vineri, 28 iunie 2013

Nuliat…





In camera suprapopulata, adulti -inghesuiti pe scaune si pe fotolii- discuta aprig cu si despre musafirii nou-veniti.

Pe covorul caramiziu de pe jos, copiii stau cuminti si vorbesc in soapta.

O fetita cuminte, cu parul tuns scurt si bucatele de paie uscate in urechi, in loc de cercei, ma priveste rusinoasa de cate ori stam impreuna. Ar zice, ar veni la mine, m-ar intreba, dar n-avem nici o limba comuna… Sta de-oparte si admira, cand lumea, cand dialogul… oare intelege macar crampeie din ceea ce se vorbeste in casa?

In oglinda ochilor negri de soricel cuminte, se citesc rabdarea, semnele imense de intrebare a foamei de ieri si de azi, nedumerirea unui actor ce joaca neputincios in viata si scenariul altora. E interminabil filumul dureros ce ruleaza neintrerupt in cei 6-7 anisori cati ii are… si nemarginita speranta ca maine, mami va avea un ban in plus cand vine acasa.

“Nuliat, adu o oala cu apa!”, “Nuliat, curata cartofii astia”, “Adu-l pe Raihan si spala-l pe maini”, “Beka a adormit pe covor in living. Du-l la buni in pat” … Tacuta, urmeaza sfioasa toate comenzile... N-am auzit-o sa spuna niciodata NU. Copiii de varsta ei, care vorbesc deja cursiv engleza, merg la scoli private. Pentru ai ei, pana si scoala „de stat“ la care merge ea, e foarte scumpa. Scoala de fapt nu costa nimic, dar papucii, caietele, caserola umpluta zilnic cu mancare, termosul cu ceai, toate costa bani.

Pe tatal ei nu l-am vazut decat de doua ori, seara, abea trezit si gata de mers la… un pahar “cu baietii“. Din cate am inteles, castiga exact atat cat bea. Uneori un pic mai putin, si-atunci perchezitioneaza geanta nevestei, in care fiecare banut e numarat si planuit pentru supravietuire, maine.

Mama ei, inalta si supla, curata zilnic zarzavaturi, pe o leafa de mizerie, in curteaunui hotel dim cartier. (E ciudat cum foamea si neajunsurile pot face unele femei sa radieze fericire…). N-are voie sa ne cheme la ei in camera. Iar in camera de zi, sau in curte, unde stau musafirii, n-are voie sa apara; cu ceva luni in urma s-a paruit la figurat cu mama soacra…

Uneri copiii fug in curtea din spate si se joaca fotbal pana se incinge mingea de carpe. Nuliat nu pleaca niciodata; sta si ne priveste tacuta. Uneori sta ore in sir printre noi, cuminte, intr-un colt, ca sa nu deranjeze pe nimeni. Numai obisnuitele comenzi, aparute scurt si taios din cand in cand, ii taie “filmul” cu musafirii…

Intr-o zi a prins curaj. A venit la mine, a murmurat ceva cu ochii atintiti la mine si-mi astepta reactia… Io stau blocata; arata ca un om mare care-si descarca sufletul. Dar din murmurul ala n-am inteles nimic. Fetita, vizibil rusinata, repeta intrebarea. Ma uit la ea, mai uit la fata mai marisoara de langa mine, tulburata. Nuliat ma intrebase ceva misterios, greu, existential…

Sorry, Maria, what is Nuliat saying?

She asked: “auntie, can you buy me a dolly?” She wants a dolly, Elena.

Copilul asta de cativa anisori n-avea nici macar o papusa

Dolly… m-am trezit mururand ca trezita dintr-un vis urat… Maria, do you know where we can buy a dolly?

Yes, on the market in Kizungu

Can you come with me and help me search one?

