vineri, 28 iunie 2013

Nuliat…





In camera suprapopulata, adulti -inghesuiti pe scaune si pe fotolii- discuta aprig cu si despre musafirii nou-veniti.

Pe covorul caramiziu de pe jos, copiii stau cuminti si vorbesc in soapta.

O fetita cuminte, cu parul tuns scurt si bucatele de paie uscate in urechi, in loc de cercei, ma priveste rusinoasa de cate ori stam impreuna. Ar zice, ar veni la mine, m-ar intreba, dar n-avem nici o limba comuna… Sta de-oparte si admira, cand lumea, cand dialogul… oare intelege macar crampeie din ceea ce se vorbeste in casa?

In oglinda ochilor negri de soricel cuminte, se citesc rabdarea, semnele imense de intrebare a foamei de ieri si de azi, nedumerirea unui actor ce joaca neputincios in viata si scenariul altora. E interminabil filumul dureros ce ruleaza neintrerupt in cei 6-7 anisori cati ii are… si nemarginita speranta ca maine, mami va avea un ban in plus cand vine acasa.

“Nuliat, adu o oala cu apa!”, “Nuliat, curata cartofii astia”, “Adu-l pe Raihan si spala-l pe maini”, “Beka a adormit pe covor in living. Du-l la buni in pat” … Tacuta, urmeaza sfioasa toate comenzile... N-am auzit-o sa spuna niciodata NU. Copiii de varsta ei, care vorbesc deja cursiv engleza, merg la scoli private. Pentru ai ei, pana si scoala „de stat“ la care merge ea, e foarte scumpa. Scoala de fapt nu costa nimic, dar papucii, caietele, caserola umpluta zilnic cu mancare, termosul cu ceai, toate costa bani.

Pe tatal ei nu l-am vazut decat de doua ori, seara, abea trezit si gata de mers la… un pahar “cu baietii“. Din cate am inteles, castiga exact atat cat bea. Uneori un pic mai putin, si-atunci perchezitioneaza geanta nevestei, in care fiecare banut e numarat si planuit pentru supravietuire, maine.

Mama ei, inalta si supla, curata zilnic zarzavaturi, pe o leafa de mizerie, in curteaunui hotel dim cartier. (E ciudat cum foamea si neajunsurile pot face unele femei sa radieze fericire…). N-are voie sa ne cheme la ei in camera. Iar in camera de zi, sau in curte, unde stau musafirii, n-are voie sa apara; cu ceva luni in urma s-a paruit la figurat cu mama soacra…

Uneri copiii fug in curtea din spate si se joaca fotbal pana se incinge mingea de carpe. Nuliat nu pleaca niciodata; sta si ne priveste tacuta. Uneori sta ore in sir printre noi, cuminte, intr-un colt, ca sa nu deranjeze pe nimeni. Numai obisnuitele comenzi, aparute scurt si taios din cand in cand, ii taie “filmul” cu musafirii…

Intr-o zi a prins curaj. A venit la mine, a murmurat ceva cu ochii atintiti la mine si-mi astepta reactia… Io stau blocata; arata ca un om mare care-si descarca sufletul. Dar din murmurul ala n-am inteles nimic. Fetita, vizibil rusinata, repeta intrebarea. Ma uit la ea, mai uit la fata mai marisoara de langa mine, tulburata. Nuliat ma intrebase ceva misterios, greu, existential…

Sorry, Maria, what is Nuliat saying?

She asked: “auntie, can you buy me a dolly?” She wants a dolly, Elena.

Copilul asta de cativa anisori n-avea nici macar o papusa

Dolly… m-am trezit mururand ca trezita dintr-un vis urat… Maria, do you know where we can buy a dolly?

Yes, on the market in Kizungu

Can you come with me and help me search one?

Yes, but we need to finish the lunch first



In piata zeci de tarabe, sute de gura-casca. Legume, sweet potatoes, matoke, fenee, avocado, rosii, fasole pastai stateau tolanite la soare si asteptau cumparatori. Un baiat vinde tot soiul de treburi agatate pe-un fel de panou pe care-l ridica in soare. Nu ne place papusica lui ca n-are nici 10 cm. Sa cautam ceva mai serios. Ajungem intr-o camera in care o femeie si-a amenajat un fel de second-hand cu jucarii. Doua lazi imense, cam 3-4 metrii cubi de jucarii de plus. Nici o papusa…

Sorry, Nuliat, we didn’t find any dolly today. We keep on searching tomorrow, ok? Copila a pus ochii in pamant…si- a murmurat: Ooookkeee…

Am cautat si-n zilele urmatoare, nimic. Cu timpul am uitat complet de ea. Oricum banii ramasi de cheltuiala pana la intoarcere imi erau numarati. Si era musai sa cumpar (ce ironie!) suveniruri celor de-acasa.

De la niste musafiri, Nuliat a primit o pereche mica de cercei de argint; deosebit de frumosi cerceii, cu pietricica albastra. Toata lumea se simte datoare de un comentariu mic: “vai ce frumosi”, “ai spus multumesc?” “auzi, a zis buni ca sunt chiar de-adevaratelea din argint…”, “Ai grija de ei, nu cumva sa ti-I fure la scoala!”



Nuliat n-avea nevoie de haine, de cercei, de comentarii. (Si nici Europa n-avea nevoie de suveniruri in cos-de-gunoiul, si-asa plin varf…) N-as fi putut sa-i ofer nici tata responsabil, nici scoala ori mancare mai buna. Dar o papusa, o papusa ar fi trebuit sa-I fi luat… (“If you can not feed the whole world, just start by feeding a single person”) Cred ca m-asteapta si azi, cuminte, pe banca veche de lemn, din curte, iar ochii de ingeras cuminte, cer unui muritor de rand un nimic esential... Auntie, can you buy me a dolly?