Buni

O femeie simpla si retrasa, cu zambet cald pe obraz... Nu stiu ce varsta are, dar dupa vocea molcoma si felul cum isi dramuieste vorbele -INAINTE de a le scoate pe gura- banuiesc ca ar putea sa-mi fie bunica. Micuta, cu parul nins tuns simplu scurt si ochelari cu rama de plastic, nu vorbeste mult si nu vorbeste cu toata lumea. Dar de zambit zambeste in continuu, tuturor, zilnic, de la 7 pana la 1...

Ne saluta intotdeauna prima, cu toate ca, majoritatea dintre noi i-am putea fi nepoti... cu zambet atat de bland si de cald cum numai bunicile intelepte si bune pot avea.

In fiecare zi repeta ritualul curateniei in  birouri, holuri, toalete, sterge geamuri, mese, monitoare... Impinge un carucior mai mare decat ea in care stau cuminti, "ca in blidar la sasi" aspiratorul, mopul, teancuri de carpe curate, suluri de hartie igienica, sticle cu solutii, suluri cu saci de plastic... In urma ei ramane intotdeauna podeaua usor umeda cu miros de toporasi.

Lumea ii zice "die Russische Putzfrau" (Rusoaica, femeia de serviciu). M-am intrebat de multe ori daca o fi chiar Rusoaica adevarata, sau urmasa de-a nemtilor deportati in Rusia... Dar n-am indraznit niciodata s-o intreb... De cate ori ma gandesc la ea ma napadesc lacrimile; cum stau eu linistita si sa beau cafea, cand Buni isi indoaie spatele obosit de ani, sa-mi goleasca mie cosul de gunoi, sa-mi stearga masa, sa dea cu aspiratorul pe jos?

Intr-o dimineata, am nimerit una langa alta pe drumul dintre parcare si cladirea firmei. O salut, vorbim de vreme. Prind curaj.
- Dumneavoastra sarbatoriti Pastele Catolic sau cel Ortodox?
- Noi sarbatorim Pastele Catolic. Si pe vremea cand am fost deportati in Rusia, ne-am pastrat obicieiurile, desi, mai mult in ascuns, de teama regimului...
- Stiti, bunica imi povestea cum Sasii deporati din satele transilvanene, au avut voie, intr-un tarziu, sa se intoarca acasa... Dar n-au mai avut voie sa locuiasca in casele lor, ca erau deja ocupate, au fost nevoiti sa stea, desi in aceleasi curti, in grajdurile de animale... Tot ce avusesera mai de valoare prin casa, disparuse cu mult inainte de revenirea lor: animale, haine, vin, cereale, panza, unelte, impartisera localnicii intre ei, imediat ce sasii au fost deportati catre Rusia...
- O, doamna, asta inca e noroc curat. Intr-o vreme, in Rusia, ne-au obligat sa muncim fortat, intr-un fel de lagare, departe de satele si comunitatile noastre. Cand ne-au dat voie "sa ne intoarcem", n-am avut voie nici sa ne apropiem de satele din care veneam, ci am fost plasati, desi in aceeasi regiune, in cu totul alte localitati... Cazurile din Transilvania au fost norocoase...


Am mers mai departe tacute, una langa alta, pana la cladire... Femeia adancita in ganduri din alte vremi, eu, blocata de imensitatea catorva fraze... Oare de cate ori a fost nevoita femeia asta s-o ia de la zero? Si cat de mare i-a fost si ii este dezamagirea, cand, reintoarsa in tara de origine, lumea o vede tot ca pe o "vinitura"?

Doamne, nu da omului cat poate rabda...

Edenul de-o clipă: PSALM 5

Edenul de-o clipă: PSALM 5: Sunt strajă azi doar vanităţii mele culese ori păstrate-n tomuri mii rămas la senectute-ntre copii ca rătăcita lampă printre stel...

Be The Best Of Whatever You Are

If you can't be a pine on the top of a hill
Be a scrub in the valley, but be the best little scrub on the side of the hill
Be a bush if you can't be a tree

If you can't be a bush be a bit of the grass
And some highway happier make.
If you can't be a muskie, then just be a bass,
But the liveliest bass in the lake.

We can't all be captains, we've got to be crew,
There's something for all of us here.
There's big work to do and there's lesser work, too,
And the thing we must do is the near

If you can't be a highway, then just be a trail.
If you can't be the sun, be a star.
It isn't by size that you win or you fail.
Be the best of whatever you are

De ce plangi, mami?

- Am fost cu Conelia de la Kindagaten la Kirche
- La Biserica
- Biserica ii Kirche? Hmm, nuuuu, biserica ii aia din Stuttgart, mami, asta ii Kirche... Si la Kirche am vazut pe Jesus-Kind. Si am vazut o poza cu Jesus-Kind, mai mare. Si avea o Krone pe cap.
- Coroana...
- Coroana. Si Krone aia avea Spitze.
- Spini, Moses. Li se spune spini.
- Spini. Si Spitze, ok, spini, ii faceau lui Jesus-Kind aua. Mami, ii curgea sange... Si o tanti o luat un prosop si l-o sters pe fata...
...

- De ce plangi, mami?

Fara orientare

Facem ce facem si, odata ajunsi pe alte meleaguri, din fosti prieteni, din membrii ai aceleiasi familii, ajungem niste competitori; ne furam/ mintim/ inselam unii pe altii pe cat de des avem ocazia. In plus, de fiecare data cand vorbim cu alte "natii", nu uitam sa ne facem propriul popor de rahat: vorbim in gura mare ca TOTI Romanii fura/ ca nu-s de incredere/ ca nu-s harnici, ca... ca... ca... Vai de el neamt, care aude o astfel de poveste de la mine. Isi face cruce cu limba-n ceriul gurii si ma ocoleste de azi inainte la cel putin un km distanta.

N-am vazut problema asta numai la Romani. Am vazut-o si la alte popoare. Insa, fie ai nostri sunt campioni, fie mi-s cei mai dragi -de-aia ca-s ai mei si gata, fara alte motive. Subiectiv vazut (ca numai asa pot, cand e vorba de "ai mei") ai mei reuesesc sa se urasca/ invidieze cel mai repede, si asta pe perioada cea mai indelungata. Sau pentru totdeauna. As putea scrie biblioteci intregi cu sapaturi, intepaturi, trageri de sfori si ite, intrigi de roman politist, procese interminabile, sute de mii de euro date pe apa sambetei. Toate astea numai din povesti cu Romani ai trecutului meu glorios in Stuttgart. Noroc ca n-am fost niciodata victima...

Cand venim in alte tari, in primul rand suntem manati de vise, sperante, euforii. Avem o lista lunga, SF, cu planuri de mai bine: financiar, psihic, educational, tara care "ne adopta" promite multe. O vreme traim in euforie, dup-aia ne dam cu capu' de perete ca intre "ce am crezut" si "ce este de fapt"  se intinde o gura mare de prapastie. Suntem deprimati, irascibili, dezorientati. Atat de tare ca si mama daca ne suna sa ne intrebe "ce mai faci? ti-ai gasit servici?" ne provoaca, daca nu diaree, macar voma. Daramite vreun amic, vreo sora sau vreun var, care face o gluma nesarata... Asta e momentul propice in care incepem sa aruncam cu cacat unii in altii: cutare ne-a mintit cand ne-a chemat la el, cutare a zis ca ne-ajuta, da' nici el nu cunostea bine limba si sistemul, cutare a vrut sa ne fure cand ne-a luat la el in chirie (nota bene: NICI UN NEAMT NU TE IA IN CHIRIE DACA NU AI SERVICIU!) etc. etc. etc.

Nu exista o reteta despre CUM SUPRAVIETUIM IN ALTA TARA CEL MAI SIMPLU. Dar exista o reteta CUM SA NE TAIEM CRACA CU SIGURANTA: hai sa tragem fiecare spuza numai la turta proprie! Daca ne-am prins care e faza cu sistemul de invatamant, sa nu o spunem nimanui. Pai daca copiii mei n-au decat 6 clase, de ce sa aiba copiii tai mai multe? Hai sa luam in ras orice efort al unui Roman venit de mai demult pe aceleasi meleaguri, care spune ca nu poti supravietui in Germania fara sa vorbesti Germana. Ca noi suntem mai dastepti! Hai sa -pe motiv ca "l-am ajuta" pe noul venit- ii vindem cacaturi gasite -gratis- si adunate in soprul din spatele casii cu preturi exorbitante: "iti fac un pret bun, ca ne cunoastem".  Hai sa ne cerem unii altora lucruri/bani imprumut si sa uitam sa le restituim. Hai sa ne vorbim pe la spate cat e Elena de grasa, cat e de fraiera ca nu trage mai multe sfori la locul de munca. Si daca e ardeleanca, sa nu uitam sa-i spunem intamplari din "copilarie" cand noi, veneam din alte parti ale tarii catre Ardeal sa vindem arpagica. Si cum ii fraieream noi pe ardelenii aia, mama lor de tantalai!

