Sa iert ca un copil. Si asta fara sa fiu naiv(a).
Sa fiu meticuloasa ca bunica. Fara sa enervez cu tempo-ul meu de melc.
Sa vorbesc in pilde -putine si cu sens adanc- asa ca un mosu' ce statea la umbra din fata casei, duminica. Fara sa repet pildele, ca si asta enerveaza.
Sa fiu harnica, dar umila, asa cum e Marcela, fosta mea colega din generala (singura din clasa a carei parinti aveau studii universitare; dar ea nu facea caz de asta). Fara sa fiu lasata balta de atatea ori de asa-zisele prietene...
Sa fiu originala, amuzanta si atoate-stiutoare ca Parintele Camil Peteu de la Biserica Bob din Cluj. Fara sa fiu trimis(a) in exil de catre mai-marii mei, de ciuda ca adun biserica plina (mai ales cu studenti ce iau notite!!!) la predici.
Si spontana ca domnul Petri, fostul meu diriginte din liceu. Ca el "ne tragea palme" si ne deschidea ochii, ba cu o figura, ba cu alta. Fara sa fiu dezamagita de proprii elevi.
Sa fiu lucida ca sora-mea Rodi cand e vorba de bani, finante, impozite. Si ca proful de fizica -la capitolul "de ce?". Fara sa le vorbesc oamenilor prea tarziu sau prea devreme.
Sa fiu frumoasa, buna manipulatoare si spiritula ca mama, fara sa permit durerii sa ma imbatraneasca mult, mult prea devreme.
Sa fiu calm(a) ca barbatu-meu, fara sa fiu luat(a) de pro(a)st(a).
Sa fac prajituri asa bune ca Simo, tot asa, fosta colega de liceu. Si sa biruiesc problemele de sanatate ale copiilor tot ca ea. Fara sa-mi dea lacrimile cand vorbesc...
Sa fiu optimista ca vara-mea, Laura. Fara sa ma ascund dupa deget cand iau decizii de om matur.
Sa fiu prietenoasa cu toata lumea -mai ales cu clientii- ca tata. Fara sa ma enervez asa des -paradoxal, nu?!- pe cei din casa...
Sa fiu tacuta, frumoasa si cuminte ca Vero, fosta colega din liceu, pe care o invidiam de moarte (n-o sa recunosc asta niciodata).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu