Trezeste-te!

Suna ceasul la 5. Bebe s-a trezit azi-noapte de trei ori... As mai dormi pana la 9, amu-i musai sa ma trezesc.

N-apuc niciodata sa fac cate trebuiesc facute dimineata... Lunea imi permit inclusiv un dus. Vinerea ma bucur daca am apucat sa ma spal pe dinti...

Trezeste-te! Trezeste-te! Copiii buimaci ar vrea si ei sa mai doarma. Nu, nu pana la 9, dar macar pana la 7...
Ne imbracam, mancam (daca?!), vorbim intre noi. Imbraca-te o data! Mama lui de papuc inca... Unde-i painea? Mere mi-ai pus? Taci din gura ca-mi uit ce mai trebuia sa fac... Mi-ai semnat hartia? iar ma cearta doamna...

La 7 punct i-am aruncat la gradinita. Unul din ei plange, altul e bucuros. Nu mai plange, Magi, haide cu doamna, mami tre sa mearga la servici! Cine dracu a inventat serviciul?!

Conduc si plang. N-am gasit inca o varianta mai buna, asa ca tre sa merg inainte. Uneori am norocul sa ascult cate o melodie frumoasa la radio si-atunci plang si mai tare...

Din cand in cand, oameni imi fac cu mana sa opresc. Ei, dac-or fi criminali, asta e! Buna dimineata, suflet frumos. Multumesc ca te-ai oprit sa ma iei... lumea se uita la mine ca la urs. Lasa ca nu-i chiar asa. Uite, azi e soare. Daca ploua afara, te lua cineva inaintea mea. Nu, cand ploua nu ma ia nimeni (zambeste si vad ca are un dinte lipsa in fata). Ca le murdaresc masina. Imi vine sa pun frana si sa-mi dau cu capul de volan: chiar aici am ajuns cu egoismul?  Unde sa te duc? Unde mergi? Lasa, zi unde mergi ca te duc... La revedere si sa nu uiti: zambeste!

Ajung la serviciu 10 minute mai tarziu decat de obicei. Si ca sa nu dau de banuit am sa stau 30 de minute in plus. Mie mi s-a dat o sansa, nu-mi permit sa-mi bat joc de ea. La dracu cu sansele, unde mi-s copiii? Si cand o sa-i vad din nou? O sa planga tot asa si maine?

Trezeste-te, Elena, e ora 5 dimineata!

Genitiv de suflet

“Copiii tai nu sunt copiii tai.
Ei sunt fiii si fiicele vietii care tanjesc dupa ea insasi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine,
Si desi ei sunt cu tine, totusi ei nu-ti apartin.
Poti sa le dai dragostea ta, dar nu si gandurile tale,
Pentru ca ei au propriile lor ganduri.
Poti sa le adapostesti trupurile, dar nu si sufletele,
Pentru ca sufletele lor locuiesc in casa viitorului,
Pe care tu n o poti vizita, nici macar in visele tale.
Te poti lupta sa fii ca ei, dar nu incerca sa-i faci ca tine
Pentru ca viata nu zaboveste in ziua de ieri.
Tu esti ca arcul din care copiii tai pleaca ca niste sageti vii.”

Kahlil Gibran

Draga doamna invatatoare, (ne dam doctoratul inca din clasa intai?)

va iubesc inainte de a va cunoaste. Inainte de a sti cum va cheama, inainte de a sti daca o sa va fiu  simpatic sau nu. Repet cu mami in fiecare zi fraza: "la scoala trebuie sa fim atenti", cu speranta ca poate-poate o sa chiar reusim. Pana si fratiorul meu mai mic repeta cu noi;  scoala nu e o gluma.  O sa ne straduiesc sa imi iau rolul de elev de clasa intai foarte in serios, cu tot "trendul" modern potrivit caruia scoala e de rahat, noi suntem niste genii laudate pentru orice basina, iar dascalii sunt niste looseri. 

Draga doamna invatatoare, am si eu in semn de intrebare: de cateva zile, mami umbla innebunita de la magazin la magazin cu o lista interminabila in mana (pe lista sunt zeci de lucruri ce-mi trebuiesc la inceput de an): caiete (7, fiecare de alt fel?!), dosare (A3 A4 si alte lighioane), foarfeci (doua?!), lipiciuri, mape, papuci de casa?!, ascutitori,  carioci, plastelina, foi colorate transparente si opace... (Astea pe langa strict necesarul ghiozdan, trening, incaltari de sport, stilou, creioane colorate, si muuulte altele)

Eu am sa vin zilnic la scoala, dar in medie avem 3,5 ore de curs pe zi. Asta din Septembrie pana in Iulie. Exclus Sambata, Duminica si vacantele. Chiar  e nevoie de tot arsenalul asta pentru a invata sa scriu 36 de litere si a socoti pana la 10? O sa apuc sa folosesc 10% din ele in clasa intai?

Mami ar da o lege: 

Obligatoriu in clasa intai: bunul simt si 5 Euro pe saptamana cu care sa va cumparam cele mai frumoase flori posibil!

Cum pierzi cand pierzi?

(Articolul asta  a fost scris in 2013, pe cand unele orase de la malul Dunarii au fost inundate...)

Am pierdut de cateva ori in viata, dar n-am pierdut cine stie ce –fizic vorbind- ca n-am avut prea mult. Punctul de varf, la 22 de ani. Nu pot zice ca am pierdut TOT ce-am agonisit intr-o viata, pentruca atunci inca nu traisem O VIATA: nu cladisem o casa cu efort propriu, n-am trecut prin foc, apa ori cutremur, care sa-mi fi furat haine, masina, gard, perna…

Nu stiu cum ii aia sa pierzi tot ce ai intr-o apa. Si nu stiu ce-as putea spune unui om care trece prin astfel de situatie. (Asa cum n-as sti ce sa spun unui om ce si-a pierdut sotia, fiul, mama; as sti numai sa-l iau in brate si sa tac…)

Inundatiile din Passau/ Deggendorf, la marginea Dunarii, au fost doar la cativa kilomeri de noi. N-am apucat s-ajut fizic pe nimeni, desi sute de voluntari civili au paricipat la curatarea zonelor afectate. Firma la care lucrez a organizat o sambata de “munca in echipa”: curatare a namolului. N-am mers; era ziua puiului cel mare si imi promisesem demult ca n-am sa fac nimic special sambata aia inafara de a sta cu el… N-am fost nici macar inspirata sa fac o prajitura pentrucolegii care au lucrat, sau macar sa le fi cumparat o lada de cola/bere…

Nu stiu ce-i aia sa pierzi tot. Dar cunosc cativa oameni care au pierdut in viata TOTUL. Unii din ei de mai multe ori. Si, cei care n-au innebunit, sunt de o intelepciune dementa. Nu-i afecteaza nimic, nu se lasa coplesiti de vorbe, de fapte, de gesturi…

Nici n-are rost sa ma mai intreb de unde, Doamne, atata apa, atata namol dintr-o data?!

Nu-i treaba magarului de unde beau (p)loile apa.

sursa foto:

www.news.de

Fara titlu

Un copil cu 2 clase nu e mai prost decat altul cu doctorat. Un altul nascut in familie modesta sau saraca nu-i musai mai nefericit decat altul nascut in familie de milionari.

O relatie de 40 de ani este intr-adevar mai lunga, dar nu e neaparat mai placuta, mai fructuoasa, mai inteleapta sau mai fericita decat una de 25 sau alta de 10. La fel, o relatie cu multe pupaturi pe metru patrat nu e intotdeauna mai reusita decat alta cu o imbratisare la un deceniu.

O casa cu 10 camere nu e neaparat mai primitoare, nici mai calda decat una cu o singura camera.

6 felii de tort nu te fac mai fericit decat o singura felie, si aia impartita cu cineva drag.

Uneori nota 2 (luata "pe cinstite" pentru copiat in extemporal) e mai valoroasa decat un 9 (copiat). (In catalog nu stau insa niciodata informatii aditionala despre CUM a fost obtinuta nota respectiva.)

