De doua saptamani, mami ma duce la kinda-aten (kindergarten). Si era asa fumos acolo - multi copii, sukelii (jucarii), ne jucam si pe-afara...- ca ma apucam de pans (plans) cand venea mama sa ma ia acasa. Iara lui mami, ii crescuse deja peptul de mandrie, cum ca eu, puiul ei, nu-s ca restu' puilor: plangacios, mamos, rasfatat.
De cateva zile, cand ajung eu si mami la la kinda-aten inca nu e nici un copil, numai cate o educatoare. Si eu pang (plang) si veau la mami in basi (in brate). Si mami imi ordona sa tac, asa ca imi inghit lacrimile. Ma jur ca nici sa ma ridic din pat dimineata nu-mi vine, nici sa mergem la brutarie sa luam cov-gei (covrigei). Nici masinute, nici sukelii nu viau. As manca -voluntar- tone de miere, desi nu ma mai doare gatul, as dormi 14 ore in loc de zece -desi pana de curand ii trezeam pe toti dimineata devreme ca nu mai aveam chef de somn- nu mai vreau nici sa clapaiesc pe tastaura -lucru pentru care ZILNIC luam bataie.
Viau acasa, cu mami, numai atata vreau. Asta nu poate fi un cap de lume, ca doar pana nu demult eram acasa... Da' ea disperata "gata, nu mai plange!" si pleaca. Poate daca ar sta doua minute pe ganduri, m-ar duce din nou acasa... Da' mami cand e disperata, nici sa cujete n-are timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu