunet de "ma doare-n fund"...


Si vorbele mint. Si gesturile mint. Si visele mint. Si-atunci unde se gaseste adevarul?

Sursa foto:
http://www.kennedyc.com/blog/the-numbers-dont-lie/
http://sunilsairam.blogspot.de/

Despre responsabilitate

In urma cu ceva zeci de ani buni, oamenii se nasteau, cresteau si mureau intr-un cerc geografic cu raza de cativa kilometrii.  “Educatia” unui copil era responsabilitatea familiei (extinse) in care crestea, eventual a scolii/ comunitatii din care facea parte. Rezultatele unei “proaste cresteri” se faceau simtite DIRECT asupra comunitatii in care acesta crestea, imediat dupa ce copilul ajungea la varsta majoratului, a preluarii responsabilitatilor,  a hranirii propriei familii: copilul pe care-l crescusesi lenes, mincinos, nespalat te facea de ras.

In loc sa ajute, intr-un continuu gest umil de “multumesc ca m-ai crescut”, comunitatea, familia avea de dus in spate o capusa. Unfel de “cum iti asterni, asa vei dormi”. Fair, ca sa zicem asa.

Traim intr-o lume in care crestem copii si nu stim “cine se va folosi de ei” (va rog sa-mi scuzati obraznicia), “pe care continent vor trai”, “cine ii va indruma pe unde vor merge”, cine ii va lua “de suflet”, “de invatacei”, sau de ce nu “de prosti”. (Ingrijim batrani, dar nu pe-ai nostri; ai nostri sunt uitati sau ingrijiti de un strain in tarile noastre de bastina. Ingrijim nepotii cuiva, ca ai nostrisunt la mii de kilometrii distanta. Adunam de-a lungul vietii si-a perindarii cand ici cand colo,colegi noi, vecini noi, prieteni noi. Le dam si ne dau inapoi la randul lor, bunatate, bun-venit, aroganta, ajutor, ne sunt solidari sau nu. Noul grup “adoptiv” nu ne poate inlocui familia, radacinile, locul in care am crescut… dar parca zambind unei vecine in varsta ii zambesc “lu' buna”, jucandu-ma cu nepotii colegului de serviciu imi amintesc cu drag de copiii surorii mele, pe care nu-i vad cu anii…)

“Cum iti asterni” asa “vor dormi mii de oameni” ce vin in contact cu copiii tai pret de secunde, saptamani sau poate ani la rand. Reciproc, venim noi insine in contact cu mult mai multi oameni, provenind din sute de culturi diferite, crescuti de parinti normali sau dusi cu pluta, complexati, creativi, bogati sau saraci, speriati, manipulati sau manipulatori. Indiferent ca sunt soferi in autobuzul cu care circulam zilnic, medici, sau femei de serviciu, AVEM NEVOIE DE EI, depindem de ei. Avem incredere ca soferul ne duce in statie, nu o ia razna, ca medicul opereaza COMPETENT, ca femeia de serviciu curata si dezinfecteaza toaleta. Ca educatoarea isi face treaba, ca moasa isi face treaba, ca mecanicul auto isi face treaba, indiferent din ce tara provin(e).

Pe de-oparte culegem ceea ce semanam, chiar daca nu de la proprii copii. Exact cum ma port cu copiii altora se vor purta si altii cu mine. Si cu copiii mei. Pe de alta parte, mii de oameni culeg ceea ce am semanat in proprii copii... Si bune si rele.

Intr-o lume in care gura satului, traditia, bunul-gust sau legea nu prea mai au multe de zis, ramanesa ne stabilim noua insine etalonul, sa ni-l imbunatatim regulat: parinte, dascal, formator, “prieten de weekend”, “mentor de perioada scurta”, vecin, coleg, OM. Viata plateste totul inapoi. Pana la ultimul banut. Pana la ultima clipa.

Copiii strazii, copiii mei

Nu stiu, Doamne, la ce te-aigandit

cand ne-ai creat.

Era vorba, c-ai facut

O femeie si-un barbat din (acelasi?!) lut

Un fel de „ne-ai facut egali“, nu-iasa?

Cum de-am ajunsazi, unul bun, altul slut

Unul iubit, altul mandru, altul frumos,

Eu nu stiu, imi pare ca totu-i pe dos.

Sincer…

Pe unii (`ntre care-s si eu)

ma mir ca-i mai rabda asfaltul.

(Sau ne-ai facut pe unii dintr-un lut

si pe altii din altul?)

Nu stiu cum se face, dar azi

Unii ne nastem din mame, din tati cu pretentii,

cu cap

(vise de viata buna, un job, o masina, “whazap?”)

Iar altii,

nici n-au apucat sa scoata primul scancet

ca se trezesc aruncati in mirosul  de ranced.

Ori, mai bine de-atat; i-apuca durerea si foamea si friguri

in „refugee camps“ de corturi patate.

Si carpele-ziduri

formeaza “camere” unde zilnic se strang

manute, picioare si inimi ce plang.

Castiga unii-n ceas cat altii-ntr-o viata

determina unii “zafiuciar of others”

cutrei-patru cifre,

c-o tasta, c-un email, c-un rating, c-o zdreanta.

(Degeaba graita-i lui Moses-

                in munte-n Horeb?)

Am gasit poza asta deunazi pe net

Sa ma ierti ca-ti scriu, dar as vrea sa te-ntreb…

Stii, groaznic se-aseamana pruncii cei doi

(simt foamea cum doare si ochii cum fierb)

cu puii (de tigru vargat, cu parul valvoi)

Ce cresc la mine-n casa.

(Nu tu mizerie, nu tu noroi…)

Parca de cand ma stiu

Sunt mama. Nu numai celor ce-i am

cat si celor… “Altor” sa zicem asa;

mi-s ochii durere si mana balsam.

Stau asa dezorientata ca o cretina:

Oare unde e granita binelui-rau?               

Si cine falsifica lumea-n retina?

               

In fuga nebuna de ban peste ban

cum stau eu asa, priponita de-o tampla

(mananc ingetata, citesc un roman)

cand stiu ca se plange, nu vad ce se-ntampla?

Sa las totul balta? S-arunc ‘cele rochii?

Sa dau totul celor ce “n-au noroc(it)”?

Sa umblu desculta, cu parul padure

                cu pruncii la braul de grau incoltit?

Oare daca maine, toti puii de om

ar avea macar apa curata sa bea,

un pat (fara muste) s-adoarma pe el

si-o mana pe crestet sa-I mangaie lin,

am ramane “noi astia” (cu mult) mai putin?

Cate oale de supa pot face cu banii

ce-i dau pentru crème    

sa-mi mint zilnic anii?

Cati saci de porumb s-ar putea aduna

cu banii ce-arunc pentru lacul de ungii?

si cate gurite-as putea satura?

Nu pot stii, Doamne, la ce te-aigandit,

atuncea pe vremuri, cand ne-ai plamadit.

Stiu numai calumea-I intoarsa pe dos.

Cu “raul-e-bine”,  cu “susul e jos”.

N-as sti cum sa-ncep si ce pot sa fac.

Singurul lucru pe care-l mai stiu

                inchid iara ochii si iar ma prefac

ca totul e bine, “si-asa-i prea tarziu”

si bag iar dreptatea si visele-n sac…

Sursa foto:

http://new-world-order-plan.org/

La inceput a fost disperarea…

Musai sa va mai spun azi inca o poveste adevarata.

A fost o data ca niciodata o mama. Mai ca toate mamele, nesigura, vorbareata, dezorientata, (uneori chiar) pieptanata eleganta (in vis). Bajbaia in intunecimeadintre “numai-caruciorul-asta e sanatos-pentru-spatele-copilului”, “in dieta copiilor, dulciurile nu au ce cauta” etc. si comentariile celor din jur “Doamne, iti omori copiii cu  atata strictete”, “trage-l de ureche daca nu te asculta”, “parca tie nu ti-au placut prajiturile cand erai mica…”

O mama ca toate mamele, cu mii de semne de intrebare si preaputine raspunsuri, cu temeri, cu frici, cu groaza ca ceea ce face ori nu e bine, ori nu e destul, ori e prea mult… Incerca ea “s-o lase moale”; uneori chiar reusea… (Semana mama asta al dracului de tare cu mine…)

Cu toate ca baietelul nu era bolnavicios, manca orice, se juca peste tot (uneori chiar pe la prize), cu toata incercarea ei de a da copilului mancare cat-se-poate-de-sanatoasa, la un moment dat lucrurile au luat-o razna. Rau de tot. Povestea incepuse cu niste bubite inocente la incheieturile mainii drepte, care produceau atata mancarime  ca bietul copil se scarpina ore in sir…

Ca mai defiecare data, pediatrul, medicul de familie si dermatologul te iau in ras (e primul copil, de-aia esti asa panicata din orice...) “n-are nimic, si pe mine ma mananca pielea din cand in cand. Va dau o crema pe care o folosesc si eu” Toate cremele sunt apa de ploaie. Din bubite se fac rani deschise, infectate. Dupa manastanga urmeazamana dreapta.Copilul se scarpina, ziua-noaptea, mai ales cand il certi/ e iritat/ plictisit.

Am incercat zeci de tincturi, crème, unsori, propolis, lapte de capra, lapte de mama. Am schimbat regimul: cand complet vegetarian, cand vegan, cand fara dulciuri. Nimic. Plaga apare in plus la lobul urechilor si se extinde peambii obraji. Din pacate sau din fericire nu am nici o poza din vremea respectiva, darcopilul arata cam ca in poza asta… (sursa poza: http://www.homeopathy.at/)

Ajungem din nou la dermatolog. Medicul specializat in (neuro-) dermatite. Ne da o crema. Pe instructiuni scria „a nu se administra mai mult de 10 zile, mai ales NU copiilor sub 5 ani“. Am citit lista ingredientelor active (cuvantul cortison va spune ceva?! Eu vomit numai cand il aud) si efectele secundare. Multe si late. Pe jumate convinsa, incerci sa nu innebunesti mai tare decat esti nebuna deja. Si-l ungi cu crema. Ranile dispar in mai putin de 24 de ore. Te iau toti draciisi n-ai cu cine vorbi: cum dracu‘ sa-i treaca in 24 de ore? Ceva nu-i in regula. Lasi crema 2 zile de-oparte, ranile revin. Ce dracu' sa fac?

Medicului pediatru ii explici ca una, ca alta (“stiti, copilul face diaree neintrerupt…”, “in scaun se vad bucati intregi de fructe nedigerate”). Se uita omul la tine de parca ai fi o cretina ce nu stie sa-I faca bietului copil o mancare de regim?! Il indupleci sa-I faca test de scaun si de sange. Rezultatele vin: totul in regula…

Langa copilul care, mai nou 20 din 24 de ore se scarpina continuu, ai vre asa dormi, dar nu te mai prinde somnul. Iar dacate-a prins, te trezesti transpirata, iar perna de langatine e plina de sange; ranile au aparut intre timp si pe fata, iar copilul se scarpina maimult si mai mult, pana da sangele.

Ai vrea satedai cu capul de perete, sa-ti tai o mana, daca asta arajuta puiului. Nu te sperie ranile, cat faptul ca se extind, ca nu le poticontrola, ca nimeni nu stie cat o sa dureze circul asta, “oare se va vindeca vreodata?”. Si lista cu efectele secundare ale cremei-minune... (Chiar daca l-ai unge cu cortizon, asta rezolva problema numai pe moment. Cu anii, corpul se obisnuieste, iar tu ai sa fii nevoita sa-I dai otrava din ce in ce mai concentrata.  Si ce-o sa tefaci cand…?!)

Colac peste pupaza, amintirile alea… cum te-ai intors la serviciu pe cand el abea avea cateva luni, cum plangeati, tu in tramvai si el la gradinita. Cum a cazut de-atatea ori in starea aia nebuna asemenea mortii, de fiecare data pret de cateva minute surori cu vesnicia, dar niciun specialist n-a gasit nimic in neregula… Cum te-aimutat intr-o ruina in care intr-un colt e frig si in altul e praf si se repara totul (cu ritmul melcului ca bani de altceva nu ai, iar credite te-ai incapatanat sa iei) iar copilul n-are nici pace nici loc sa se joace (asa cum ai visat candte-ai mutat din cutia de chibrituri in care locuiai inainte): afara ploua zi si noapte, gradina din fata casii nu mai poate fi folosita ca loc de joaca. La plimbare nu poti iesi pe ploaie; copilul celalalt abea are 7 luni. O sa-l imbolnavesti (sau nu?!). Si ce-o sa te faci cu atatea haine ude? Unde dracu' sa le usuci, can dsi cu alea care MUSAI trebe spalate nu le poti usca la timp…Cand  in sfarsit iesi la plimbare, n-ai timp sa vezi nimic in jur. Abea apuca un copil sa maraie ca incepi sa tipi ca o disperata, sa taca dracului din gura… Nu vezi nici c-a venit toamna, nici cum danseaza frunzele. Vezi numai mere cazute din pom, pe care n-apuci sa le faci marmelada, asa cum ti-ai planuit candte-ai mutat (n-apuci nici sa le-aduni macar pe cele stricate si sa le-arunci la gunoi, ca arata ca dracu' gradina)

…Exista perioade in viata -macar in weekendcand- cand te trezesti dimineata, –daca vrei, daca nu, nu. Cand daca n-ai chef (sau n-ai putere) nu faci mancare nici curatenie saptamani la rand. Dupa care, esti din nou cea de dinainte (ai bateriile incarcate cum s-ar zice), viata isi reia ritmul normal pentru cateva luni/ cativa ani…

…Acum insa…trebuia sa functionez: alaptezi de 3-4 ori pe noapte, te trezesti (la 4) mai obosita decat te-ai pus in pat. Faci focul culemne in 2 sobe si te pui inapoi in pat. Dupa ce se mai linistesc gandurile, intr-untarziu, te ia din nou somnul. E 6:30, ceasul suna din nou. Trezeste-te si pregateste puiul cel mare de gradinita. Daca ai noroc, in casa e caldut. Daca focul nu s-a pornit (bine), lemnele sunt inca nearse, iar in casa ai 15 grade la nivelul ochilor si 5 pe podea. Un vis, ce mai! Nu de alta, da’ puiul cel mic vrea sa umble musai in 4 labe prin casa, de cum se trezeste…

Disperata,  caut pe net si gasesc ca unii pacienti cu boala similara au gasit alinare/ vindecare pe la medici ciudati cu medicina naturista. Caut medic in zona, incepe analizele/ terapia, primesc un brat de suplimente nutritive menite sa restabileasca echilibrul in intestinul gros, grav afectat. La preturi care te ustura. Mi-e frica de medic (nu e medic, e o fosta doamna educatoare, care a facut un curs de vreo 3 ani ca sa aiba voie sa practice meseria asta), mi-e frica de terapie (daca-l imbolnaveste si mai tare?), mi-e frica sa dau inapoi. Imbunatatiri minore, dar nu de azi pe maine, ci abea dupa cateva luni... Intr-un tarziu, tipa respectiva s-a hotaratsa ne faca si analize de sange. 4 lucruri au iesit la iveala, cum ca nu le-ar tolera in alimentatie: lapte, faina de grau, alune de pamant si telina. Din prima zi de regim, imbunatatiri majore. Intr-o saptamana ranile au disparut de tot…Reapar din cand in cand, pana in ziua de astazi in cazul in care, pret de o infulecatura, din greseala sau voit, NU TINE REGIM.