Un cuplu cu 7 copii n-a facut neaparat mai mult sex decat altul cu unul singur, cu doi sau cu niciunul.

O masina care circula cu 200 km/h nu ajunge intotdeauna mai repede la destinatie decat alta cu 70. (Uneori nu mai ajunge niciodata. Dar intrebarea asta nu si-o pune nimeni la ora de fizica...)

Si vorbele mint. Ooo si inca ce frumos. Atatea da-uri inseamna NU, atatea "multumesc" care suna a "luate-ar dracu'!",  atatea "ce mai faci?" cu sunet de "ma doare-n fund"...


Si vorbele mint. Si gesturile mint. Si visele mint. Si-atunci unde se gaseste adevarul?

Sursa foto:
http://www.kennedyc.com/blog/the-numbers-dont-lie/
http://sunilsairam.blogspot.de/

Despre responsabilitate

In urma cu ceva zeci de ani buni, oamenii se nasteau, cresteau si mureau intr-un cerc geografic cu raza de cativa kilometrii.  “Educatia” unui copil era responsabilitatea familiei (extinse) in care crestea, eventual a scolii/ comunitatii din care facea parte. Rezultatele unei “proaste cresteri” se faceau simtite DIRECT asupra comunitatii in care acesta crestea, imediat dupa ce copilul ajungea la varsta majoratului, a preluarii responsabilitatilor,  a hranirii propriei familii: copilul pe care-l crescusesi lenes, mincinos, nespalat te facea de ras.

In loc sa ajute, intr-un continuu gest umil de “multumesc ca m-ai crescut”, comunitatea, familia avea de dus in spate o capusa. Unfel de “cum iti asterni, asa vei dormi”. Fair, ca sa zicem asa.

Traim intr-o lume in care crestem copii si nu stim “cine se va folosi de ei” (va rog sa-mi scuzati obraznicia), “pe care continent vor trai”, “cine ii va indruma pe unde vor merge”, cine ii va lua “de suflet”, “de invatacei”, sau de ce nu “de prosti”. (Ingrijim batrani, dar nu pe-ai nostri; ai nostri sunt uitati sau ingrijiti de un strain in tarile noastre de bastina. Ingrijim nepotii cuiva, ca ai nostrisunt la mii de kilometrii distanta. Adunam de-a lungul vietii si-a perindarii cand ici cand colo,colegi noi, vecini noi, prieteni noi. Le dam si ne dau inapoi la randul lor, bunatate, bun-venit, aroganta, ajutor, ne sunt solidari sau nu. Noul grup “adoptiv” nu ne poate inlocui familia, radacinile, locul in care am crescut… dar parca zambind unei vecine in varsta ii zambesc “lu' buna”, jucandu-ma cu nepotii colegului de serviciu imi amintesc cu drag de copiii surorii mele, pe care nu-i vad cu anii…)

“Cum iti asterni” asa “vor dormi mii de oameni” ce vin in contact cu copiii tai pret de secunde, saptamani sau poate ani la rand. Reciproc, venim noi insine in contact cu mult mai multi oameni, provenind din sute de culturi diferite, crescuti de parinti normali sau dusi cu pluta, complexati, creativi, bogati sau saraci, speriati, manipulati sau manipulatori. Indiferent ca sunt soferi in autobuzul cu care circulam zilnic, medici, sau femei de serviciu, AVEM NEVOIE DE EI, depindem de ei. Avem incredere ca soferul ne duce in statie, nu o ia razna, ca medicul opereaza COMPETENT, ca femeia de serviciu curata si dezinfecteaza toaleta. Ca educatoarea isi face treaba, ca moasa isi face treaba, ca mecanicul auto isi face treaba, indiferent din ce tara provin(e).

Pe de-oparte culegem ceea ce semanam, chiar daca nu de la proprii copii. Exact cum ma port cu copiii altora se vor purta si altii cu mine. Si cu copiii mei. Pe de alta parte, mii de oameni culeg ceea ce am semanat in proprii copii... Si bune si rele.

