vineri, 28 ianuarie 2011

Inmormantarea la care n-a plans nimeni

De cate ori mergeam la ea -ca ma trimitea mama dupa cate ceva- trebuia musai sa-mi tina o lectie, fie ea cat descurta. Pentru ca "mama-ta nu stie sa va creasca", tusa Zeni avea intotdeauna ceva de atras atentia: "iar ai muci, ia batista asta si te sterge. Esti fata mare!" (cred ca aveam 5 ani), "daca esti la cineva in vizita, nu se spune veceu, se spune toaleta", "i-am zis lu muma-ta sa va taie paru'. Nu esti destul de mare sa te chiapteni (piepteni) singura. Ui' cum areti!", "patrunjelul de supa se taie marunt. Sa nu faci fluturi in zama, ca te rade lumea", "ia carpa asta sa-ti arat cum se sterge praful. Asa sa faci si acasa!". O data mi-a zis sa matur la noi in curte. Si erau intr-un colt ceva gunoaie marunte, ca nu le puteam da cu matura.
-Ia-le cu mana.
-Mi-i scarba.
-O, dac-ai sti in cate locuri spurcate trebuie o femeie sa-si bage mana... Unde nu merge altfel, trebuie sa pui destiutele (degetele), asta-i viata!

Cum tonul ei era mereu aspru si ea mereu pusa nu numai pe observatii, dar si pe cearta (au fost ani intregi cand, dupa ce iesea ea din casa, plangea mama ore in sir...) n-o suferea nimeni in familie.

Am senzatia ca pe mine nu ma certa asa mult ca pe altii... o data mi-a zis "draga mamii" ca eram sa lesin...
Femeia asta a fost intotdeauna ceva ciudat: un om care te atrage si te respinge in acelasi timp. Imi placea enorm de mult casa si gradina ei, care erau intotdeauna in buna-oranduiala. Imi placea s-o vad cum spala vase, cum pune hainele la inmuiat in galetile imense cu apa calda si spuma. Imi placea s-o aud cum povesteste despre cat de mult a lucrat... pentru ca intotdeauna ii sclipeau ochii de bucurie la asemenea povesti. Lumea stia insa, ca ceea ce are nu e rezultatul muncii si trudei, dar si a multor ani de inselaciune: la moara de porumb, pe care o avea in satul vecin, insela la cantar... Si mai avea ea, asa semi-analfabeta cum era, o vorba: "orice leu aduce doi", asa ca, avea ea grija sa nu piarda niciodata vre-un banut, ba dimpotriva.

Cred ca e cel mai zgarcit om ce l-am intalnit: imi dadea prajituri sau ciocolata, dar niciodata mai mult de o bucata, ca "si mane-i o zi".

Nu ma deranjau mustrarile ei; imi parea ca are dreptate cand critica si incercam s-o ascult, nu ma deranja ca e zgarcita, ca o ajutam uneori zile intregi si nu-mi dadea decat apa... Ce nu-mi placea la ea era incercarea disperata de a parea "doamna de oras": pantofi cu toc (dar mers inestetic de rata) frizura eleganta (dar maini de barbat) "ca asa se poarta"... te pufnea rasul.

Tarziu de tot aflasem ca in fiecare din cele trei casatorii ce le avea "in CV" fusese inselata. Atat de mult inselata, ca stia tot satul... Si-i crapa obrazul de rusine, dar isi varsa amarul certandu-se cu toata lumea si inseland la randul ei mai departe... la cantar. Asa a adunat o avere frumusica. Si cum incepuse sa se imbolnaveasca, o vizitau adesea nepotii. In speranta ca o sa le lase si lor ceva...

N-am fost la inmormantare, ca nu eram in Romania. Dar nimeni nu-si aduce aminte sa fi plans cineva dupa ea... Asteptau cu totii dezbaterea mostenirii, isi faceau planuri ce-o sa faca cu banii.

2 comentarii:

  1. Ai invatat multe de la Zeni...si le-ai predat mai departe!
    Doar eu cate am invatat atatea de la tine...adica, intr-un fel, si eu am beneficiat de mostenirea lasata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ina, numai acum vad comentariul tau. Multumesc!
    Da, ai dreptate...

    RăspundețiȘtergere