Yes, but we need to finish the lunch first



In piata zeci de tarabe, sute de gura-casca. Legume, sweet potatoes, matoke, fenee, avocado, rosii, fasole pastai stateau tolanite la soare si asteptau cumparatori. Un baiat vinde tot soiul de treburi agatate pe-un fel de panou pe care-l ridica in soare. Nu ne place papusica lui ca n-are nici 10 cm. Sa cautam ceva mai serios. Ajungem intr-o camera in care o femeie si-a amenajat un fel de second-hand cu jucarii. Doua lazi imense, cam 3-4 metrii cubi de jucarii de plus. Nici o papusa…

Sorry, Nuliat, we didn’t find any dolly today. We keep on searching tomorrow, ok? Copila a pus ochii in pamant…si- a murmurat: Ooookkeee…

Am cautat si-n zilele urmatoare, nimic. Cu timpul am uitat complet de ea. Oricum banii ramasi de cheltuiala pana la intoarcere imi erau numarati. Si era musai sa cumpar (ce ironie!) suveniruri celor de-acasa.

De la niste musafiri, Nuliat a primit o pereche mica de cercei de argint; deosebit de frumosi cerceii, cu pietricica albastra. Toata lumea se simte datoare de un comentariu mic: “vai ce frumosi”, “ai spus multumesc?” “auzi, a zis buni ca sunt chiar de-adevaratelea din argint…”, “Ai grija de ei, nu cumva sa ti-I fure la scoala!”



Nuliat n-avea nevoie de haine, de cercei, de comentarii. (Si nici Europa n-avea nevoie de suveniruri in cos-de-gunoiul, si-asa plin varf…) N-as fi putut sa-i ofer nici tata responsabil, nici scoala ori mancare mai buna. Dar o papusa, o papusa ar fi trebuit sa-I fi luat… (“If you can not feed the whole world, just start by feeding a single person”) Cred ca m-asteapta si azi, cuminte, pe banca veche de lemn, din curte, iar ochii de ingeras cuminte, cer unui muritor de rand un nimic esential... Auntie, can you buy me a dolly?





luni, 13 mai 2013

Daca nu vrei si nu vrei si nu vrei sa stergi geamuri, intreaga natura te ajuta; inclusiv progeniturile

Sambata asta musai sa sterg geamurile. Musai!

Am tot amanat; ba a plouat, ba a nins, ba au inflorit toti pomii si e plin de polen lipicios peste tot. Intre timp, zeci de paianjeni, mai mari sau mai mici, si-au facut cuibusor de nebunii pe la colturi… Ca sa fie meniul complet, membrii minori ai tribului au pictat cu manutele floricele frumoase de sos, ulei, creme, vaselina, acuarele… original finger painting, ce sa zic. Aproape ca nu mai am nevoie de perdele; nu se mai vede „de-afara-n casa“ …


Doua lucruri, in paranteza:

Unu: nu m-am nascut cu obsesia/ pasiunea curateniei. Musai sa mananc din farfurie curata, pe masa curata. Si musai sa fie toaleta curata. (Asta e un lux ce mi-l permit zilnic). Restu’ e… “nice to have”

Doi: imi place muuult sa joc teatru. Numai rolul lui Sisif mi se pare penibil de tot. Doamne fereste sa dai cu mopul pe jos prin casa; in max 30 minute “s-a varsat” cu siguranta un pahar de suc, o farfurie cu supa si una cu pilaf, a intrat unul cu noroi/ nisip samd. Asa se face ca… “il joc” pe bietul Sisif NUMAI cand imi raman sosetele incleiate in podea…


Acuma zic, gata. Daca nu le fac azi, nu mai apuc sa le fac. Sambata am musafiri. (Azi as fi avut un chef nebun de calcat haine. Aaaah ce miros frumos cand dai cu fierul incins pe bumbac… ok, daca gat geamurile, BONUS: am voie sa calc doua-trei haine). Casa e cum e: n-apuc sa renovez o ruina intr-o saptamana; nu e timp. (Adica timp ar fi, da’ nu-s bani.) Da’ sa nu speriu de tot bietii crestini nevinovati; macar sa-i astept cu podele curate (asta pot s-o fac vineri seara). Si cu geamuri curate. Asta tre’ sa ma bag in priza s-o fac azi, sambata, c-o saptamana inainte. Si sa ma rog Sfantului Nicolai, facatorul de vanatai, sa nu le dea pulior prin cap refacerea “picturii”.