PS

“Cel mai mult” te ajuta in momente critice comentariile celor din jur… “copilul e stresat”… Si denumire abolii NEURODERMITA (cand "neuro" te  duce cu gandul exact acolo unde nu-I necesar…)

Competitia mea cea de toate zilele

- Uite, inghetata mea e mai mare decat a ta; tu ai mancat prea repede... haha
- Maaaaaaaaaaamiiiiiiiii, Moses o zis...
- Lasa-l mai Moses in pace, de doua zile are febra, te rog, nu-l mai fa sa maraie...



- Io mai am doua bomboane si tu numai unaaaaaaaaaa
- Mami, Maji mai are...
- Bagati mai bomboanele alea in gura, sa nu va mai aud!
- Pai cum, toate? Da' tati o zis...
- In secunda asta le-ati bagat in gura si-am terminat! Mai vedeti bomboane la craciun...


- Mami, Moses are umbrela verde cu broscute si io numai cu pestisori... Si io vreau cu broscute...
- Ha ha, io am si tu nu-u!
- Lasa mama, nu-i frumoasa aia cu pesti, ce are?
- Ba da, ii frumoasa, da' nu asa de frumoasa ca a lui Moses (adeseori, unul din ei are "noroc", si o mai si ia pe cocoasa de la celalalt)
Negociem 2 Minute, timp in care incerc sa explic ca si pestii si broscutele tot in apa traiesc, etc., rahaturi care linistesc unul din pui cam 20 de secunde (de ce naiba am inceput discutia cand oricum nu ne aduce nici un folos?).
- Gata, le arunc amandoua pe geam!
- Nuuuuuu, da' de ce sa le arunci?
- Pai niciodata nu sunteti multumiti... Le arunc pe geam si gata, nu mai are niciunul nimic, va jucati din nou frumos si se face liniste
- Da' bine mami, si daca maine ploua, cu ce mergem la gradinita?


- Maaaaamiiiii, Moses o zis "haha" ca pantalonii mei is rupti in genunchi si ai lui nu

- Ok, uite, hai sa-ti pun un petec sa nu mai fie rupti. Vrei petec in forma de minge?

- Daaaaaaaaaaaaa, Moses, mami imi pune petec in forma de minge si tie nu-u!

- Maaaaaaaaamiii, da' de ce numa' el primeste petec si io nu?

Cutare are ghiozdan mai frumos, cutare e mai rapid la fuga, si io vreau bicicleta cu Spiderman ca Ionut, Mami asa-i ca si tricoul meu e frumos? Da' de ce  numai el primeste sirop din-ala bun (de tuse!!) si io nu?... Etc., etc., etc. 

Cel mai "frumos" e cand amandoi plang sau vorbesc de-odata, cand nimeni nu mai are rabdare sa-l lase pe celalat sa vorbeasca. Ai vrea sa spui, sa linistesti, sa explici. Da' cui, tata, ca nimeni nu aude...

..........................................................................................

Daca s-ar face un campionat de "cearta" copiii mei ar castiga mondialele, v-o spun cu mana pe inima. Reusesc sa se certe din orice, pana si atunci cand au AMANDOI in manuta lucruri identice!

Vi se pare cunoscut scenariul?

Ajutooooooooooooooooor!

Ti s-a facut un bine, scrie pe piatra. Ai facut un bine, scrie pe nisip

Cu cativa ani in urma, ne-am mutat din marele Stuttgart departe-departe, intr-un satuc la poalele munilor. La inceput, sotul era plecat de-acasa cu saptamanile, iar eu eram acasa cu copiii. Casa in care stateam era mai mult ruina decat casa, faceam foc cu lemne, mi-era frica, frig, copiii erau mici; complicat. 

Unii din vecini s-au comportat cu noi foarte prietenos, altii, sceptici, reci, intorceau spatele daca voiai sa-i saluti. Ma rog, fiecare cu treaba lui. 