Intr-o lume in care gura satului, traditia, bunul-gust sau legea nu prea mai au multe de zis, ramanesa ne stabilim noua insine etalonul, sa ni-l imbunatatim regulat: parinte, dascal, formator, “prieten de weekend”, “mentor de perioada scurta”, vecin, coleg, OM. Viata plateste totul inapoi. Pana la ultimul banut. Pana la ultima clipa.

Copiii strazii, copiii mei

Nu stiu, Doamne, la ce te-aigandit

cand ne-ai creat.

Era vorba, c-ai facut

O femeie si-un barbat din (acelasi?!) lut

Un fel de „ne-ai facut egali“, nu-iasa?

Cum de-am ajunsazi, unul bun, altul slut

Unul iubit, altul mandru, altul frumos,

Eu nu stiu, imi pare ca totu-i pe dos.

Sincer…

Pe unii (`ntre care-s si eu)

ma mir ca-i mai rabda asfaltul.

(Sau ne-ai facut pe unii dintr-un lut

si pe altii din altul?)

Nu stiu cum se face, dar azi

Unii ne nastem din mame, din tati cu pretentii,

cu cap

(vise de viata buna, un job, o masina, “whazap?”)

Iar altii,

nici n-au apucat sa scoata primul scancet

ca se trezesc aruncati in mirosul  de ranced.

Ori, mai bine de-atat; i-apuca durerea si foamea si friguri

in „refugee camps“ de corturi patate.

Si carpele-ziduri

formeaza “camere” unde zilnic se strang

manute, picioare si inimi ce plang.

Castiga unii-n ceas cat altii-ntr-o viata

determina unii “zafiuciar of others”

cutrei-patru cifre,

c-o tasta, c-un email, c-un rating, c-o zdreanta.

(Degeaba graita-i lui Moses-

                in munte-n Horeb?)

Am gasit poza asta deunazi pe net

Sa ma ierti ca-ti scriu, dar as vrea sa te-ntreb…

Stii, groaznic se-aseamana pruncii cei doi

(simt foamea cum doare si ochii cum fierb)

cu puii (de tigru vargat, cu parul valvoi)

Ce cresc la mine-n casa.

(Nu tu mizerie, nu tu noroi…)

Parca de cand ma stiu

Sunt mama. Nu numai celor ce-i am

cat si celor… “Altor” sa zicem asa;

mi-s ochii durere si mana balsam.

Stau asa dezorientata ca o cretina:

Oare unde e granita binelui-rau?               

Si cine falsifica lumea-n retina?

               

In fuga nebuna de ban peste ban

cum stau eu asa, priponita de-o tampla

(mananc ingetata, citesc un roman)

cand stiu ca se plange, nu vad ce se-ntampla?

Sa las totul balta? S-arunc ‘cele rochii?

Sa dau totul celor ce “n-au noroc(it)”?

Sa umblu desculta, cu parul padure

                cu pruncii la braul de grau incoltit?

Oare daca maine, toti puii de om

ar avea macar apa curata sa bea,

un pat (fara muste) s-adoarma pe el

si-o mana pe crestet sa-I mangaie lin,

am ramane “noi astia” (cu mult) mai putin?

Cate oale de supa pot face cu banii

ce-i dau pentru crème    

sa-mi mint zilnic anii?

Cati saci de porumb s-ar putea aduna

cu banii ce-arunc pentru lacul de ungii?

si cate gurite-as putea satura?

Nu pot stii, Doamne, la ce te-aigandit,

atuncea pe vremuri, cand ne-ai plamadit.

Stiu numai calumea-I intoarsa pe dos.

Cu “raul-e-bine”,  cu “susul e jos”.

N-as sti cum sa-ncep si ce pot sa fac.

Singurul lucru pe care-l mai stiu

                inchid iara ochii si iar ma prefac

ca totul e bine, “si-asa-i prea tarziu”

si bag iar dreptatea si visele-n sac…

Sursa foto:

http://new-world-order-plan.org/