Ma pregatesc mental c-am sa fiu intrerupta de la treaba cam o data in 10 minute. Imi sare mustarul numai cand ma gandesc… Ok, beau muuuuulta apa (un litru de apa face la mine cam cat doua espresso), bag o cafea mica pe deasupra, sa nu ma lase balta tensiunea (eu ii zic tensiune; de fapt e o moleseala duuulce care tine neintrerupt, dar apare mai ales catre amiaz, si mai ales in weekend. As dormi somnul lui Lazar, dar dupa max. 3 ore “Maaaamiii, fac piiiiiisi miiiiine”). Pregatesc o galeata cu apa calda cu multa spuma, inhat buretele, sulul de hartie. Naiba sa le ia de perdele, cum sa sterg geamul fara sa le spal? Iau perdelele la rand. Presimt nu numai ca n-o sa gat astazi: nici n-o sa apuc sa-ncep!

-Maaaaamiiiiiii (ioi, mi se “normalizeaza” deja tensiunea)

- Ce-i?

- Caaaaaca….

Las galeata in mijlocul casii, fug s-aduc olita.

- Nu vine… imi zice indianul mic cu ochi de soricel.

La naiba, bine c-am fugit degeaba. Duc frustrata olita  inapoi in baie. Aoleu, in baie oglinda patata de degete, wc-ul murdar ca-n personalul Brasov-Teius, sa pun mana sa le sterg.

- Maaaamiii, Maji si-o bagat manutele-n apa!

Fug inapoi. Pe jos balta de apa, juniorul rade multumit cu manutele pline de spuma. Il cert, il sterg, ii dau alte haine.

- Maaamiiii

- Ce-i, ma, iara?

- Picaie! (mancare).

Aoleu, in frigider nu-i nimic de mancare. Pe aragaz nici atat. Gata, ma ia cu transpiratii. Unde naiba-i uleiul? Juniorul umbla cu sticla desfacuta prin casa. Cand ma uit mai bine la el il vad uns pana la urechi cu ulei. Ma intreaba daca-i sta bine… O, esti frumos cum numa-n vis…

Unuia ii cald, da-i hainutele jos. Aluilalt ii trebe mar. Inca o felie. Da’ orez cu scortisoara nu ne dai? Unde-i masinuta aia albastra? Mami, Moses tut (Moses m-o batut) aduna mai bucatile alea de puzzle de prin casa, mami, cand plecam la spielplatz, inghetata mai este, ia uite ca-ti da mami, nuuuu, pot io singur. (Ghici daca urmatoarea pat ape podea e “de vanilie” sau “de ciocolata”) Stati aici sa duc gunoiu’ Nooo, we go gether! (we go together). Haoleu, ploua; cearceafurile mele intinse “la soare” se umple nu numai de apa, da’ si de pete galbene de polen, de la florile de mar batute de vant… (nu c-as fi avut io cearceafuri albe vreodata in viata mea…) Maaaaaamiiiii caca, pisi, apa, kikilii (jucarii) lapte, pita, cane (carne) patru cinci ore la rand, ca de n-ar fi nu s-ar povesti.

- Mami, da’ de ce sa domim ca mie nu mi-si somn…

- Tie nu. Lu‘ mami! Capu‘ jos. Si gura!

sâmbătă, 4 mai 2013

Buni

O femeie simpla si retrasa, cu zambet cald pe obraz... Nu stiu ce varsta are, dar dupa vocea molcoma si felul cum isi dramuieste vorbele -INAINTE de a le scoate pe gura- banuiesc ca ar putea sa-mi fie bunica. Micuta, cu parul nins tuns simplu scurt si ochelari cu rama de plastic, nu vorbeste mult si nu vorbeste cu toata lumea. Dar de zambit zambeste in continuu, tuturor, zilnic, de la 7 pana la 1...

Ne saluta intotdeauna prima, cu toate ca, majoritatea dintre noi i-am putea fi nepoti... cu zambet atat de bland si de cald cum numai bunicile intelepte si bune pot avea.

In fiecare zi repeta ritualul curateniei in  birouri, holuri, toalete, sterge geamuri, mese, monitoare... Impinge un carucior mai mare decat ea in care stau cuminti, "ca in blidar la sasi" aspiratorul, mopul, teancuri de carpe curate, suluri de hartie igienica, sticle cu solutii, suluri cu saci de plastic... In urma ei ramane intotdeauna podeaua usor umeda cu miros de toporasi.