Odata am observat ca cineva ne scoate gunoiul la poarta, cu o zi inainte de a veni masina de gunoi. M-am gandit ca nu vad  bine, dar lucrurile se repetau in mod regulat. Ma ajuta foarte mult treaba asta, ca eu cu gandul sa nu las focul in sobe sa se stinga, sa nu uit sa dau zapada, sa nu uit o hartie sau alta ce trebuia urgent trimisa, ba la un oficiu ba la altul, uitam de gunoi si ramaneau tonele pline saptamani intregi...

Intr-o vreme, m-am gandit sa stau sa pazesc cine e omul ala cu suflet asa de mare, ca ne ajuta fara sa spuna o vorba. Dar n-am reusit sa gasesc pe nimeni. Poate venea tocmai cand puneam copiii la amiaz la somn? Sau dimineata inainte de 7? Intr-un tarziu l-am vazut: un om cam de 45-50 de ani, mic de statura, cu sindromul Down. Mergea prin sat si scotea tonele de gunoi ale multora, nu numai ale noastre. Am fugit sa-i multumesc. S-a bucurat. Vorbeste rau, ma intreaba cati ani au copiii, vorbim despre vreme...

Peste mult timp aveam sa aflu ca omul asta e fiul celei mai bogate familii din sat. Nu face treaba asta din lipsa de bani, nici din lipsa de atentie. Ci asa, pentru a fi si el folositor cuiva...

Stau si ma intreb... pe lumea asta multe lucruri sunt masurabile: banii, numarul de diplome acumulate, anii (varsta), averile, ba chiar si unele tipuri de inteligenta matematica si logica.  Asa se face ca omul cu x+1 case e mai respectat decat cel cu x case, scolarul de nota 10 e mai laudat decat cel cu nota 9, copilul cu 3 bicilete e mai admirat decat cel cu una singura (sau decat cel care nu are nici una) si asa mai departe. O ierahie ciudata a lucrurilor masurabile.

Dar lucrurile "nemasurabile" sau cele bune facute in ascuns, cine le rasplateste? Cine le ierarhizeaza, cine le respecta asa cum ar merita?

despre prostie...

https://www.youtube.com/watch?v=9d6K_m3fDo0

Iti multumim Doamne pentru toate cate ni le-ai dat si ni le dai, dar mai ales pentru tot ce nu mi-ai dat!

N-am stiut niciodata sa ma rog asa cum se roaga sfintii, din tot sufletul.  Am incercat tot soiul de "retete"-rugaciuni gata scrise de altii, le-am repetat pe fiecare in parte cate o vreme dupa care le-am abandonat. Spre rusinea mea, nici astazi nu stiu sa ma rog cum ar trebui. 

Macar am invatat sa las de-oparte rugaciunile cu "Doamne ajuta-ne sa..." pentru ca n-au nici un sens. E mult mai cuprinzator "faca-se voia Ta"... Exista totusi momente in care strig in mine "Doamne, Doamne!" in disperata cerere de ajutor: asta in clipele cand imi tin copilul lesinat in brate si am ajuns la limita neputintei. Secunda aia in care, chiar daca chemi un doctor nu-ti mai ajuta la nimic. Acolo numai Dumnezeu are loc...

Am vazut o data o femeie rugandu-se, in numele nostru al tuturor, la noi in casa, inainte de masa. A fost o rugaciune simpla, scurta, fara fandoseli. Femeia avea atata tensiune in voce, cu respiratia intretaiata de efort, si fiecare cuvant suna ca o povara imensa dusa in spate. (Aflasem mai tarziu ca femeia ramasese vaduva de tanara si a trebuit sa creasca si sa tina la scoala 3 copii intr-o tara fara sistem social. Oare asta sa-i fi fost secretul?)

N-am stiut niciodata sa ma rog asa cum se roaga sfintii, din tot sufletul. Dar nici n-am trecut prin incercarile lor, ca sa ajung la asa o intelepciune.