marți, 24 august 2010

Complexe

Am revazut sapt. trecuta o tipa ce n-o mai vazusem de vreo 4 ani buni. Si cum intre timp am imbatranit destul de tare, ma gandeam ca de "chipul" meu nu-si mai aduce aminte. Cu exceptia nasului, poate. hihihihih

-heeei, nasul asta il sti de undeva, nu?
-hahhahahaha, ma gandeam, de unde o stiu pe tipa asta...

Si-am indrugat verzi si uscate... Si-am bagat de seama ca isi operase nasul (tulai ce penibila mi-a fost propozitia mea "inteligenta" de inceput). Avusese un nas subtire dar carn, acum era aproape asa de plat ca al unui african... Nu-i statea rau, dar nici cel de dinainte nu-i statuse rau... Mie una imi plac turcoicile ca au asa nas aparte... Imi pare ca le confera o frumusete unica...

Ma gandesc asa ca fraiera: fata asta, cu toate ca avea un salar bunicel pe cand am cunoscut-o, dadea in casa ultimul banut (poate ramanea cu vreo 100 pe luna care abea-i ajungeau de tigari)... Vine dintr-o o familie destul de numeroasa si tatal intrase in pensie de boala cam devreme... maica-sa nu lucrase niciodata -cu asa familie nici nu ma mir- si ea era cea mai mare si prima care apucase in serviciu. Nu stiu daca voit sau nu, dar fata abandonase liceul pe ultima suta de metrii si de-atunci lucrase intr-una. Eu am cunoscut-o pe la 22 de ani...

Si daca dadea in casa aproape tot ce castiga, cati ani i-o fi trebuit sa puna de-oparte vreo 3-4000 de euro pentru asa o operatie... Si mai mult, cate complexe s-au strans in fata asta ani de-a randul ca a apelat la asa ceva?

Cel mai pasnic duhovnic de care am auzit...

Inca de copil, mama ne ducea la biserica. Mai mult obligat decat de buna-voie... Aici am ascultat pilde si citate din Sfanta Scriptura -tare imi place numele asta- am invatat tot soiul de cantece, care pe vremea aceea nu purtau vre-un mesaj pentru mine... Cantam si stateam cuminte ca sa nu se supere mama... Cu timpul, ceea ce auzeam la slujba si/sau predica a inceput sa ma dea peste cap... erau muuuuulte lucruri care nu mi se pareau firesti...

Am avut norocul ca dup-aceea, la varsta adolescentei, sa pot asculta preoti cu ani grei de puscarie. De la ei am invatat arta cuvantului pasnic, cumpatat. De la ei am invatat ca libertatea nu poate fi afectata de gratii... De aici incepand, indiferent unde m-am aflat mai apoi, am cautat cu migala un indrumator spiritual care sa mi se potriveasca: un om simplu, cu picioarele pe pamanat, cu experienta intr-ale oamenilor, si pe cat se poate de erudit... Care sa vada in Dumnezeu mai intai IUBIRE si mai apoi DREPTATE... si nu invers... Care sa nu-si cladeasca discursul pe criticatul altor religii, ci pe esenta religiei in care era preot...

Am intalnit cu timpul oameni care sunt ne-religiosi, dar foarte corecti si umani. Atei care stiu mai bine decat noi ce-nseamna "iubeste aproapele tau ca pe tine insuti"...


Dar intorcandu-ma la crestinism -mai precis la ortodoxie- si la indrumatori spirituali, citesc cu placere interviuri date de Pr. Teofil Paraianu pentru ca mi se pare un om extrem de pacifist.
Care trage linie clara intre normalitate si superficial, intre omul creat de Dumnezeu si cel creat artificial, IMPUS de religie...

(Unul si mai pacifist decat el este Dalai Lama. Dar nu despre asta vreau sa zic aici...)

Dati un click mai jos daca veniti din familii sau imprejurari fundamentalist-religioase si vedeti ca viata spirituala nu e aspra cum o impun unii.

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-teofil-paraianu-despre-casatorie-calugarie-68441.html

marți, 17 august 2010

O noua teapa a politicii nemtesti, URAAAAA!

Va spusesem nu demult, povestea cu "bulina de mediu"
introdusa in marile orase ale Germaniei. Va prezint azi un nou capitol din seria: tepe ale politii germane.


Locuim in Stuttgart din 2003 (cu o intrerupere de 1 an in 2006). Intr-o buna zi, o barza ne-a adus un pui... Inca de pe vremea cand puiul era nenascut, pardon, neadus de barza, ne-am prezentat la toate cresele din zona ca sa ne inscriem pe listele de asteptare, dat fiind faptul ca aceste liste sunt foarte lungi (intre 100 si 160 de copii).

Pai da, ce naiba sa fac, asa ne trebe daca ne-am luat chirie in cartierul cu cei mai multi venetici (pentru ca aici chiriile sunt cele mai mici). Si veneticii astia, fac copii, pardon, comanda barza, in tact de "una pe an"...

Asa, deci ne-am inscris din timp peste tot (cel putin 15-20 de gradinite/crese). Si o data pe semestru primim scrisori de la fiecare gradinita in parte "ne pare rau ca nu v-am putut lua copilul de data asta. Daca doriti in continuare sa ramaneti pe lista de asteptare, completati formularul alaturat... samd"... Cum puiul are deja doi ani si ceva, socotim ca de vreo doi ani si jumatate asistam neputinciosi la circul asta. Si nu suntem singurii: colegii mei de serviciu au aceleasi povesti de dragoste de spus despre nebunia si disperarea de a gasi locuri la crese... Asta pentru ca, sarmnanul Stuttgart, NU ARE BANI DE MAI MULTE CRESE/GRADINITE.

vineri, 13 august 2010

Bebe de doi ani. Cu ce il ocupi, cu ce-l obosesti (ca sa doarma ...)

Cu ce il ocupi:

- creioane colorate si hartii pe care sa scrie. Ii place sa asculte povesti in timp ce ii desenezi un copil, o casa, un soricel...

- creta colorata

- aquarelle pentru degete (finger-paint). Se face ca un porcusor murdar, asa ca nu-i dati hainele de duminici la jocul asta

- mingea

- cuburi si lego (ii place sa faca turnuri si sa vada cum cad...), masinute, carucior cu papusa...

- album de poze in care el si el cunoaste "personajele". Carti cu animale. Ii place sa repete dupa tine numele animalelor... Dupa 2-3 "vizionari" iti spune el animalele... tare mandru

- poezii scurte... numaratul pana la 5-10

- cantecele gen "bate vantul frunzele" (ii place tare mult sa gesticuleze si el...),

- ajutatul in bucatarie, adusul rufelor de la masina de spalat. Ii place sa dea cu aspiratorul, sa curete ouale fierte de coaja, sa dea cum mopul si sa mature... Ii place probabil sa se joace si cu cutitul, da' sa lasam tema asta pentru mai tarziu

Despre ganduri ce dor...

Nu poti opri gandurile sa vina la tine. Pentru ca ele, ca pasarile, "zboara" nestavilite. Poti insa sa le opresti sa-si faca "cuiburi"...
Gabriel Cernauteanu, filozof, scriitor, indrumator, vorbaret, si -printre ele- preot.

joi, 5 august 2010

Eu cand sunt mare vreau sa ma fac... batrana

Cu mama m-am plimbat cand eram mica. Cu mama de mana, prin sat. Si treceam adesea pe langa vre-o batranica, care pedanta si finuta, care imbracata cu portul stramosesc... Si mama imi strangea mana, ca sa nu cumva sa uit sa "salut frumos". Pentru ca doamna sau lelea duceau cu ele un aer aparte, ce impunea respect. Doamna, spunea mama, era "fosta mea pedagoga", fosta casierita de la posta, mama domnului procuror, si-asa mai departe. Iar lelea era "lelea Ana care face prescuri", "lelea Catinca, din Lepindea, de unde-i bunica-ta", "lelea Marie Purime, care ne dadea mere de vara cand eram mici"...

Mama se oprea si povestea cu ele doua-trei vorbe. Eu nu indrazneam, asa cum azi n-as indrazni sa scot o vorba daca-as da de Dalai-Lama pe strada... Aflasem cu timpul -ascultand schimbul lor de vorbe- ca doamna cutare a pierdut doi fii intr-un accident stupid de masina. Si de cate ori vorbea isi aducea aminte de ei, si mamei ii dadeau lacrimile ca unui copil... Cealalta doamna crescuse un nepot care azi nu mai vrea sa stie de ea. Cealalta era pedanta si fina, cu vorbe calculate, la fel ca pe vremurile cand ii fusese pedagoga mamei...

Le iubeam pe toate femeile astea cu riduri si pielea zbarcita, mai ales pe lelea care facea prescuri, ca ne dadea noua cornul de prescura, la iesirea din biserica... Pe ea o iubeam cel mai mult: era tanara cand i s-a spus ca i-au gasit sotul mort. Si-a lesinat de durere, sau a cazut intr-un somn adanc, nu stiu. Si s-a trezit abea dupa inmormantare... Ramasa cu 3 copii sa-i creasca singura, femeia asta slaba si usor garbovita, care aproape nu mai avea dinti in gura, era pentru mine cea mai sfanta icoana... O icoana a vietii, a sacrificiului, a uitarii de sine. A intelepciunii...

miercuri, 4 august 2010

Un copil de doi ani si-o mami disperata

Mami vine de la serviciu rupta. Nu ca ar fi grea munca, nu ca ar fi rai colegii. Da' asa vine ea, rupta de oboseala si clatinandu-se de foame. Nu's ce-i cu mami de la o vreme, da ii arata puiului ei foarte des bebelusi pe strada, a inceput sa se ingrase cam ciudat si... n-are chef de nimc, indiferent daca abea s-a trezit din somn sau abea a mancat... Mami vrea NUMAI sa doarma si... sa manance. Da' cum ajunge acasa, puiu intr-una "mami, tai-tai". Si lu' mami i se-n-moaie incheieturile de mila..."saracu' copil"...

Mami infuleca pe fuga, se schimba pe fuga, impacheteaza 2-3 jucarii si-o sticla de apa in geanta, fuge la baie -tot pe fuga. "Gata, hai afara!". "Doamne, nu mai ploua zilele astea? Macar aveam motiv serios sa nu ies afara si sa stau intinsa pe canapea"

Gasim un tramvai "mami, ia-iu" (tramvaiu'). Sau un autobuz "mami, ato-buz". Ajungem intr-un parc (adunam frunze sa le lipim acasa pe hartie). Sau langa o apa (de-aici plecam, ca lu' mami de la o vreme ii e frica de ape, alta ciudatenie...). Sau intr-un loc de joaca. Copiii ceilalti nu vorbesc nici romaneste, nici engleza, nici luganda. Vorbesc turca, araba, rusa. Din cand in cand germana. Si n-au chef sa imparta cu nimeni, nici jucarii, nici vorbe. Asa ca puiul se joaca singur... Adica cu mami...

-"Apa"
-"Vrei apa?"
-"Vei apa!"
-"Te rog sa spui: vreau apa"
-"veu apa"
-"bea de-aici din sticla"...


Cand avem noroc, gasim cate o pisica (dar asta numai din cand in cand) si sare puiul de bucurie si o ia in brate, se mira, ii arata lui mami ca are labute, ca se scarpina... Sau un pui de caine cu stapan bine-voitor, care ne da voie sa punem mana pe el. "Nu, doamna, nu va speriati asa, copilul meu nu musca javre"...
-"Mami, utu ic" (cutu mic)


...Cand cu gene ostenite/sara suflu-n lumanare... si puiu' inca n-are chef de somn, ca n-am haladuit destul, ma jur cu mana pe inima ca maine dupa-masa am sa merg cu el la baie, ba nu, am sa merg la magazin ca caut alte jucarii ca astea care le are nu-i mai sunt dragi. Aaa si la serviciu, in pauza de masa, am sa caut disperata sa vad cu ce pot sa ocup mintea unui copil de 2 ani, asa incat sa-i placa atat de tare, ca sa pot eu dormi intre timp. Hihihihihih.

Doamne, cat de nebuna poate fi o femeie care pur si simplu vrea NUMAI sa doarma. (Si in acelasi timp sa stea langa puiul ei, sa se joace FRUMOS cu el, fara sa tipe sau sa puna interdictii, sa apuce si el bietu' sa stie ca are mama si ce e aia limba MATERNA si... si... si...)

luni, 2 august 2010

Sa spun adevarul, pai tu stii ce inseamna asta? Catastrofa, frate...

Ea: Alo, eu sunt. Ati terminat cu fotbalul?
El: Pai stii, suntem inca aici, cu baietii..
Ea: OK, uite, Dorin e foarte obosit, a refuzat sa manance de-amaiz si-acum sta si plange in colt ca vrea dulciuri (e obosit ca au fugit toata ziua pe pajiste). Am sa merg chiar acum acasa cu el, ca deranjam aici, nu mai putem sta... Tu cand vii?
El: Äh, chiar acum ne pregateam sa venim catre casa.
Ea: Bine, atunci poti sa vii sa ne iei pe amandoi, sa mergem acasa cu masina? Sunt franta de oboseala, abea ma misc... Si trebuie neaparat sa facem cumparaturile pentru maine; am invitat lumea la gratar si nu avem pic de carne in frigider... racoritoare nici atat. Si tu pleci din nou la 6, deci nu ne ramane prea mult timp...
El: Bine, asteapta-ma ca vin acum. E unu jumate, sper ca ajung pana la doua.
Ea: Uite, daca tot mergem la cumparaturi, poate il iei si pe Mihai cu tine. Masina lor e stricata si trebuie sa care totul cu mana, sti ce greu e...

El: A, da. Ce idee buna, sti ca Mihai ne-a ajutat foarte mult pe vremea cand noi nu aveam masina...
Ea: Pai de-aia am si zis... Daca tot mergem... il luam si pe el.