 Va jur, adunati in 10 ani atatea fructe -de integrare, progres, intelegere a sistemului, invatare a culturii, mentalitatii tarii "de adoptie" etc.- cat aduna altii in 2 luni. De-aia pentru ca o sa va luptati singuri. Noi suntem dastepti, nu suntem ca altii, nu-i asa? Numai ca altii se numesc Greci, Croati, Camerunieni, Japonezi, Indieni. Niste fraieri, dom'ne!

Poate ne lipseste o gena. Poate suntem prea mandri de trecutul nostru glorios, in care ne-amvandut si tradat, cand domnitori, cand teritorii vecine, cand aliati. Si cum sa renuntam noi la o astfel de sfanta traditie?




PS
Eu nu dau lectii nimanui, eu observ.  Consider -daca-mi permiteti- ca nu putem face progrese decat impreuna. Dar voi faceti cum credeti...

In plus as da orice sa mentin "deasa" ocazia -pe meleagurile astea- in care copiii mei aud DIALOG in limba Romana. Deocamdata e singura limba pe care o vorbesc cel mai bine si singura in care "ingerasule" suna autentic. (Am zis ca nu pot judeca decat subiectiv, da?). Iata de ce:


EU: vrei mancare?
COPILUL: vrei mancare! (ar vrea sa zica "vreau"...)


COPILUL: mami, asa-i ca-s frumoasa? (e baietel)

Recomandare de film...

unul despre trupa simplu (smiley, crbl, connectR, prietenia si scara de valori a "copiilor de cartier")
http://www.youtube.com/watch?v=6Sy4uwBSku8

si unul (ultimul?!) al lui Sergiu Nicolaescu: Poker (despre calcatul in picioare fara limite, lipsa de respect si felul "Romanesc" de a incheia afaceri)
http://www.youtube.com/watch?v=D7RGEwV-Nxo

Ambele sunt gratis de vazut pe youtube.


Mai am sa va recomand un film frantuzesc ADEVARAT, din pacate pe youtube e numai trailerul (aici in Germana...) despre sansa (anume 0%) copiilor din familie/ mediu sarac -din Franta- de a ajunge la un job normal
http://www.youtube.com/watch?v=Bhdd2yy5JZM

...si inca unul, tot frantuzesc, tot ADEVARAT... (despre orfanii celui de-al doilea razboi mondial) il gasiti aici pe youtube in intregime in franceza cu subtitrare in engleza
http://www.youtube.com/watch?v=gGN672f_qPw


Vizionare placuta!

am intrat intr-un fel de tunel al timpului care ne absoarbe si ne consuma energiile

Cred ca asistam la o scadere a nivelului de cultura, iar drama pleaca din liceu, pentru ca profesorii sunt prost platiti, nu sunt motivati, sunt hingheriti, si chiar ei nu au avut acces, cand si-au facut studiile, la aceste informatii.


Am ajuns ca atunci cand tin un curs si spun un nume, Elvira Popescu, de exemplu, sa intreb: stiti cine a fost? Dincolo de faptul ca in Bucuresti exista o sala de spectacol cu numele ei… Sau spun: Panait Istrati. Si se lasa o tacere desavarsita. Nimeni nu a auzit de Panait Istrati, dintre studenti. Si mai vreau sa spun ca studentii din provincie sunt mai bine pregatiti din liceu decat cei din Bucuresti. Probabil ca aici tentatiile sunt mai mari, orasul se dezvolta vertiginos, am intrat intr-un fel de tunel al timpului care ne absoarbe si ne consuma energiile. Cred ca daca se doreste o reforma a invatamantului, ea trebuie facuta si la acest nivel, sa vedem ce am aruncat in ’90 – pentru ca de multe ori am aruncat, o data cu apa, si copilul – si sa vedem ce trebuie pastrat       Interviul in intregime il gasiti aici.