Lumea ii zice "die Russische Putzfrau" (Rusoaica, femeia de serviciu). M-am intrebat de multe ori daca o fi chiar Rusoaica adevarata, sau urmasa de-a nemtilor deportati in Rusia... Dar n-am indraznit niciodata s-o intreb... De cate ori ma gandesc la ea ma napadesc lacrimile; cum stau eu linistita si sa beau cafea, cand Buni isi indoaie spatele obosit de ani, sa-mi goleasca mie cosul de gunoi, sa-mi stearga masa, sa dea cu aspiratorul pe jos?

Intr-o dimineata, am nimerit una langa alta pe drumul dintre parcare si cladirea firmei. O salut, vorbim de vreme. Prind curaj.
- Dumneavoastra sarbatoriti Pastele Catolic sau cel Ortodox?
- Noi sarbatorim Pastele Catolic. Si pe vremea cand am fost deportati in Rusia, ne-am pastrat obicieiurile, desi, mai mult in ascuns, de teama regimului...
- Stiti, bunica imi povestea cum Sasii deporati din satele transilvanene, au avut voie, intr-un tarziu, sa se intoarca acasa... Dar n-au mai avut voie sa locuiasca in casele lor, ca erau deja ocupate, au fost nevoiti sa stea, desi in aceleasi curti, in grajdurile de animale... Tot ce avusesera mai de valoare prin casa, disparuse cu mult inainte de revenirea lor: animale, haine, vin, cereale, panza, unelte, impartisera localnicii intre ei, imediat ce sasii au fost deportati catre Rusia...
- O, doamna, asta inca e noroc curat. Intr-o vreme, in Rusia, ne-au obligat sa muncim fortat, intr-un fel de lagare, departe de satele si comunitatile noastre. Cand ne-au dat voie "sa ne intoarcem", n-am avut voie nici sa ne apropiem de satele din care veneam, ci am fost plasati, desi in aceeasi regiune, in cu totul alte localitati... Cazurile din Transilvania au fost norocoase...


Am mers mai departe tacute, una langa alta, pana la cladire... Femeia adancita in ganduri din alte vremi, eu, blocata de imensitatea catorva fraze... Oare de cate ori a fost nevoita femeia asta s-o ia de la zero? Si cat de mare i-a fost si ii este dezamagirea, cand, reintoarsa in tara de origine, lumea o vede tot ca pe o "vinitura"?

Doamne, nu da omului cat poate rabda...

Edenul de-o clipă: PSALM 5





Edenul de-o clipă: PSALM 5: Sunt strajă azi doar vanităţii mele culese ori păstrate-n tomuri mii rămas la senectute-ntre copii ca rătăcita lampă printre stel...

marți, 9 aprilie 2013

Be The Best Of Whatever You Are

If you can't be a pine on the top of a hill
Be a scrub in the valley, but be the best little scrub on the side of the hill
Be a bush if you can't be a tree

If you can't be a bush be a bit of the grass
And some highway happier make.
If you can't be a muskie, then just be a bass,
But the liveliest bass in the lake.

We can't all be captains, we've got to be crew,
There's something for all of us here.
There's big work to do and there's lesser work, too,
And the thing we must do is the near

If you can't be a highway, then just be a trail.
If you can't be the sun, be a star.
It isn't by size that you win or you fail.
Be the best of whatever you are

joi, 28 martie 2013

De ce plangi, mami?

- Am fost cu Conelia de la Kindagaten la Kirche
- La Biserica
- Biserica ii Kirche? Hmm, nuuuu, biserica ii aia din Stuttgart, mami, asta ii Kirche... Si la Kirche am vazut pe Jesus-Kind. Si am vazut o poza cu Jesus-Kind, mai mare. Si avea o Krone pe cap.
- Coroana...
- Coroana. Si Krone aia avea Spitze.
- Spini, Moses. Li se spune spini.
- Spini. Si Spitze, ok, spini, ii faceau lui Jesus-Kind aua. Mami, ii curgea sange... Si o tanti o luat un prosop si l-o sters pe fata...
...

- De ce plangi, mami?